Nerusinata misculatie cu TVA-ul la alimente

Guvernul a decis ca TVA la alimente se micsoreaza la 9 procente, incepand cu 1 iunie. Ce-ar trebui sa insemne asta? Simplu, alimente mai ieftine. Sa zicem ca o halca de carne costa la raft 14 lei plus TVA. Asta insemna ca la cassa cumparatorul plateste 17.36 lei. Dupa scaderea TVA, romanul ar trebui sa plateasca pe aceeasi halca numai 15.26 lei, deci ar economisi 2.1 lei. Fiind vorba de TOATE produsele alimentare, economia ar fi semnificativa raportata la intregul cos de cumparaturi.

Bio-banii

Dacă intri în orice supermarket, găseşti produse bio. La legume, cel puţin, e nebunie: usturoi bio, gulii bio, mere bio şi tot aşa. Dar sigur că e şi brânză bio, carne tocată bio, vinuri bio, până şi cafea bio. Toate astea sunt, desigur, mai scumpe. Prin urmare, poţi să cumperi cartofi obişnuiţi, ordinari, cu un preţ sau poţi să optezi pentru cartofi bio, care te costă cel puţin un euro în plus la kilogram.

Magazinul din colt

Gata, mi s-a luat si cu targuielile la supermarket, la impinge cosu'. Fiecare pas risipit pe-acolo mi se pare ca rupe halci intregi din viata care mi-a mai ramas de trait. Orice cumpar din supermarket face parte din una dintre urmatoarele categorii: 1. Lucruri pe care le pot lua si din alta parte, mai aproape de casa; 2. Lucruri nefolositoare. Nu stiu de ce pot fi eu vazut tot la doua zile prin Auchan, Real, Metro, Kaufland, Billa etc. Cumpar aiureli, Maria a invatat si ea sa cumpere aiureli...Mi se pare ca merg intr-o directie total gresita, ca si cum m-as duce chitit catre niste mlastini inghititoare.

Azi, cat a fost Maria la engleza, m-am dus la Auchan. Aveam o lista de mofturi: maioneza, sos nu stiu de care, ghimbir si inca vreo doua. Si m-am pomenit intrebandu-ma: oare n-ar fi posibil sa existe inca un tip cu aceeasi lista, care sa intre in Auchan la aceeasi ora si sa isi umple cosul cu ele? Si cum ar fi ca exact cand intru eu, el sa fi lasat cosul undeva la capat de rand si sa bantuie in cautarea singurului produs care nu se afla si pe lista mea, la care s-a gandit exact cu zece secunde inainte de a ajunge eu langa cosul lui? Si cum ar fi sa iau eu cosul lui gata umplut, sa i-l las pe al meu in loc si sa ma duc la cassa tacticos, sa achit si sa o tai catre domiciliu? Oare actiunea asta asta ar fi asimilata cu furtul? Si care ar fi sansa ca intr-o viata de om sa te intalnesti cu asa o situatie?

Carevasazica, atunci cand intru in supermarket, o iau pe aratura, clar. Solutia e simpla: sa cumpar numai si numai de la magazinul din colt.

Impingătorul de mașinării

Azi, în supermarket, împingeam coşul ca de obicei, când aproape să mă ciocnesc cu unul care împingea o mașinărie din alea care curăță podelele. În aşa fel s-a produs întâlnirea, încât nu era altă posibilitate decât ca unul dintre noi să se dea vreun metru într-o parte. Iată cum apar dilemele. El, ca om al muncii care îşi făcea treaba, era convins că eu trebuie să mă dau la o parte. Eu, client care urma să-şi lase banii acolo (parte din ei urmând să între în buzunarul împingătorului de mașinării), aveam convingerea că el trebuie să se dea la o parte. Mi-am adus aminte, în frântura aia de secundă cât am stat şi ne-am înfruntat din priviri, de povestea cu puntea şi cu "cel mai deştept cedează", dar mi-am dat seama că nu se potriveşte în cazul împingătorilor din supermarketuri, pentru că oricine intră acolo cu cardul plin de bani se presupune, în fucking zilele noastre, că e mai deştept decât împingătorul de mașinării. Chiar nu ştiam ce să fac, când mi-am dat seama că încep să judec şi eu strâmb, înghiţind pe nemestecate lozincile alea de doi lei, de tipul "clientul nostru - stăpânul nostru". Nu mai vreau să accept să trăiesc după regulile mizerabile care spun că dacă eu am mai mulţi bani decât tine, trebuie să trec în faţa ta peste tot. Simplu. Aşa că m-am dat frumos la o parte, împingătorul şi-a împins mașinăria ducându-se în lumea lui, eu mi-am împins coşul către lumea vinurilor seci şi demiseci şi asta a fost tot.

Evadare din supermarket

De fiecare dată când merg la supermarket, am un sentiment teribil al inutilității. Mă plimb printre rafturi, nu trebuie decât să întind mâna și să apuc, apoi să bag în coș. Toate sunt acolo, ciorapi, conserve, pungi, mături, jucării, cârnați...o adevărată babilonie. Nu trebuie să fac nimic decât să mă plimb, să apuc și să bag în coș. Nu trebuie nici măcar să dau fuga cu taxiul până pe strada Gării, unde au ouă proaspete. Nu trebuie să îmi fac griji că borșul nu e proaspăt. Nu trebuie decât să am un card în buzunar. Mă cuprinde lehamitea, sila, urâtul: toate sunt acolo, mă duc cu ele acasă fără să fi făcut nimic decât să plătesc. Îmi vine în minte vânătorul din preistorie, care își risca viața pentru a aduce acasă o ciozvârtă de ursus spelaeus. Eu nici de ghioagă n-am nevoie - merg legânăndu-mă din cauza burții, scot o bucată de carton și gata, am ce mânca trei zile.

Coșmar

Îmi aduc aminte de vremea lui Ceaușescu, de cozile imense, de disperarea că „nu mai apuc”, de senzația unică de fericire, de siguranță, care mă cuprindea când umpleam plasele cu mâncare. Era o luptă, luptam ca să trăiesc. Și acum? La ce bun să umplu coșul? Pot să fac asta și mâine, pot să mă duc și noaptea să cumpăr o pâine, dacă rămân fără carne știu sigur că am de unde să mă aprovizionez. Nu, nu, nu e în regulă, simt cum mă cuprinde depresia. Trebuie să evadez, altfel nu mai răspund de mine. Umplu repede de tot coșul și fug la cassă. Plătesc, alerg la mașină, arunc toate de-a valma în portbagaj, mă sui la volan și plec în trombă. Mă duc până la Arad, sau până la Lugoj, pun Pink Floyd sau Led Zeppelin, deschid geamul fără să-mi mai pese de curent: sunt liber, am scăpat.

Alte glasuri, alte incaperi

In seara asta e Invierea...Va fi, probabil, prima data dupa 35 de ani cand nu o sa ma duc sa iau Lumina.

Pe vremea cand eram elev, mergeam la Inviere la Manastirea Sinaia. Si, intotdeauna, aduceam acasa Lumina, pe care o lasam sa arda pana dimineata. Cand ajungeam, mama ma astepta cu masa intinsa: oua rosii, drob, branza, ceapa verde, ridichi, cozonac, plus alte bunatati. Gustam din toate, apoi mergeam la culcare, in camera mea, unde ardea candela pe care o aprinsesem de la lumanarea cu Lumina Invierii. Farmecul acelei candele arzand in intuneric era magic, de-a dreptul. Ascultam, in linistea noptii, sfaraitul fitilului, priveam umbrele in miscare pe care le proiecta flacaruia pe tavan si aveam impresia ca sunt in alta lume, fermecata si plina de chemari  misterioase

Nu stiu ceva mai bun, in perioada asta

Exploatarea peștelui de către om

Azi am fost la supermarket. N-o să spun la care, dar nu pentru că „nomina odiosa”, ci pentru că e absolut irelevant: toate fac la fel.
La supermarket, se aude muzică non-stop. De când am călcat prima dată în supermarket, acum vreo 15-20 de ani, am auzit ani și ani aceeaşi muzică. Bănuiesc că se schimbă odată la 5-6 ani. Poate e vorba de economii, poate nu vor să plătească drepturi de autor, chiar nu am idee. Cert e că ani la rând, în supermarket auzi aceleaşi câteva piese, până la exasperare. Abba, spre exemplu, am învăţat pe dinafară abia acum, la supermarket, nu pe vremea când erau în glorie şi eu aveam vârsta receptivităţii. În fine.
Din când în când, în supermarket se întrerupe muzica şi o voce melodioasă (sau doar feminină) face un anunţ. Mai mereu, este invitat în parcare „posesorul autovehicolului cu numărul...”, sau un angajat dintr-un anumit sector este chemat la direcţiune ori la o cassă.
Azi, lucrurile au luat o întorsătură suprarealistă. Terminasem, aproape, cumpărăturile, când din difuzoare s-a auzit vocea melodioasă:
„Un angajat pește este rugat să se prezinte la cassa doi. Un angajat pește la cassa doi, vă rog”
Dacă aş fi fost cu Maria, i-aş fi zis: „hai repede la cassa doi, să-l vedem şi noi pe angajatul-pește.” Aşa însă, am rămas liniştit unde eram şi mi-am continuat cumpărăturile.