Grizzly, stapanul muntilor(20) - ultima parte

Muskwa a mai mers ce-a mai mers pe urmele lui Langdon, cam o jumătate de milă. La început a alergat, apoi, din ce în ce, şi-a încetinit fuga, iar în cele din urmă s-a aşezat cuminte pe labele de dina­poi, privind depărtarea. Dacă Langdon ar fi mers pe jos, ursuleţul s-ar fi ţinut după el pînă cînd ar fi căzut, frînt de oboseală. Închisoarea în care îl ţinu­seră nu-i plăcuse de loc; îl zgîlţîise şi-l aruncase de colo pînă colo, ba, de cîteva ori, calul se scuturase aşa de tare, de i s-a părut că se cutremură pămîntul. Acum scăpase de cuşcă, dar, odată cu ea, ple­case şi Langdon. A mai stat cîtva timp şi a aşteptat, gemînd cu părere de rău, dar de mişcat nu s-a miş­cat din loc. Era sigur că prietenul pe care începuse să-l iubească se va reîntoarce. Pînă acum, întotdea­una venise înapoi la el. Fără să se depărteze prea mult de drumul pe care trecuse caravana, începu să caute frumoasa-primăverii şi limba-viperei.

Grizzly, stapanul muntilor(19)

     În seara aceea, în timp ce Langdon şi Bruce îşi făceau noi planuri, Metoosin stătea mai la o parte, fumînd într-o tăcere îndărătnică. Din cînd în cînd, se uita pe furiş, cu mirare, la Langdon, de parcă nu-i venea să creadă nici acum ce se întîmplase în după-amiaza aceea. Multă vreme, de acum încolo, n-avea să uite să povestească copiilor, nepoţilor şi prietenilor din triburile nomade cum a vînat, odată, împreună cu un alb care şi-a împuşcat propriii cîini, ca să salveze viaţa unui grizzly. Pentru el, Langdon nu mai era cel de odinioară, devenise un keskwao(*), şi indianul ştia că nu se va mai duce niciodată să vîneze cu albul acesta. Înţelesese că Marele Spirit i-a tulburat minţile şi i-a luat inima, ca s-o dea ursului grizzly. Gîndind la asta, îl cerceta din cînd în cînd cu atenţie, pe deasupra pipei. Bănuiala i-a fost întărită cînd îi văzu pe Bruce şi Langdon făcînd o cuşcă dintr-un coş de piele; va să zică, ursuleţul avea să-i însoţească tot lungul drumului! Pentru Metoosin nu mai era acum nicio îndoială. Langdon devenise foarte ciudat; probabil că se ţicnise şi, pentru un indian, acest fel de ciudăţenie nu pre­vestea nimic bun.

Grizzly, stapanul muntilor(18)

Thor a auzit haita încă de la o milă depărtare. Avea, totuşi, două motive pentru care nu mai voia să fugă, ca acum cîteva zile. Mai întîi, de cîini îi păsa tot atît de puţin ca de bursucii şi hîrciogii care fluierau la el de pe stînci. Numai gura era de ei. Îl tulburase însă întotdeauna ceea ce venea în urma lor. Dar iată că astăzi se întîlnise faţă în faţă cu făptura care adusese în văile lui mirosul acela ciu­dat, iar ea nu mai încercase să-i facă vreun rău şi el se depărtase, renunţînd s-o ucidă. Mai era însă şi alt motiv — mergea s-o întîlnească pe Iskwao. Se vede că omul nu este singurul animal care-şi riscă viaţa din dragoste.

Grizzly, stapanul muntilor(17)

Un sunet nearticulat şi gîtuit, care nu mai avea nimic omenesc, a fost tot ce a putut ieşi de pe buzele lui Langdon cînd întîlni privirea fixă a uriaşului grizzly, iar cele cîteva secunde care au urmat i s-au părut o veşnicie. Îl fulgeră gîndul că nu mai putea face acum nimic, dar absolut nimic. Nici măcar nu putea fugi, căci în spate se ridica, de nepătruns, ca un zid, peretele de stîncă. Să caute scăpare în partea văii? Şi asta era cu neputinţă, căci l-ar fi înghiţit prăpastia adîncă de mai bine de o sută de picioare. Se afla, aşadar, faţă în faţă cu moartea, o moarte tot atît de îngrozitoare ca aceea care se abătuse asupra cîinilor.

Grizzly, stapanul muntilor(16)

În noaptea aceea, Muskwa simţi şi mai mult cum îl apasă singurătatea. Bruce şi Metoosin se culcaseră devreme, frînţi de oboseală după urcuşul anevoios al muntelui, iar Langdon făcu întocmai, lăsîndu-l pe Pipoonaskoos acolo unde-l aruncase lunganul.

După descoperirea care făcuse să-i bată inima aşa de tare, Muskwa a rămas nemişcat în loc. Nu ştia ce-i moartea şi nu-i cunoştea încă chipul. Pe Pipoonaskoos îl simţea atît de cald şi de moale... desigur că în curînd avea să se scoale, numai că de data asta era hotărît să nu-l mai necăjească şi să nu se mai lupte cu el.

Liniştea se aşternuse din nou peste fire şi stelele împînziseră cerul deasupra ultimelor pîlpîiri ale focului, dar Pipoonaskoos rămase tot aşa de ne­clintit. Uşurel, Muskwa îl mirosi şi-l trase de părul moale ca mătasea, gemînd încetişor de parcă i-ar  fi spus:

—    Îţi făgăduiesc, Pipoonaskoos, că nu mă mai bat cu tine, numai scoală-te şi hai să fim prieteni!

Grizzly, stapanul muntilor(15)

Muskwa răsuflă, în sfîrşit, uşurat cînd văzu că cei trei oameni au plecat de lîngă el şi s-au apucat să trebăluiască pe lîngă foc. Inchipuindu-şi că i se oferise un prilej de scăpare, începu să tragă şi să smucească de capătul frînghiei aşa de tare, de mai-mai să se stranguleze. În cele din urmă, disperat, se lăsă păgubaş şi, ghemuindu-se la rădăcina pinului, examină cu atenţie tabăra fixată la treizeci de picioare distanţă de foc.

Bruce se spăla pe mîini într-un lighean de pînză, în timp ce alături, Langdon îşi ştergea faţa cu un prosop. Ceva mai încolo, în genunchi, Metoosin ţinea deasupra jeraticului o frigare mare, în care sfîrîiau nişte cotlete groase de caribu, răspîndind cel mai plăcut miros din cîte gîdilaseră vreodată nasul lui Muskwa şi tot aerul din jur părea încărcat de mireasma lor ademenitoare.

Grizzly, stapanul muntilor(14)

De acolo, din ascunzătoarea unde se pitise, Muskwa a auzit ultimele ecouri ale bătăliei dintre stînci. Se refugiase într-o crăpătură în formă de V a peretelui abrupt de piatră, vîrîndu-se în ea cît putuse mai adînc. L-a văzut pe Thor trecînd prin faţa ascunzătorii, după ce omorîse al patrulea cîine, şi i-a auzit clinchetul ghearelor pe masivul de stîncă pe cînd se retrăgea pe potecă, în sus. În cele din urmă, şi-a dat seama că marele grizzly plecase cu duşmanii pe urmele lui.

Grizzly, stapanul muntilor(13)

În prima noapte după despărţirea de Iskwao şi Pipoonaskoos, marele grizzly şi ursuleţul cu mutrişoara tuciurie au hoinărit fără gînd de somn pe sub lumina stelelor strălucitoare. De data aceasta însă Thor n-a umblat după carne. S-a căţărat pe o coastă prăpăstioasă, a coborît povîrnişul unei văgăuni şi, într-o vîlcea pitită la poalele muntelui, a dat peste o pajişte înverzită, plină de limba-viperei. Tulpina lor subţire, acoperită de frunze ca ale crinului şi împodobită doar cu un singur ciorchine de flori a cîte cinci petale, ascunde o rădăcină în formă de bulb, cu gust plăcut şi dulce; Thor şi-a petrecut toată noaptea în căutarea lor, scormonind şi mîncînd. Muskwa însă, se îndopase mai înainte, după pofta inimii, cu rădăcini de frumoasa-primăverii, aşa că nu-i mai era foame, şi cum în cursul zilei se odih­nise destul — dacă nu punem la socoteală bătălia — a simţit deodată că noaptea aceea, cu stelele ei strălucitoare, era nespus de frumoasă.

Grizzly, stapanul muntilor(12)

Aproape două ore fără oprire, Thor l-a tîrît pe Muskwa după el pe drumuri obositoare, tot mai departe spre nord. Străbătuseră cam douăzeci de mile de la poteca cornutelor, dar pentru ursuleţul cu mutrişoara tuciurie ele însemnau cît un ocol în jurul lumii. În mod obişnuit, nu s-ar fi încumetat la o astfel de călătorie decît abia la vîrsta de doi, ba poate chiar trei ani.

Cît timp au străbătut valea, Thor nu şi-a pierdut măcar odată vremea hoinărind pe povîrnişuri, ci a luat-o drept de-a lungul pîrîului, pe unde era mai uşor de mers. Cu vreo trei-patru mile mai la vale de băltoaca unde îl lăsaseră pe ursul cel bătrîn, şi-a schimbat brusc drumul. O porni direct spre apus şi, puţin mai tîrziu, începură să urce din nou pe munte. Vreun sfert de milă au suit pe o coastă lungă şi înverzită, care i-a dus, din fericire pentru picioa­rele obosite ale lui Muskwa, la o trecătoare netedă şi dreaptă. Traversînd-o, au ajuns fără multă greu­tate pe povîrnişurile altei văi. Era chiar valea unde, cu douăzeci de mile mai spre sud, Thor omorîse ursul negru.

Grizzly, stapanul muntilor(11)

Thor se găsea în starea aceea deosebită pe care indienii o numesc pimootao, adică, în mintea lui de sălbăticiune, era limpede, aşa după cum doi şi cu doi fac patru, că trebuie să meargă spre nord şi numai spre nord.

Cam pe cînd Langdon şi Bruce, sus pe creastă, ascultau atenţi lătratul îndepărtat al cîinilor, bie­tul Muskwa era cuprins de o neagră desperare. Tot timpul drumului alergase după Thor fără o clipă de odihnă. La o oră după ce părăsiseră poteca cor­nutelor, au ajuns, urcînd panta văii, tocmai la cum­păna apelor, de unde un pîrîu se desparte pornind spre sud, către regiunea lacului Tacla, iar celălalt spre nord, către Babine, un afluent al rîului Skeena. De aici au coborît repede la vale, spre ţi­nuturi mai joase, unde ursuleţul a dat pentru întîia dată de mlaştini şi pe-alocuri de o iarbă atît de înaltă şi deasă, încît nu mai era chip să-l poată vedea pe Thor; îl auzea doar cum îşi croia drum undeva, în faţa lui.

Grizzly, stapanul muntilor(10)

Datorită lui Langdon, Thor şi Muskwa au scăpat de o altă primejdie de moarte în ziua cînd avusese loc lupta celor doi urşi.

La trei minute după ce vînătorii, gîfîind şi tran­spiraţi, ajunseseră la locul bătăliei, Bruce se arătă nerăbdător să plece în urmărirea lui Thor. Ştia că enormul grizzly nu putea fi departe şi că, probabil, o luase pe munte în sus. In plus, descoperise urmele ursului pe pietrişul rîpei, cam tocmai la vremea în care Thor şi Muskwa puneau piciorul pe poteca cornutelor.

Grizzly, stapanul muntilor(9)

După lupta cea mare, cei doi nu s-au mai atins de rămăşiţele caribu-ului. Thor nu se simţea în stare să mănînce, iar Muskwa, de atîta încordare şi emo­ţie, n-ar fi putut înghiţi nici măcar o bucăţică. Con­tinua să muşte din bucata de blană neagră, mîrîind şi mormăind în legea lui, ca şi cum în el rămăsese nădejdea să termine ceea ce începuse celălalt.

Grizzly, stapanul muntilor(8)

Brîna pe care Thor şi Muskwa îşi făcuseră cul­cuşul începea să se încălzească sub razele soarelui de dimineaţă.

La o vreme, pătruns de dogoare, Thor se trezi, se întinse zdravăn, dar rămase tot culcat, lenevind. După cele petrecute în ajun, întîi durerea cumplită din rană, apoi leacurile şi la urmă ospăţul bogat din vale, se simţea acum grozav de bine mîngîiat de atîta revărsare de lumină şi căldură; nu se grăbea să plece. O bună bucată de vreme privi lung şi cu multă curiozitate la Muskwa. Noaptea fusese răcoroasă şi ursuleţul se cuibărise la căldură între labele lui enorme; dormea dus, suspinînd în vis, aşa cum fac copiii.

Grizzly, stapanul muntilor(7)

In după-amiaza zilei în care Thor părăsise balta de noroi, Langdon şi Bruce au coborît în valea din­spre apus, traversînd coama muntelui. Se făcuse ora două cînd, în sfîrşit, Bruce s-a înapoiat după cei trei cai, lăsîndu-l pe Langdon sus, în vîrful crestei, să cerceteze cu binoclul împrejurimile. După întoar­cerea călăuzei, au pornit-o de-a lungul pîrîului, cutreierînd timp de vreo două ceasuri locurile pe care mai înainte le străbătuse ursul. Cînd s-au oprit să poposească peste noapte, erau încă la o depărtare de două, poate chiar trei mile de locul unde Thor îl întîlnise pe Muskwa. Nu găsiseră încă urmele lui pe nisipul din prundul pîrîului, dar Bruce era sigur că în curînd vor da peste ele. Ştia, de altfel, că ursul o luase de-a lungul povîrnişului.

Grizzly, stapanul muntilor(6)

Pîrîul de-a lungul căruia mergea Thor era un afluent al Badinei şi curgea aproape în linie dreaptă spre Skeena.

Pe măsură ce înainta în susul apei, ţinutul se înălţa, devenind tot mai accidentat. Marele grizzly străbătuse cam şapte-opt mile de la vîrful cumpenei apelor, unde dăduse peste Muskwa, şi pantele înce­puseră să-şi schimbe înfăţişarea. Printre coastele stîncoase şi abrupte, presărate de mase enorme de stînci, între rîpele înguste şi întunecoase şi povîrnişurile prăpăstioase care se întindeau pînă hăt-departe, pîrîul devenea din ce în ce mai zgomotos şi cursul lui tot mai greu de urmat.

Grizzly, stapanul muntilor(5)

Thor a străbătut trecătoarea în zori. Era cam în­ţepenit după baia de noroi, dar rana nu-l mai ardea aşa tare şi durerea se mai potolise. Încă-l mai supăra, dar nu ca în ajun. De fapt, nu-l durea atît umărul, cît mai ales se simţea rău. Era bolnav şi, dac-ar fi fost om, ar fi stat întins în pat, cu termometrul sub limbă şi cu doctorul lîngă el, luîndu-i pulsul. Acum urca încet şi ostenit.

Grizzly, stapanul muntilor(4)

Capitolul4
La marginea pădurii de brazi, Langdon şi Otto îşi fumau pipele lîngă focul aproape stins. Aerul nopţii era pătrunzător şi rece la acele înălţimi ale munţilor. Bruce se sculă să mai arunce un braţ de vreascuri peste cărbunii aproape stinşi, apoi se lungi din nou cu capul şi cu umerii rezemaţi con­fortabil de trunchiul unui copac şi, pentru a nu ştiu cîta oară, îl pufni rîsul.

—     Rîzi? Trăsni-te-ar să te trăsnească! mormăi Langdon. Ţi-am mai spus doar că l-am atins de două ori, Bruce. Precis de două ori; unde mai pui că eram şi într-o poziţie a dracului de proastă!

—     Mai ales atunci cînd ursul îţi rînjea deasupra capului — i-o întoarse Bruce, pe care-l amuza gro­zav ghinionul tovarăşului său. Pe cuvîntul meu, Jimmy, la distanţa aceea aproape că l-ai fi putut da gata şi c-o piatră!

Grizzly, stapanul muntilor(3)

Capitolul3
Dintre toate vieţuitoarele care trăiau în această vale adormită, Thor era cel mai ocupat. S-ar fi putut spune chiar că era un urs cu multă persona­litate. Ca şi unii oameni, se culca foarte devreme, începea să moţăie din octombrie, iar în noiembrie cădea într-un somn adînc, din care nu se trezea decît în aprilie, cu aproape zece zile mai tîrziu decît toţi ceilalţi urşi. Era un mare somnoros, dar cînd se trezea, era treaz de-a binelea. În aprilie mai picotea adesea, încălzindu-se la soare pe cîte o stîncă; dar de la începutul lui iunie şi pînă la mij­locul lui septembrie, dormea dus cam patru ceasuri la fiecare douăsprezece ore.

Era tocmai foarte ocupat cînd Langdon începu urcuşul rîpei. Reuşise să prindă un hîrciog bătrîn şi burtos ca un popă, pe care-l înfulecă într-o clipă, iar acum dorea să-şi sfîrşească gustarea zilei cu rîme grase şi furnici cu gust iute, pe care le găsea întorcînd pietrele cu laba. În căutarea acestor deli­catese, Thor se folosea de laba dreaptă ca să răs­toarne bolovanii.

Grizzly, stapanul muntilor(2)

Capitolul 2

O milă mai jos, în fundul văii, la ieşirea din pădure, Jim Langdon şi-a oprit calul şi s-a uitat o clipă în depărtare. Apoi, plescăind din limbă de plăcere, şi-a săltat piciorul drept peste şa, rezemîndu-şi genunchiul de oblînc, şi a aşteptat.

Două-trei sute de metri înapoia lui, ascuns încă de brazi, Otto se necăjea cu „Mîrţoaga“ — o iapă de povară foarte încăpăţînată.

Langdon chicotea amuzat ascultînd vociferările celuilalt, care îşi ameninţa iapa cu cele mai cum­plite pedepse, de la înjunghiatul pe loc şi pînă la sfîrşitul ceva mai omenos pe care i-l promitea: să-i sfarme capul cu ciomagul. Lui Langdon îi plăcea grozav vocabularul colorat de care se folosea Otto cînd îşi ameninţa caii blînzi şi nepăsători. Ştia că dacă „Mîrţoagei" i-ar fi venit gust să se tăvălească cu încărcătură cu tot, voinicul şi bunul Bruce s-ar fi învîrtit în jurul ei continuîndu-şi ameninţările sîngeroase, fără să-i facă niciun rău.

Grizzly, stapanul muntilor(1)

Una din cartile care mi-au marcat copilaria: "Grizzly, stapanul muntilor". Am citit-o pe la 12-13 ani si niciodata n-am uitat anumite momente miraculoase de-acolo. "Un sunet nearticulat şi gîtuit, care nu mai avea nimic omenesc, a fost tot ce a putut ieşi de pe buzele lui Langdon cînd întîlni privirea fixă a uriaşului grizzly" - fraza asta mi-a ramas in memorie pentru totdeauna ba chiar am folosit-o in diferite imprejurari, ca student - de exemplu cand aparea un anumit profesor le ziceam colegilor: "Un sunet nearticulat şi gîtuit, care nu mai avea nimic omenesc, a fost tot ce a putut ieşi de pe buzele lui Baz cînd întîlni privirea fixă a lui Sireţchi" etc.

Asa ca m-am gandit sa urc aceasta carte pe blogul meu, ca sa faca, eventual, bucuria si a altor copii.