Ruga pentru un caine

Mi-am adus aminte, de la catelul asta ciudat, de o intamplare petrecuta pe cand eram sinaian, undeva prin anii 90. Locuiam pe Calea Codrului, o strada care traverseaza Sinaia pe deasupra, prin paduri, pana ajunge la drumul de Targoviste. Cand Ceausescu a decis sa faca la Targoviste a doua capitala a Romaniei, proiectul prevedea reabilitarea Caii Codrului, care ar fi devenit principala cale de tranzit intre Castelul Peles si "Cetatea de Scaun". Casa in care locuiam, purtase, pe vremea OJT, numele de "Vila Craita" si circula o legenda cum ca acolo s-ar fi intalnit vechii liberali in clandestinitate. Fostul proprietar, doctorul Jovin, fusese un personaj foarte interesant:  http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ion_Jovin 

      Eu locuiam la parterul vilei, deasupra mea locuia familia Roiu, iar la ultimul nivel, familia Gaman. Sub noi, la demisol, traiau asa: familia Dragan, o domnisoara al carei nume imi scapa si familia Nita. Asta se intampla in toate vilele confiscate de comunisti: acolo convietuiau o multime de oameni, care ocupau un spatiu nu mai mare de x metri patrati pe cap de membru al familiei. Daca aveai o camera in plus, aia se numea spatiu excedentar si te trezeai ca-ti repartiza PCR pe careva acolo, cu acces la baie si la bucatarie, de te lecuiai pe veci de traiul in comun. Capul familiei Gaman, era un sofer de camion, zis si nea Titi. El lucra la OJT (Oficiul Judetean de Turism) si se ocupa cu transportul de alimente la cabanele din Bucegi. Bineinteles ca din ceea ce transporta isi facea si lui parte, asa ca il vedeai seara venind acasa si parcand ditamai camionul langa gard, dupa care, daca nu mai zabovea o vreme ca sa bea o juma' de litru de tarie chiar la volan, cobora si incepea sa care diverse papornite. Familia Gaman avea trei copii, doua fete (pe una o chema Mori) si un baiat, Dorel, supranumit Maţola.

Intr-o zi, aud afara zarva mare, ies in curte si vad un caine alergand, haituit de alti vreo cinci dulai. S-a dus si s-a ascuns direct sub un cotet care era in spatele casei, iar urmaritorii, cand m-au vazut aplecandu-ma ca si cum as fi cautat pietre sa dau dupa ei, au fugit. In curte era si Titi Gaman, care mi-a zis ca animalul ala nu mai are mult de trait. Ce-i drept, vazusem eu ca are niste pete de sange prin blana, dar nu ma gandeam ca e chiar asa de grav. In orice caz, mi-am dat seama ca era un caine deosebit, foarte viteaz, nu stiu cum sa spun. Simteam la el ca nu s-ar fi dat batut pentru nimic in lume. Asa ca m-am dus langa cotet, m-am aplecat si m-am uitat dedesubt. Intr-adevar, era o mica balta de sange, iar cainele respira greu, sacadat si avea o privire de nebun. M-am dus in casa, am scos niste bucati de carne si i le-am dus. Apoi am pus apa intr-un blid si i l-am dus si pe ala. Apoi - nemaistiind si altceva - m-am rugat pentru el. Ziceam cam asa: "Doamne, te rog salveaza cainele asta". Ba chiar cred ca i-am si promis lui Dumnezeu ca o sa fac niste lucruri daca imi asculta rugamintea.

Dupa cateva zile, cainele a murit.