Grizzly, stapanul muntilor(11)

Thor se găsea în starea aceea deosebită pe care indienii o numesc pimootao, adică, în mintea lui de sălbăticiune, era limpede, aşa după cum doi şi cu doi fac patru, că trebuie să meargă spre nord şi numai spre nord.

Cam pe cînd Langdon şi Bruce, sus pe creastă, ascultau atenţi lătratul îndepărtat al cîinilor, bie­tul Muskwa era cuprins de o neagră desperare. Tot timpul drumului alergase după Thor fără o clipă de odihnă. La o oră după ce părăsiseră poteca cor­nutelor, au ajuns, urcînd panta văii, tocmai la cum­păna apelor, de unde un pîrîu se desparte pornind spre sud, către regiunea lacului Tacla, iar celălalt spre nord, către Babine, un afluent al rîului Skeena. De aici au coborît repede la vale, spre ţi­nuturi mai joase, unde ursuleţul a dat pentru întîia dată de mlaştini şi pe-alocuri de o iarbă atît de înaltă şi deasă, încît nu mai era chip să-l poată vedea pe Thor; îl auzea doar cum îşi croia drum undeva, în faţa lui.

     Rîul Babine, de-a lungul căruia înaintau, se lăţea şi se adîncea din ce în ce. Acum erau nevoiţi să oco­lească bălţi întunecate şi parcă încremenite, care i se părură lui Muskwa nemăsurat de adînci. Şi numai da­torită lor ursuleţul avu parte pentru prima oară de puţin răgaz ca să mai răsufle, căci Thor se tot oprea adulmecînd cînd ici, cînd colo. Căuta ceva, un lucru pe care părea că nu-1 găseşte, şi de fiecare dată, cînd porneau din nou la drum, Muskwa simţea că îl pără­sesc de tot puterile.

Se aflau la vreo şapte mile spre nord de locul unde Bruce şi Langdon cercetau valea prin binoclu cînd, în sfîrşit, au ajuns la marginea unui lac.

Pînă acum, Muskwa văzuse numai bălţi limpezi şi însorite, aşa că lacul i s-a părut mohorît şi neprie­tenos, străjuit de pădurea care cobora pînă la ma­lurile lui, făcîndu-1 să pară, în unele locuri, aproape negru. Păsări ciudate ţipau în stuful des, iar în aer plutea un miros nou şi neobişnuit, ceva care-i stîrnea bietului Muskwa o foame nebună şi-l făcea să-şi lingă buzele.

Vreo două minute, Thor s-a oprit adulmecînd. Mirosea a peşte. Încetişor şi cu băgare de seamă, a luat-o pe marginea lacului, pînă a dat de gura unui pîrîu nu mai lat de douăzeci de picioare, dar liniştit, adînc şi întunecat. A suit pe pîrîu în sus, cam vreo sută de yarzi, pînă a ajuns într-un loc unde cîţiva copaci prăbuşiţi de-a curmezişul rîului formau un fel de zăgaz, în care apa era acoperită cu o spumă verde. Thor ştia ce se ascunde sub ea. A trecut foarte liniş­tit peste trunchiurile prăvălite şi, pe la mijloc, se opri. Cu laba dreaptă a îndepărtat uşurel spuma, dînd la iveală un ochi limpede de apă.

Cu ochii lui mici şi strălucitori, Muskwa îl ob­serva atent de pe mal. Îşi dădea seama că Thor căuta ceva de mîncare, dar cum avea s-o scoată din apă, asta nu înţelegea şi privea foarte nedumerit.

Întins pe burtă, cu capul şi laba dreaptă mult peste zăgaz, Thor o vîrî încet şi cu multă atenţie în apa destul de adîncă, lăsînd-o să atîrne aşa, ne­mişcată. Vedea clar pînă în fundul rîului. Cîtva timp nu zări nimic altceva decît prundişul apei, nişte crengi şi capătul unei rădăcini; apoi o umbră lungă şi subţire lunecă uşurel pe sub el: era un păstrăv lung de cincisprezece degete. Cum se mişca la o prea mare adîncime, ursul n-a încercat să-l prindă. A con­tinuat să aştepte cu răbdare şi iată că răbdarea i-a fost aproape imediat răsplătită. Un alt păstrăv fru­mos, cu pete roşii, se ivi de sub spumă.

Cu o iuţeală neaşteptată, care-1 făcu pe ursuleţ să scîncească de spaimă, laba uriaşă a lui Thor azvîrli în sus o coloană de apă înaltă de douăsprezece pi­cioare şi, în acelaşi timp, peştele căzu cu zgomot pe mal, la mai puţin de trei picioare de ursuleţ. Într-o clipă, acesta se aruncă asupra păstrăvului care se zbatea, înfigîndu-şi în el dinţişorii ascuţiţi.

Thor se ridicase de la locul lui, dar, văzînd că Muskwa înhăţase peştele, şi-a reluat poziţia de mai înainte. Ursuleţul nici nu-şi omorîse încă bine vic­tima cînd o a doua coloană de apă ţîşni în sus şi un alt păstrăv zbură spre mal. De data aceasta însă, Thor venea fuga după el, căci era mort de foame.

A fost un ospăţ straşnic în după-amiaza aceea, pe malul plin de umbră şi răcoare al pîrîului. De cinci ori Thor a mai scos peşti de sub spuma verde a apei, dar ursuleţul se săturase din plin cu primul păstrăv şi n-ar mai fi putut înghiţi o bucăţică în plus, pentru nimic în lume.

S-au odihnit cîteva ceasuri la răcoare, în preajma zăgazului. Dar de astă dată Muskwa n-a mai dormit dus ca de obicei. Începuse să înţeleagă că viaţa îi impunea şi lui o responsabilitate personală. Îşi ciulea mereu urechiuşele- la cel mai mic zgomot şi ştia exact de cîte ori Thor a mişcat sau a oftat în somn.

După adevăratul maraton pe care-1 făcuse în ziua aceea, ţinîndu-se după Thor, se simţea tare obosit şi îngrijorat. Îi era frică să nu-şi piardă prietenul acesta puternic, care-i procura hrana şi care-1 adop­tase. S-a hotărît aşadar să nu-i ofere niciun prilej ca să-l părăsească la un moment dat, pe negîndite. Lui Thor, însă, nici prin gînd nu-i trecea să se lepede de micuţul lui tovarăş pe care, de fapt, începuse să-l iubească.

Nu numai pofta de peşte sau frica de duşmani l-au adus pe Thor în ţinuturile joase ale afluenţilor Babinei, ci şi faptul că de vreo săptămînă simţea crescînd în el o nelinişte care se înteţise mult în ulti­mele două zile de luptă şi fugă. O dorinţă ciudată şi nesatisfăcută îl cuprinsese şi, în timp ce Muskwa picotea în culcuşul lui dintre tufişuri, Thor a rămas cu urechile încordate, încercînd să prindă anumite zgomote şi adulmecînd mereu aerul.

 Îşi dorea perechea.

Era puskoowepesim — „luna împerecherii” — şi, ca totdeauna, pe la sfîrşitul lui iunie, Thor îşi căuta ursoaica, ce venea la el din munţii dinspre apus. Grizzly-ul îşi avea obiceiurile lui bine stabilite; tot­deauna făcea acest ocol, pătrunzînd apoi din nou în cealaltă vale, cu mult mai jos, spre Babine. În drum se hrănea doar cu peşte şi, cu cît mînca mai mult, cu atît răspîndea un miros mai puternic. Se prea poate ca Thor să fi descoperit că izul de păstrăv auriu îl făcea mai atrăgător pentru iubita lui. În orice caz, mînca peşte din gros şi mirosea cumplit.

Cu două ore înainte de apusul soarelui, Thor s-a sculat, s-a întins alene şi a mai scos trei peşti din apă. Muskwa a mîncat doar capul unuia, lăsînd restul pentru Thor. Au pornit-o iar la drum. Ursuleţul pătrundea acum tot mai mult într-o lume cu desăvîrşire nouă pentru el. Nu mai auzea niciunul din zgomotele cu care era obişnuit. Murmurul apelor din văile de sus dispăruse şi, o dată cu el, marmotele, potîrnichile şi hîrciogii dolofani ce alergau de colo pînă colo. Apa lacului stătea încremenită, întunecată şi adîncă, cu ochiuri negre ce se ascundeau sub rădă­cinile copacilor, unde soarele nu pătrundea niciodată. Pădurea cobora deasă pînă jos în lac, îmbrăţişîndu-1. Nu mai erau nici stînci pe care să te caţări, ci doar trunchiuri de arbori putreziţi şi moi, copaci doborîţi de vînt şi tufişuri izolate. Pînă şi aerul era altfel. Totul părea încremenit. Uneori călcau pe un covor minunat de muşchi moale, în care Thor se afunda pînă la genunchi. Pădurea, învăluită de o întunecime ciudată, părea plină de umbre misterioase, şi în văzduh plutea un miros greu de putregai. Thor îşi încetini pasul. Tăcerea, întunericul şi aerul înăbuşitor îl făceau să fie prudent. Înainta încet, stînd din cînd în cînd să privească în jur şi să asculte. Adul­meca marginile băltoacelor ascunse sub rădăcini şi la orice zgomot nou se oprea cu capul plecat şi ure­chile ciulite. De cîteva ori, Muskwa a văzut umbre uriaşe plutind prin întuneric. Erau bufniţe mari şi cenuşii, care iarna se fac albe ca zăpada. Într-un rînd, pe cînd aproape se întunecase, au dat de un animal fioros, cu ochi holbaţi, ce străluceau ciudat în întuneric. Cu salturi elastice şi suple, se făcu nevăzut într-o clipă la vederea uriaşului grizzly. Fusese un rîs.

Nu se înserase bine, cînd amîndoi au pătruns în­cetişor şi fără grabă într-un luminiş. Aici, Muskwa a dat mai întîi de malul unui pîrîu şi, ceva mai încolo, de un heleşteu întins. Peste tot plutea un miros cald de vietate. Nu era miros de peşte, şi totuşi se înălţa din heleşteul în mijlocul căruia se aflau trei sau patru movile rotunde, asemenea unor întărituri tencuite cu nămol.

De cîte ori venea prin partea aceasta a văii, Thor nu uita să viziteze colonia de castori şi, cîteodată, se mai servea la dejun sau la cină cu cîte unul mai tînăr şi grăsuţ. Acum însă nu-i era foame şi se gră­bea. S-a oprit totuşi pentru cîteva minute, în întu­neric, pe marginea heleşteului.

Castorii îşi începuseră lucrul de noapte. Îîn scurt timp, şi micul Muskwa a priceput semnificaţia dîrelor sclipitoare ce brăzdau ca fulgerul suprafaţa apei. Vedea acum cîte un cap întunecat şi turtit la extre­mitatea fiecăreia din ele; începeau din marginea cea mai îndepărtată a heleşteului şi se îndreptau spre o barieră lungă şi joasă, ce închidea apa la o sută de yarzi spre răsărit.

Thor nu ştiuse pînă acum de existenţa barierei, dar, cunoscînd bine obiceiurile castorilor, şi-a dat seama că prietenii săi inginerii — cu carnea cărora se mai delecta din cînd în cînd — îşi lărgeau dome­niul, construind un dig.

Stînd şi privind, au văzut doi lucrători grăsuni ce împingeau în lac un trunchi lung de patru picioare, care căzu în apă plescăind puternic. Apoi, unul din ei a navigat pe el spre locul construcţiei, în timp ce tovarăşul său s-a dus la altă treabă. Ceva mai tîrziu s-a auzit o trosnitură în pădure, tocmai în partea cealaltă a heleşteului, unde un castor reuşise să doboare un copac. Thor a luat-o spre zăgaz. Aproape în aceeaşi clipă, în mijlocul lacului a răsunat o pocnitură formidabilă, după care a urmat iar un plescăit puternic. Un castor, dintre cei mai bătrîni, îl zărise pe grizzly şi, cu partea lată a cozii, dăduse — ca avertisment pentru ai săi — o lovitură teribilă pe suprafaţa apei, care a vuit ca o detunătură de puşcă în liniştea serii. Din toate părţile s-a auzit îndată zgomotul făcut de| castorii ce săreau în apă, scufundîndu-se. Lacul s-a acoperit de valurile făcute de graba cu care cei douăzeci de lucrători ce-şi întrerupseseră lucrul se băgau acum speriaţi sub apă, înotînd spre adă­postul întăriturilor de crengi tencuite cu nămol, din mijlocul lacului.

Muskwa era atît de absorbit de spectacolul acestei forfoteli, încît aproape a uitat să se mai ţină după Thor. L-a ajuns din urmă în dreptul stăvilarului, unde l-a găsit inspectînd noua construcţie şi încercîndu-i rezistenţa cu greutatea lui. Cum stăvilarul părea destul de solid, s-au încumetat pe acest pod, parcă anume făcut pentru ei, spre locu­rile mai înalte de pe partea cealaltă. Cîteva sute de yarzi mai încolo, Thor a dat de o potecă de caribu, bine bătătorită. Mergînd pe ea, au ocolit într-o jumătate de oră capătul heleşteului şi au ajuns la un pîrîu ce izvora din lac, curgînd spre nord.

Bietul ursuleţ era tare obosit. În fiecare clipă se uita la Thor, nădăjduind să-l vadă odată oprindu-se, căci moţăiala din după-amiaza aceea nu-i odihnise picioarele şi nici nu-i luase durerea din perniţele moi ale lăbuţelor. Se săturase şi-i era lehamite de atîta umblet. Dac-ar fi fost după do­rinţa lui, o lună încheiată nu s-ar mai fi urnit din loc nici măcar un pas. De fapt, nu umblatul i se părea anevoios, ci faptul că trebuia să se ţină de Thor, care, cu mersul lui grăbit, îl silea să alerge după el fără încetare, ca un ţînc dolofan de patru ani agăţat cu desperare de mîna unui bărbat voinic, cu pasul lung şi zorit. Bietul Muskwa n-avea însă nici măcar de ce să se agaţe. Lăbuţele îi erau numai o rană, îşi zgîriase vîrful umed al nasului prin de­sişuri şi prin iarba tăioasă din mlaştini, iar şalele îl dureau îngrozitor. Simţea că nu-1 mai ţin pi­cioarele, totuşi continua să meargă cu energia des­perării şi cum, la un moment dat, pe prundul pî­rîului au dat de nisip şi pietriş, mersul i s-a părut mai puţin anevoios.

Pe cer, stelele au apărut argintii şi străluci­toare.

Thor era pornit, se vede, pe kuppatipsk pimootao, cum ar fi spus un vînător indian, adică avea de gînd s-o ţină aşa, hoinărind fără oprire, toată noap­tea. Nu se ştie ce s-ar fi întîmplat cu Muskwa, dacă spiritele tunetului, ale ploii şi ale fulgerului nu s-ar fi vorbit să-i îngăduie puţină odihnă.

Încă vreo oră cît mai străluciră stelele, Thor a continuat să umble aşa, ca un nebun, în vreme ce bietul ursuleţ abia se mai tîra, şchiopătînd de toate patru labele. Apoi se auzi pe neaşteptate un tunet înfundat dinspre apus. Bubuitul lui creştea cu re­peziciune, venind dinspre ţinuturile calde ale Pa­cificului. Thor deveni neliniştit şi adulmecă aerul. Dîre palide de lumină începură să brăzdeze întu­nericul ce acoperea totul ca o perdea imensă. Stelele se stinseră. O clipă se auzi şuieratul sinistru al vîntului, apoi totul s-a înecat în ropotul ploii.

Thor descoperise o stîncă înclinată şi scobită, sub care s-a grăbit să se adăpostească, împreună cu Muskwa, încă înainte de începerea furtunii. Se pornise un adevărat potop. Părea că o bună parte din Oceanul Pacific s-ar fi golit dintr-odată, prăvălindu-se asupra lor. În mai puţin de o jumătate de oră, pîrîul de-a lungul căruia veniseră deveni un adevărat torent. Fulgerele, trăsnetele şi tunetele l-au îngrozit peste măsură pe micul Muskwa. II mai zărea pe Thor numai din cînd în cînd, la lu­mina orbitoare a fulgerelor, apoi totul se cufunda din nou într-un întuneric de păcură. Vîrfurile munţilor păreau gata să se prăbuşească în vale, iar pămîntul se cutremura, zguduindu-se din temelii.

De frică, ursuleţul s-a strîns mereu mai aproape de Thor ca, în cele din urmă, să i se ghemuiască cu totul între labele de dinainte, pe jumătate în­gropat în părul lung de pe pieptul uriaşului grizzly.

Thor nu era de loc impresionat de convulsiile acestea zgomotoase ale naturii. II interesa numai un singur lucru: să nu i se ude blana, căci nu-i plăcea să se scalde decît pe soare, avînd la îndemînă o stîncă bine încălzită, pe care să se poată întinde.

După ce potopul s-a mai domolit, ploaia a con­tinuat să cadă molcom încă o bună bucată de vreme. Zgomotul ei îl legăna acum plăcut pe Muskwa, care se simţea fericit aşa, la adăpostul stîncii, ghemuit lîngă Thor, şi adormi într-o cli­pită. Ursul a rămas încă multă vreme treaz, moţăind cînd şi cînd. Neastîmpărul din el nu-1 lăsa să adoarmă.

Îndată după miezul nopţii, ploaia s-a oprit, dar cum întunericul era de nepătruns, iar pîrîul se revărsase peste maluri, Thor a rămas liniştit în culcuşul lui şi ursuleţului i-a fost dat să doarmă împărăteşte.

Se făcuse ziuă cînd, în sfîrşit, Thor, mişcîndu-se, îl trezi pe Muskwa şi amîndoi ieşiră din adăpost.

Ursuleţul se simţea mai întremat decît în noaptea trecută, totuşi era cam înţepenit şi îl mai dureau încă picioarele.

Thor îşi continuă drumul de-a lungul pîrîului. Pe aici, terenul era mai neted, cu multe porţiuni joase acoperite, ici-colo, cu petice mlăştinoase, unde creştea din belşug iarbă bogată şi fragedă, alături de rădăcini de tot felul şi mai ales de crini săl­batici, cu tulpina subţire şi lungă, după care Thor se dădea în vînt. Cum, totuşi, un grizzly nu se putea sătura numai cu astfel de delicatese vegetale, pentru care i-ar fi trebuit oricum prea mult timp, socoti că n-are vreme de pierdut.

De cîte ori iubea, Thor devenea un îndrăgostit plin de ardoare; numai că asta i se întîmpla doar cîteva zile pe an, şi atunci îşi schimba complet felul de trai. Cît timp îl stăpînea dragostea, uita că singurul lui ţel şi preocupare în viaţă era să mănînce şi să se îngraşe şi, o bună bucată de timp, nu mai trăia, cum făcea de obicei, ca să mănînce, ci mînca doar cît să trăiască. Din cauza aceasta, bietul Muskwa umbla aproape lihnit de foame de la o masă la alta. Dar iată că pe la începutul după-amiezii au dat peste o băltoacă lată de două­sprezece picioare şi plină de păstrăvi, pe lîngă care Thor n-a mai fost în stare să treacă indiferent.

Peştii, care nu reuşiseră să ajungă pînă la lac şi aşteptaseră prea multă vreme după perioada ploilor pentru a mai putea coborî în apele adînci ale Babinei şi Skeenei, se refugiaseră în băltoaca aceasta adîncă de vreo două picioare, la un capăt, iar la celălalt, numai de cîteva degete, în care li se pregătea sfîrşitul.

După ce a chibzuit puţin, uriaşul grizzly s-a vîrît pe unde era băltoaca mai adîncă; de sus, de pe mal, Muskwa zări păstrăvii strălucitori ţîşnind spe­riaţi spre partea unde era apa scăzută. Thor înainta încetişor. Cînd a ajuns la o adîncime de numai opt degete, peştii, cuprinşi de panică, au încercat să se refugieze înapoi la adîncime; atunci Thor se apucă să lovească în dreapta şi-n stînga cu laba, aruncînd în sus coloane mari de apă. Prima, mai că l-a dat peste cap pe Muskwa şi, o dată cu ea, a căzut pe mal un păstrăv mare de doi pfunzi. Ursuleţul l-a prins iute, l-a tras deoparte şi s-a apucat să-l mănînce.

Apa băltoacei deveni în scurt timp aşa de agitată din cauza loviturilor, încît peştii îşi pierdură com­plet capul şi fugeau zăpăciţi de la un capăt la altul, aruncîndu-se de-a dreptul în laba lui Thor, care azvîrli astfel pe mal o duzină de păstrăvi.

Erau atît de absorbiţi, Muskwa cu peştele lui, iar Thor cu pescuitul, încît nici unul n-a băgat de seamă sosirea unui musafir. Amîndoi l-au zărit cam în acelaşi timp şi, vreo treizeci de secunde, au rămas încremeniţi de uimire ursuleţul cu peştele în gură, iar Thor în mijlocul băltoacei.

Musafirul era un grizzly. Liniştit şi cu un aer firesc, de parcă el ar fi pescuit, s-a apucat să. mănînce din peştele prins.

Nu se mai pomenise în ţara urşilor o astfel de jignire de moarte şi o sfidare mai neruşinată. Pînă şi Muskwa şi-a dat seama de asta şi i-a aruncat lui Thor o privire întrebătoare: probabil avea să urmeze o luptă teribilă şi, în aşteptarea ei_y îşi lingea de mai înainte botişorul.

Thor ieşi fără grabă din apă. Ajuns la mal, se opri, şi cei doi grizzly se priviră lung unul pe celălalt. Noul venit continuă să ronţăie tacticos din peşte, dar, ciudat! nici unul din ei nu mormăia ameninţător şi nu dădea vreun semn de duşmănie; ba, mai mult chiar, spre marea mirare a lui Muskwa, Thor se apucă şi el să înfulece peşte, la cîţiva paşi de musafirul nepoftit.

Poate că omul este, într-adevăr, cea mai frumoasă creaţie a naturii, dar, în ceea ce priveşte respectul datorat bătrîneţii, nu e cu nimic mai bun, ba uneori chiar cu mult mai puţin bun ca un grizzly.

Pentru nimic în lume Thor n-ar fi jefuit un urs bătrîn, nu s-ar fi bătut cu el şi nu l-ar fi alun­gat de la propria lui mîncare, lucru cu care, din nefericire, nu se pot mîndri toţi oamenii. Intr-a­devăr, musafirul era bătrîn şi bolnav. Avea aproape aceeaşi înălţime ca Thor, dar era aşa de împovărat de ani, încît pieptul îi arăta de două ori mai îngust, iar gîtul şi capul, caraghios de subţiri.

Indienii au o denumire specială pentru un astfel de urs. Îl numesc Kuyas Wapusk, adică este aşa de bătrîn, încît nu mai are mult de trăit. Cînd îl întîlnesc prin păduri, îl lasă să treacă nevătămat, iar ceilalţi urşi, şi ei îl îngăduie, fără să se supere dacă le ia din mîncare atunci cînd trece din întîmplare pe lîngă ei; numai omul alb îl omoară.

Bătrînul grizzly era mort de foame. Nu mai avea gheare, părul i se subţiase şi pe alocuri căzuse de tot, lăsînd să i se vadă pielea. Pentru mestecat, nu-i mai rămăseseră decît gingiile tari şi roşii. Dacă mai apuca toamna, avea să hiberneze pentru ultima oară. Poate că moartea urma să-l ajungă chiar mal degrabă. În acest caz, Kuyas Wapusk avea s-o presimtă; se va tîrî din vreme în vreo grotă ascunsă sau într-o crăpătură adîncă de stîncă, pentru ca să-şi dea acolo ultima suflare.

Probabil că aşa se întîmplă, pentru că, atît cît ştiau Langdon şi Bruce, niciun om n-a găsit vre­odată în Munţii Stîncoşi scheletul sau leşul unui grizzly mort de moarte naturală.

Thor, uriaşul fugărit, rănit şi hăituit de om, părea să înţeleagă că acesta era, poate, ultimul prînz adevărat al lui Kuyas Wapusk pe pămînt: era prea bătrîn ca să mai poată pescui singur, prea bătrîn ca să vîneze şi mult prea bătrîn ca să mai poată dezgropa chiar şi fragezii bulbi de crini sălbatici. L-a lăsat să ospăteze liniştit pînă la ultimul peşte, apoi s-a depărtat, pornind din nou la drum, cu Muskwa după el.