— Ce-i drept, să inventezi animale nu-i lucru uşor, dar să înfăţişezi astfel de animale inventate e mult mai greu. Cu ani în urmă, era la Praga unu' Mestek. Acest Mestek a „descoperit” o sirenă pe care a arătat-o odată publicului pe strada Havlickova, din cartierul Vinohrady, în spatele unei draperii. În draperie era o gaură prin care se putea vedea, într-un fel de semiîntuneric, o canapea ordinară, pe care stătea tolănită o femeie din Zizkov. Picioarele îi erau înfăşurate într-o eşarfă de mătase verde, care, chipurile, voia să fie coada; părul îi era vopsit tot în verde, şi pe mîini purta nişte mănuşi de care erau prinse aripioare de carton verde, iar pe spinare avea legată cu sfoară un fel de cîrmă.
Copiii pînă la 16 ani nu aveau acces, iar ceilalţi, care aveau peste 16 ani, plăteau intrare şi făceau mult haz de faptul că sirena avea o spinare lată pe care scria : La revedere! În ce priveşte sînii, nu era mare lucru de ei. Îi atîrnau pînă la buric ca nişte zdrenţe. La orele şapte seara, domnul Mestek a închis panorama, spunîndu-i femeii: „Sireno, poţi pleca acasă”. Dumneaei s-a schimbat şi pe la ora zece seara se plimba pe strada Taborska, adresîndu-se discret fiecărui om pe care-l întîlnea, cu cuvintele: „Frumosule, nu mergi cu mine?” Dar cum dumneaei nu avea condicuţă, la o razie, domnul comisar Drasner a agăţat-o împreună cu alte păsărele de noapte şi a băgat-o la răcoare. Iar domnul Mestek a trebuit să închidă prăvălia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu