Alte glasuri, alte incaperi

In seara asta e Invierea...Va fi, probabil, prima data dupa 35 de ani cand nu o sa ma duc sa iau Lumina.

Pe vremea cand eram elev, mergeam la Inviere la Manastirea Sinaia. Si, intotdeauna, aduceam acasa Lumina, pe care o lasam sa arda pana dimineata. Cand ajungeam, mama ma astepta cu masa intinsa: oua rosii, drob, branza, ceapa verde, ridichi, cozonac, plus alte bunatati. Gustam din toate, apoi mergeam la culcare, in camera mea, unde ardea candela pe care o aprinsesem de la lumanarea cu Lumina Invierii. Farmecul acelei candele arzand in intuneric era magic, de-a dreptul. Ascultam, in linistea noptii, sfaraitul fitilului, priveam umbrele in miscare pe care le proiecta flacaruia pe tavan si aveam impresia ca sunt in alta lume, fermecata si plina de chemari  misterioase

Nu stiu ceva mai bun, in perioada asta

Apoi am crescut si nimic nu a ramas cum fusese. La Inviere, au inceput sa vina tot mai multi indivizi care cautau inghesuiala si prilejul de a fi in gasca. Multi veneau beti, am vazut chiar si incaierari. Dar, dincolo de toate astea, eu am continuat sa merg, an de an, sa iau Lumina.

Dupa ce m-am casatorit, mergeam, in unii ani, cu Luminita, sa petrecem Pastele la Calarasi. Acolo, chiar in oras, era nerecomandat sa te duci la Inviere. Multa lume proasta, bautura, fum de tigara, injuraturi, rasete isterice, glume deocheate. Parca erai la birt, nu la biserica. Asa ca mergeam intr-un sat si luam Lumina de acolo. Mama Luminitei avea insa obiceiul sa stea pana dimineata, ca sa ia Sfintele Pasti. Ori, pentru mine era prea mult si, dupa vreo ora, ma plictiseam, ba chiar incepeam sa ma enervez, asa ca ieseam prin curtea bisericii, ma plimbam de colo-colo, ma invarteam, fumam o multime de tigari si cand, in sfarsit, puteam sa plec acasa, eram cu adevarat fericit.

Apoi, am venit la Timisoara. Alte glasuri, alte incaperi - asta imi vine in minte, romanul lui Truman Capote. Primul Craciun pe care l-am facut aici mi-a adus pe masa friptura de gaina, pregatita cu pricepere de Mitza. Cand am pus problema cumpararii unui porc, Liliana, noua mea sotie, a zis, apasand fiecare cuvant intr-un fel care nu lasa loc niciunei indoieli cu privire la ce o sa avem pe masa: "vrei sa mancam porc mort"? Apoi, de Paste, am aflat ca nu e neaparat nevoie sa avem miel, ca daca doresc e OK, dar ne si putem lipsi de el. Eu am cumparat, totusi, an de an si Mitza a facut cele necesare. Mi-am dat seama ca daca ar fi fost mai tanara, Mitza s-ar fi angajat si la prepararea unui porc de Craciun, dar la 72 de ani, cati avea pe atunci, ii venea tot mai greu. Cu mielul, insa, era simplu. Eu il caram, eu il transam, apoi Mitza facea bors, friptura si drob. Nu puteam concepe sa nu am pe masa drob. M-as fi lipsit de bors si de friptura, dar de drob....In orice caz, am mers si aici la Inviere, an de an si am adus acasa Lumina, lasand-o sa arda pana in zori.

Anul asta, nu am mai luat miel. O sa mancam porc. Nimeni din familie nu tine la traditie, in afara de mine - pana nu demult. Unii, cum ar fi Ali, nu suporta nici mirosul de oaie. Asa ca o sa mancam porc si chiar nu ma mai deranjeaza in niciun fel. Acum cativa ani, as fi facut un mare caz din asta, as fi perorat pe tema respectarii traditiei, pe continuarea obiceiurilor stramosesti, as fi infierat globalizarea si americanizarea. Acum stiu ca toate astea sunt zadarnicie. Daca vine, Pastele vine in suflet, cu sau fara miel. Asa ca daca primesc de undeva drob, o sa mananc, daca nu, asta e.

Si cred ca nu o sa merg la Inviere. O sa astept in fata blocului si, daca o sa treaca cineva cu Lumina,o sa-i cer.

In orice caz, ieri mi-am luat din supermarket niste bucati de miel si aseara am facut un bors delicios. Macar atat.