Doua formule

Faptul ca exista oameni care nu pot intelege, spre exemplu, matematica, nu cred ca mira pe cineva. Tot asa exista persoane care nu pricep gramatica, ori muzica. Nimeni nu e facut sa le priceapa pe toate. 

In vremea lui Ceausescu, insa, a nu pricepe matematica era o adevarata drama. Fiecare parinte visa ca odrasla lui sa intre la facultate si sa se faca inginer, doctor, sau economist. Aproape cu totii luau foc cand auzeau de conservator, de istorie, de geologie... Nu, astea nu erau meserii banoase (cu exceptiile de rigoare despre care o sa povestesc eu candva - ma refer la unii profesori), cel mai tare era sa lucrezi in uzina si sa iei 4000 de lei pe luna. Scurt.

Unul dintre oamenii care doreau cu tot dinadinsul sa-si faca progenitura inginer era un anume ...sa-i zic Escu. Acest Escu avea doi baieti, dintre care unul era deosebit de putin inzestrat pentru ceea ce se numeste invatare, cu atat mai putin cand venea vorba de invatarea matematicii. Ce s-a gandit acel domn? Daca tot locuia in acelasi cartier cu mine, ia sa-mi dea baiatul la pregatire. Eu, ce sa zic, il cunosteam pe om, mi-era jena sa-l refuz, asa ca i-am zis sa-mi trimita pacientul ca sa-l testez si apoi mai vedem noi.

A venit baiatul, l-am testat si m-am lamurit rapid: nu stia absolut nimic. Asa ca m-am gandit eu ca pentru a remedia situatia, primul pas este sa-i cer aceluia sa invete doua formule fundamentale: 

I-am zis clar: "Omule, invata astea doua chestii si data viitoare o sa-ti arat la ce folosesc, care e treaba cu ele etc".  S-a dus el acasa si, dupa o saptamana a venit la lectie. A zis ca stie cele doua formule, l-am pus sa le scrie si n-a fost in stare. Buuuuun... Am considerat ca a fost o simpla copilarie. I-am explicat din nou ca fara alea doua formule nu se poate merge mai departe sub niciun chip si ca ii mai dau o saptamana sa le invete. A zis OK si s-a dus acasa. Chestia s-a repetat de cateva ori, asa ca l-am sunat pe Escu si i-am zis ca n-ar strica sa ne vedem la o berica. Zis si facut. I-am explicat cum sta treaba cu formulele alea si el mi-a dat dreptate. A zis ca o sa se ocupe personal si o sa-l detemine pe fiu-su sa le invete. 

Cand a venit tipul la lectie, hop si taca-su, care repetase cu el etc. I-am cerul aluia micu' sa scrie formulele si n-a fost in stare. Si atunci i-am zis lui Escu: "amice, cred ca nu are rost - fiu-tu e facut pentru altceva, vezi si tu ce-i place, la ce il trage talentul, poate catre muzica, poate catre pictura, cu matematica nu merge, nu-i nicio tragedie". I-am tot spus chestii de felul asta pana a zis "OK, sa-ti dau banii". I-am explicat ca nu am ce bani sa ii iau, nu facusem nimic cu copilul. A zis OK, multumesc si dus a fost.

Ei, si de-aici mi s-a tras. Acel domn Escu a inceput sa raspandeasca in Sinaia zvonul ca eu, Raul Baz, i-am nenorocit lui copilul. Deci copilul era un fel de floare, de care atingandu-ma eu cu formulele mele, am facut-o sa se ofileasca. Am scuipat si eu in san si mi-am vazut de treaba. Eheeeeeei, ce vremuri...