miercuri, 27 aprilie 2011

Svejk 3

Eu cred, interveni Švejk, că ar fi bine să privim lucrurile cu mai multă îngăduinţă. Oricine poate şi trebuie să greşească, în măsura în care se gîndeşte mai mult la un lucru. Medicii legişti sînt şi ei oameni şi oamenii au cusururile lor. Să vedeţi ce s-a întîmplat o dată la Nusle, lîngă podul de peste Botici. 

Într-o noapte, pe cînd mă întorceam acasă de la cîrciuma „U Banzetu”, s-a apropiat de mine un domn şi m-a plesnit în cap cu o vînă de bou; cînd m-a văzut lungit la pămînt, a îndreptat lanterna asupra-mi şi a zis: „M-am înşelat, nu e ăsta”. Şi s-a înfuriat aşa de rău că greşise, încît mi-a mai croit una peste spinare. E în firea omului să greşească, pînă la moarte. Aşa a fost şi cu domnul acela care, într-o noapte, a dat peste un cîine turbat, pe jumătate îngheţat şi l-a luat acasă la el, vîrîndu-l în patul nevestei. Cum s-a încălzit şi şi-a venit in fire, cîinele a muşcat toată familia, iar pe copilaşul din leagăn l-a sfîşiat şi l-a mîncat. Şi să vă mai spun şi o păţanie de la noi, cu un strungar care a deschis cu o cheie biserica de la Podoly; crezînd că e la el acasă, s-a descălţat în sacristie, încredinţat că e bucătăria lui, s-a culcat în altar, convins că e în patul lui, şi s-a învelit cu nişte odăjdii cu inscripţii sfinte, punîndu-şi Evanghelia şi alte cărţi sfinte sub cap, ca să i-l ţină sus, în loc de pernă. Dimineaţa, a dat peste el paracliserul. Cînd şi-a venit în fire, bietul om s-a scuzat zîmbind că a nimerit greşit. „Frumoasă greşeală, n-am ce zice, i-a răspuns paracliserul; pentru o greşeală ca asta trebuie să tîrnosim din nou biserica.” Strungarul a fost dus apoi în faţa medicilor legişti care au dovedit că era perfect lucid şi treaz, căci — după spusele lor — dacă ar fi fost beat n-ar fi nimerit cu cheia în broasca bisericii. Urmarea a fost că strungarul a murit la Pankrac.
— Să vă mai spun una şi anume cum s-a înşelat la Kladno un cîine poliţist — cîine lup — al cunoscutului reitmaistru Rotter. Reitmaistrul Rotter dresa cîini din ăştia cu care făcea experienţă pe pielea vagabonzilor, pînă cînd toţi vagabonzii au început să ocolească districtul Kladno. Văzînd cum stau lucrurile, reitmaistrul a ordonat jandarmilor să-i aducă cu orice preţ un om suspect. Şi aşa, i-au adus într-o bună zi un om destul de bine înţolit, pe care l-au găsit şezînd pe-o buturugă, în pădurea de la Lany. A pus numaidecît să i se taie o bucată din poala hainei, pe care a dat-o cîinilor poliţişti să o miroasă. După asta l-au dus pe omul cu pricina undeva afară din oraş, într-o cărămidărie, şi-au pus pe urmele lui cîinii dresaţi, care l-au găsit şi l-au adus înapoi. După asta omul nostru a trebuit să se suie pe o scară în pod, să sară peste un zid, să se arunce într-un eleşteu, cu cîinii după el. În cele din urmă s-a dovedit că omul era un deputat radical ceh, care, făcîndu-i-se lehamite de Parlament, plecase într-o excursie în pădurile le lîngă Lany. De aceea spun eu că oamenii sînt supuşi greşelilor, fie ei învăţaţi sau tîmpiţi şi fără carte. Chiar şi miniştrii greşesc.
P4


2 comentarii:

  1. Looool. Tavi a disparut cateva zile (a plecat in Grecia cu roaming-ul dezactivat), timp in care am inventariat si eu tot ce i se poate intampla unui deputat din opozitie, cam radical de felul lui. La faza cu cainele politist nu m-am gandit, insa :)).

    RăspundețiȘtergere
  2. Asadar, Popicu sare prin elestee, cu cainii dupa el :))

    RăspundețiȘtergere

După mine!