Dreptatea si sictirul

Unul din felurile in care mi-a daunat in viata interesul pentru matematica este importanta pe care m-a deprins s-o acord dreptatii. Cand faci facultatea de matematica, mintea ta este orientata aproape exclusiv catre aflarea adevarului. Iar atunci cand ti se pare ca ai gasit un adevar, trebuie sa faci demonstratia, adica sa dovedesti ca ai avut dreptate, ca nu te-ai inselat, ca detii suficiente probe ca si ceilalti sa accepte adevarul descoperirii tale. Sigur, daca nu urmaresti altceva decat sa rezolvi problemele puse de altii, chestiunea dreptatii nu mai e atat de importanta, ceea ce conteaza e sa dovedesti ca esti inteligent, ca stii o gramada de lucruri, ca poti sa le legi etc.

De ce au pierdut taranistii pe toata linia

In anul 2000, la alegerile generale, PNTCD - partidul lui Corneliu Coposu - a fost spulberat de pe scena politica, ratand intrarea in parlament. De atunci, nu si-a mai revenit. Cum imi spunea, la un pahar cu vin, Aurel Vlaicu - pe atunci inca director general al protoculului de stat: "Raul, tu trebuie sa intelegi, asta nu e doar sfarsitul unei perioade, asta e sfarsitul sfarsitului".

Doua formule

Faptul ca exista oameni care nu pot intelege, spre exemplu, matematica, nu cred ca mira pe cineva. Tot asa exista persoane care nu pricep gramatica, ori muzica. Nimeni nu e facut sa le priceapa pe toate. 

In vremea lui Ceausescu, insa, a nu pricepe matematica era o adevarata drama. Fiecare parinte visa ca odrasla lui sa intre la facultate si sa se faca inginer, doctor, sau economist. Aproape cu totii luau foc cand auzeau de conservator, de istorie, de geologie... Nu, astea nu erau meserii banoase (cu exceptiile de rigoare despre care o sa povestesc eu candva - ma refer la unii profesori), cel mai tare era sa lucrezi in uzina si sa iei 4000 de lei pe luna. Scurt.

Simularea

Ca sa faci matematica inalta, e nevoie de ceea ce se cheama "organ". Nu oricine stie sa rezolve niste probleme mai dificile in liceu, nu oricine merge la olimpiada si ia un punctaj maricel are "organ". Mi-e foarte greu sa descriu treaba asa, chiar nu stiu cum poti sa-ti dai seama dintr-odata ca un student de la matematica are "organ". Cert e ca in timp, lucrul asta se vede. Baietii cu "organ" incep sa aiba un anume tip de comportament, vorbesc pe un altfel de ton, stau cu tine de vorba si intre timp mintea lor e ocupata cu diverse relatii stranii prin spatii n-dimensionale, spun glume de un anume tip, asculta un anume gen de muzica, au lecturi de un anume gen, li se lumineaza fata intr-un mod special atunci cand pot sa-ti comunice un rezultat, o demonstratie. Dar, mai cu seama, tipii astia cu "organ" chiar fac matematica, muncesc, stau nopti intregi si lucreaza, scot din cand in cand rezultate, le discuta cu altii, propun conjecturi etc. Am avut cativa astfel de colegi - Gabriel Naghi, Bogdan Enescu, Victor Nistor etc. Cea mai mare parte dintre ei au astazi joburi prin SUA, la univeristati prestigioase, fac cercetare si sunt - cred - fericiti.

Diletantism nerusinat

Destui dintre cei care au terminat un liceu au obiceiul sa spuna chestii de genul "din toate materiile, cel mai mult am urat matematica". Foarte bine, spun eu. Ce-ar fi daca toata lumea ar iubi matematica sau macar ar intelege-o? Eu cred ca ar fi un dezastru urias. Stiintele exacte nu sunt pentru mase, exact ca psihologia, sculptura sau stomatologia. Asa ca eu nu ma mir deloc cand aud textele astea cu "cel mai mult am urat". Mi se pare firesc sa existe o minoritate a matematicienilor, o minoritate a violonistilor, una a jongleurilor sau una a egiptologilor. Pentru marea masa exista destule ocupatii: comentatul de fotbal, bautul de bere, injuratul de guverne etc.

Cele patru operatii

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.

Gena guduratului

Cu ani în urmă, când eram profesor de matematică la Sinaia, le dădeam elevilor mei, la dirigenție, câte un chestionar care nu avea nicio legătură cu materia pe care o predam. Una din întrebări era, întotdeauna: „care sunt trei lucruri pe care le-ați lua neapărat cu voi dacă ar trebui să mergeți să locuiți pe o insulă pustie?” Și, într-un procent suficient de mare încât să devină semnificativ, elevii puneau ca prim astfel de obiect cartea de matematică.

Cum mi-am iritat la maximum colegele

Cred ca acolo eram inca profesor de matematica si purtam parul lung. Sper sa mai gasesc ceva poze "de epoca". In orice caz, am purtat parul lung doar asa, ca fronda, deja constatasem ca nu-mi mai sta bine, ca in vremea studentiei, dar de ce se nu-i irit eu pe dinozaurii din liceu, care ma terorizasera cu "tinuta" pe vremea cand eram elev?. Imi amintesc urletele isterice ale unor profesoare cand prindeau cate o eleva cu fusta prea scurta, ori cu buzele rujate, sau cu unghiile date cu oja. Ei bine, acele profesoare acum imi erau colege si sunt absolut convins ca iritarea lor era maxima si continua in ce ma priveste, pentru ca nu-mi mai puteau cere sa ma tund. Ar fi facut-o ele, nu-i vorba, chiar daca eram profesor si nu elev, insa venise revolutia si le era frica. 

Un husen face soiu'

Apropo de trecut strada. Mi-am amintit, plecand de aici, de vechiul meu amic Corcodel. Da, Corcodel. Pe el il cheama Romulus Corcodel, pe tatal lui il cheama Corcodel Gigel. Cred ca aveam vreo 17-18 ani cand l-am cunoscut. Iesise din puscarie, unde statuse o vreme pentru ca plecase de acasa cu masina familiei, desi nu avea permis si nici varsta legala. Azi, pentru asa ceva, nu te-alegi decat cu vreo doua dupa ceafa. Dar el, din cate imi amintesc, facuse si un accident minor. Nu mai tin minte toate amanuntele, mi se pare ca inca nu implinise 18 ani cand iesise cu masina pe strazi, dar pana se terminase procesul si fusese condamnat, implinise 18 ani. 

Matematica pentru umanisti

Dar sa va spun cum am ajuns sa aflu de "Revolutia constiintei".

Acum vreo 25 de ani, eram profesor de matematica la Sinaia. Mi-au trecut prin mana atat de multi elevi, incat imi este imposibil sa mi-i amintesc pe toti. Cert e ca pe vremea aia, accentul se punea pe stiintele exacte. Cine nu facea matematica, fizica sau chimie, nu era vazut prea bine. Dar, pentru ca pana si comunistii intelesesera ca nu poti obliga pe absolut toata lumea sa faca acelasi lucru, in licee, pe langa clasele cu profil de mate-fizica, mecanica, tehnologie, etc, se mai infiinta si cate o clasa de uman. Acolo, elevii faceau doar

Frumosul gest al batranei doamne

Sambata pe la pranz, a sosit o familie de intelectuali, ambii pe la 65-70 de ani. Doamna purta palarie si mergea ceva mai greau. Cand au ajuns in dreptul nostru, Rodi tocmai il dascalea pe un tatic sa nu cumpere numai culegeri de matematica, sa mai incerce si niste povesti pentru baietelul sau. Doamna cu palarie s-a oprit, oarecum intrigata. "Dar ce-o avea dumneaei impotriva matematicii?" a intrebat dansa retoric. Eu am prins momentul si i-am spus ca sunt unii parinti obsedati de stiintele exacte si care uita ca oamenii mai au nevoie si de povesti frumoase. Mi-a dat dreptate si am inceput sa discutam pe tema invatamantului.