Prinsul privirii

In sfarsit, ajung la Gaudeamus. Spuneam ca domnul Liiceanu a vorbit de pe un podium si ca eu m-am dus in mod special acolo ca sa-i prind privirea. Stiti cum e cu prinsul privirii. Cel mai ades, se practica atunci cand esti la volan. Dai de cate unul care conduce dezastruos, iti taie calea sau merge prea incet si, cand in sfarsit reusesti sa il depasesti, te uiti la el cu o expresie criminala, asteptand ca si el sa se uite la tine. Cand i-ai prins privirea, te simti razbunat pentru tot ce ti-a facut nemernicul, pentru ca iti inchipui ca el intelege din privirea ta cat este de ticalos, prost, imbecil si dobitoc. As, de fapt nu intelege nimic, dar ce sa faci, sa-i barezi drumul, sa te duci la el si sa-l iei la omor? Nu, noi suntem civilizati, prinsul privirii este suficient.

O privire a privirii

Ei bine, eu nu ma gandeam sa-i prind privirea lui Liiceanu in felul asta. Nu, eu aveam un alt gand, mai subtil. Anume, eram convins ca de data asta, domnul Liiceanu nu va mai spune nici macar acel "A!" de la Adam Muller Guttenbrunn. Doream sa-mi verific teoria si am verificat-o pe deplin. Domnul Liiceanu s-a uitat la mine, dar privirea nu i-a zabovit pe chipul meu mai mult de o milisecunda. Era clar, lucrurile revenisera la normalitate, la starea primordiala, cea de dinainte de a avea eu ideea sa fac o librarie Humanitas la Economat. Nu mai era nimic de zis. Am trecut mai departe, linistit, si m-am pierdut printre standurile multicolore.

Ce pot sa spun acum, dupa trecerea anilor si consumarea evenimentelor, este ca domnul Liiceanu a dovedit, totusi, acea eleganta pe care eu intotdeauna am asociat-o cu omul de cultura. Dupa ce nu i-a iesit pasienta cu libraria, el ar fi putut sa treaca direct la ignorarea cu desavarsire a persoanei mele. Ei bine, nu, domnia-sa a preferat sa procedeze gradual, in etape. De unde la inceput era curtenitor si-mi dadea telefoane de simpatie, la pasul doi mi-a refuzat politicos cererea de colaborare, daruindu-mi si o carte. La pasul trei, mi-a spus "A!". Si abia la al patrulea pas m-a trecut in categoria "inexistenti". Cred ca oricine, afland aceste lucruri, va putea spune despre Liiceanu: "mare boier, mare caracter!"