Svejk 2

Înapoindu-se în celulă, Švejk aduse la cunoştinţa arestaţilor că interogatoriul e un moft. „Se răţoieşte puţin la tine şi te dă afară.”
— Pe vremuri, povesti Švejk, era mai rău. Am citit odată într-o carte cum că acuzaţii erau puşi să umble pe tablă înroşită şi să bea plumb topit, ca să vadă dacă erau sau nu vinovaţi. Alteori le zdrobeau picioarele în butuci, ori îi întindeau pe o scară, dacă nu voiau să mărturisească, şi le ardeau şoldurile cu torţa de pompier, aşa cum i-au făcut sfîntului Jan Nepomuk. Se zice că zbiera sfîntul, de parcă l-ar fi tras în ţeapă, şi n-a încetat să zbiere decît atunci cînd l-au aruncat în apă de pe podul Eliska, într-un sac impermeabil. De multe ori omul era sfîrtecat în patru, sau ţintuit la stîlp în faţa muzeului. Ăl de stătea doar închis în camera de tortură se simţea ca un nou-născut.

— În ziua de azi, reluă Švejk cu satisfacţie, arestul e floare la ureche. Nici tu spintecare, nici tu butuci, pat avem, masă avem, laviţe avem, nu ne înghesuim ca sardelele, ciorbă ni se dă, pîine ni se dă, ulciorul cu apă ni se aduce, latrina o avem colea, sub nas. În toate se vede progresul. E drept că-i cam departe pînă la interogator: treci prin trei coridoare şi urci şi un etaj; în schimb, pe culoar e curat şi animaţie. Unul vine, altul pleacă, unu-i tînăr, altul bătrîn, bărbaţi, femei de-a valma. Îţi pare bine că cel puţin nu eşti singur. Fiecare îşi vede mulţumit de drumul lui şi nu are a se teme că la birou o să i se spună: „Aşadar, am chibzuit şi am hotărît ca mîine să fii sfîşiat în patru sau ars pe rug, la alegere”. Era desigur neplăcut să alegi şi sînt încredinţat, domnilor, că mulţi dintre noi, într-un astfel de moment, am fi stat la cumpănă. Ei, dar astăzi, spre binele nostru, lucrurile s-au schimbat.

P3