Razgaiatii

Exista persoane care-si castiga reputatia de "baieti (fete) de treaba" cu toate ca in realitate nu sunt decat niste oarecare, nici mai buni si nici mai rai decat majoritatea oamenilor si, mai mult, ii doare in cot de ceilalti. Indivizii astia nu pot sa-si propuna sa-ti faca vreun rau, dar ti-l fac linistiti prin nepasare si prin punerea ta intotdeauna pe planul al doilea, indiferent ca le esti cunoscut simplu, amic sau candidezi la titlul de prieten. Cunosc niste oameni de felul asta si eticheta pe care le-am pus-o este "razgaiati".

Un diletant la autostop

Dacă îi spui unui pictor că într-un tablou de-al lui a greșit alăturarea culorilor, omul ăla te întreabă întâi cine ești. Dacă află că ești Picasso, se gândește că e posibil să ai dreptate. Dacă află că ești un pictor în devenire, îți explică răbdător că de fapt tu greșești, pentru că mai ai încă multe de învățat. Iar dacă află că ești un oarecare, din cei care cresc cu miile pe pământul patriei și își închipuie că se pricep la toate, îți întoarce spatele.

Chestii de neconceput

Cateva chestii de neconceput intr-un alt mediu decat cel romanesc.

1. Totdeauna pana acum, am rezolvat problemele cu regia ENEL la casieria din strada Resitei. Ieri m-am dus sa rezolv ceva, la ora 15:15. Casieria - inchisa. "OK, mi-am zis, de la astia oricum nu te poti astepta sa stea pana la 4, cum le e programul, las ca vin maine". Azi s-a dus Lili, eu aveam treaba la Colterm. Ora era cam 12 - casieria inchisa. Care sa fie explicatia? Simplu: ENEL si-a inchis casieriile din Timisoara.

Tentativa de troc

Miercuri, a sosit din state un amic mai degraba virtual, care e de bastina de prin Arad. Omul e un intelectual, si-a dat doctoratul in filosofia presocraticilor daca nu ma insel, a scris romane si poezii, dar lucreaza ca supraveghetor hotelier ori asa ceva. L-am asteptat la aeroport sau, mai degraba m-a asteptat el pe mine, pentru ca am intarziat cateva minute din cauza unor intamplari cu Maria. Fapt e ca exact cu o zi inainte, se intamplase urmatorul fenomen: in timp ce ma tundeam zero, cum fac de vreo trei ori pe an, mi-a venit ideea sa intrerup operatiunea si sa las anumite portiuni de scalp neatinse, in special ca sa vad cum reactioneaza Maria. Cand a sosit si m-a vazut, a inceput sa strige ca trebuie sa ma tund complet, ca daca raman asa sa nu ma mai duc s-o iau de la scoala etc. Atunci mi-a venit ideea sa fac un troc: eu ma tund complet si Maria umbla toata luna lui septembrie cu parul strans. E atat de frumoasa cu parul prins la spate, incat nu ma mai satur privind-o. I-au spus multi lucrul asta, insa ea, cu incapatanarea pe care o mosteneste, din cate vad, pe partea feminina a familiei, refuza pana si sa incerce. La propunerea mea a stat, s-a gandit si in cele din urma a refuzat. Asadar m-a acceptat in felul asta:

Postul dulce

Mai nou (cel putin pentru mine), taranii din piata vand cirese "de post". Am intrebat ce vrea sa insemne asta si mi s-a explicat cu un zambet: fara viermi. Aha, m-am luminat, daca aveau viermi aveau carne. Foarte ingenios.

Cat priveste oferta generala de cirese, mi se pare ca e mult mai serioasa decat in alti ani. Numai ca toate sunt la fel, chiar daca pe unele scrie "de Lipova", pe altele "de Sag". Mari, carnoase si nu tocmai dulci. Tare ma tem ca e vreo noua inventie in materie de productie fortata, ca la merele alea care nu se strica nici in sase luni de zile. Am aflat de la un tip mai cherchelit ca toata lumea aduce aceste cirese de la Arad. Mai mult nu mi-a spus. 

Gasesti si cirese normale, dar foarte rar. Ele sunt mai mici, culoarea merge de la rosu inchis la portocaliu, dimensiunile variaza semnificativ. Alea sigur sunt de prin curtile vanzatorilor.

Evadare din supermarket

De fiecare dată când merg la supermarket, am un sentiment teribil al inutilității. Mă plimb printre rafturi, nu trebuie decât să întind mâna și să apuc, apoi să bag în coș. Toate sunt acolo, ciorapi, conserve, pungi, mături, jucării, cârnați...o adevărată babilonie. Nu trebuie să fac nimic decât să mă plimb, să apuc și să bag în coș. Nu trebuie nici măcar să dau fuga cu taxiul până pe strada Gării, unde au ouă proaspete. Nu trebuie să îmi fac griji că borșul nu e proaspăt. Nu trebuie decât să am un card în buzunar. Mă cuprinde lehamitea, sila, urâtul: toate sunt acolo, mă duc cu ele acasă fără să fi făcut nimic decât să plătesc. Îmi vine în minte vânătorul din preistorie, care își risca viața pentru a aduce acasă o ciozvârtă de ursus spelaeus. Eu nici de ghioagă n-am nevoie - merg legânăndu-mă din cauza burții, scot o bucată de carton și gata, am ce mânca trei zile.

Coșmar

Îmi aduc aminte de vremea lui Ceaușescu, de cozile imense, de disperarea că „nu mai apuc”, de senzația unică de fericire, de siguranță, care mă cuprindea când umpleam plasele cu mâncare. Era o luptă, luptam ca să trăiesc. Și acum? La ce bun să umplu coșul? Pot să fac asta și mâine, pot să mă duc și noaptea să cumpăr o pâine, dacă rămân fără carne știu sigur că am de unde să mă aprovizionez. Nu, nu, nu e în regulă, simt cum mă cuprinde depresia. Trebuie să evadez, altfel nu mai răspund de mine. Umplu repede de tot coșul și fug la cassă. Plătesc, alerg la mașină, arunc toate de-a valma în portbagaj, mă sui la volan și plec în trombă. Mă duc până la Arad, sau până la Lugoj, pun Pink Floyd sau Led Zeppelin, deschid geamul fără să-mi mai pese de curent: sunt liber, am scăpat.

Matematica pentru umanisti

Dar sa va spun cum am ajuns sa aflu de "Revolutia constiintei".

Acum vreo 25 de ani, eram profesor de matematica la Sinaia. Mi-au trecut prin mana atat de multi elevi, incat imi este imposibil sa mi-i amintesc pe toti. Cert e ca pe vremea aia, accentul se punea pe stiintele exacte. Cine nu facea matematica, fizica sau chimie, nu era vazut prea bine. Dar, pentru ca pana si comunistii intelesesera ca nu poti obliga pe absolut toata lumea sa faca acelasi lucru, in licee, pe langa clasele cu profil de mate-fizica, mecanica, tehnologie, etc, se mai infiinta si cate o clasa de uman. Acolo, elevii faceau doar