M-a sunat Maria de la Viena. Nu e multumita deloc, acolo copiii se culca la 8 seara, nu pe la 10-11 ca la Timisoara. Asadar, are program si nu ii convine. Eu ma bucur, sper sa vina de acolo cu alta viziune despre ce inseamna regulile. Dar nu pentru asta m-am apucat sa scriu, ci pentru ca am remarcat ceva interesant.
Inainte de a avea acest telefon, Maria a avut un altul, care este inca prin casa. Atunci avea un numar, acum are altul. Cum pentru o vreme au fost amandoua active, pe cel de-al doilea l-am memorat ca "Mariuca2". Acum, cand am vazut ca ma apeleaza Mariuca2, m-am gandit ca si catelul are in nume aceeasi cifra. El este Richi2, pentru ca nu am reusit sa o determinam pe Maria sa-i spuna altfel decat Richi.
 |
| Mitza si Barosanu' in fata blocului |
Dar asta nu e tot. Mi-am adus, brusc, aminte de socrul meu, Valeriu, care a murit acum cativa ani. Fost aviator, un om cu o viata aventuroasa, iubitor de petreceri, mare fumator si bautor de tuica, sahist, cantaret la chitara, dansator, om de lume si multe altele. De aia l-am si poreclit "Barosanu". Cand l-am cunoscut, era deja batran, vorbea destul de greu, dar ar fi mers oricand cu cei tineri la gratar, la iarba verde, la distractie. Problema nu era ca nu l-am fi invitat, dar de cate ori aparea la o petrecere, deturna rapid lucrurile si indrepta totul catre persoana lui. El spunea bancuri, el dansa cu toate femeile, el toasta, el cerea muzica, el propunea jocuri de societate, el povestea intamplari din razboi, mai pe scurt, ceilalti se cam transformau in spectatori. Viata lui era destul de simpla, in acei ultimi ani. Dimineata la 6 pleca la chioscul de ziare, apoi bea cafele si fuma, dupa care citea din vechile lui carti de razboi. Venea pranzul, manca, apoi, pana seara, bea tuica si se uita la televizor. Intre timp, Barosanu se ocupa si de nepoti, Ali si Adi, care locuiau la bunici. Parintii lor nu mai stateau impreuna, aparusera tot felul de probleme - nu vreau sa intru in amanunte. Fapt e ca Ali si Adi stateau la bunici. Iar Barosanu intervenea mereu in educatia lor, de cele mai multe ori certand-o pe Mitza (soacra mea) ca e prea ingaduitoare, ca nu o sa se aleaga nimic de capul lor si altfel de lucruri de acest gen.
Nu cred ca Mitza sau nepotii se sinchiseau prea mult de parerile lui. Dar, pentru ca se comporta ca si cum ar fi fost un parinte exigent, il poreclisera Tata2. Iar de aici, n-a mai fost decat un pas pana cand Mitza a devenit Mama2.
Mama2, Tata2, Richi2, Mariuca2...Vad ca numarul 2 se leaga mereu de familia noastra.
uitandu-ma la poza socrilor tai, ma gandesc la o poza foarte asemanatoare a socrilor mei, tot in fata blocului si tot in fata unui gard viu... si tot in haine deschise la culoare...
RăspundețiȘtergeresocrul meu, Dumnezeu sa-l ierte, pretindea sa-i spun "saru' mana", ceea ce era total in contradictie cu ce invatasem de la tatal meu: o persoana de sex feminin nu trebuie sa spuna niciodata "sarut mana " unui barbat, indiferent de cine o fi el".
Aparuse o problema. Oare cum o sa-l strig pe socrul meu, ca tata nu puteam sa-i spun, fiindca tatal meu nu mai era printre noi; pe nume, iarasi, nici macar nu se punea problema. Asa ca, pana la urma, i-am spus "Papa Ioanu". Si asa i-a ramas numele.