Legenda bufniţei
La
început, bufniţa a fost împărăteasă peste toate păsările din lume. Ea era însă
foarte rea, îşi asuprea din cale-afară supuşii şi făcea numai nedreptăţi.
Nemaiputând
răbda, poporul s-a ridicat asupra ei, vrând să o prindă şi s-o omoare. De frică,
împărăteasa a fugit şi s-a ascuns. Se zice că de atunci, bufniţa nu umblă niciodată
ziua, ci numai noaptea, temându-se şi acum că o vor prinde păsările şi o vor
omorî.
Într-adevăr,
de câte ori vreo bufniţă este zărită zburând ziua, celelalte păsări nu se lasă
până nu o prind şi o scarmănă bine de tot.
Aceasta
este răsplata pentru că, atunci când era împărăteasă, a fost aşa de nedreaptă şi
crudă faţă de supuşii ei.
Legenda
cârtiţei
A
fost odată un popă care avea un lan de grâu. El era vecin cu un ţăran sărac,
dar cinstit. Acest popă, voind să fure o parte din pământul ţăranului, a mutat
hotarul, fapt ce l-a necăjit rău pe bietul ţăran, care i-a cerut pământul
înapoi.
Popa
s-a arătat tare amabil şi i-a zis vecinului să pună hotarul acolo unde va zice
pământul, când îl va întreba. Ţăranul nu pricepea cum poate pământul să vorbească,
neştiind că popa plănuise să-şi îngroape fiica într-un loc care-i convenea lui,
iar atunci când el o va întreba: „Pământule, aici e hotarul?" ea să zică: „Da,
aici e!".
Văzându-se
nedreptăţit de vocea pământului, omul a plecat supărat acasă. Atunci, popa vru
să-şi scoată fata din pământ, dar nu o mai găsi. Săpă şi în alte locuri, dar
fata nu era de găsit nicăieri. Ea se făcuse cârtiţă şi umbla pe sub pământ,
spunând mereu: „Aici e hotarul, tată!"
De
atunci, cârtiţa face muşuroaie prin locuri cultivate, în amintirea tatălui său.
Aşa
l-a pedepsit Dumnezeu pe acel preot, a cărui fată se chema chiar Cârtiţa.
Culese de
Rodica Birău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu