Grizzly, stapanul muntilor(14)

De acolo, din ascunzătoarea unde se pitise, Muskwa a auzit ultimele ecouri ale bătăliei dintre stînci. Se refugiase într-o crăpătură în formă de V a peretelui abrupt de piatră, vîrîndu-se în ea cît putuse mai adînc. L-a văzut pe Thor trecînd prin faţa ascunzătorii, după ce omorîse al patrulea cîine, şi i-a auzit clinchetul ghearelor pe masivul de stîncă pe cînd se retrăgea pe potecă, în sus. În cele din urmă, şi-a dat seama că marele grizzly plecase cu duşmanii pe urmele lui.

    Totuşi, îi era frică încă să iasă. Urmăritorii aceştia misterioşi, care urcaseră din vale, îl înspăimîntaseră de moarte. Nicio clipă nu-i fusese frică de Pipoonas­koos. Chiar ursul cel negru şi mare pe care-l omo­rîse Thor nu l-a înspăimîntat atît ca străinii aceştia cu buze roşii şi colţi albi. Aşa că a rămas în ascun­zătoarea lui, ghemuit cît mai în fund, întocmai ca o încărcătură în ţeava unei puşti. Urmărea încă lă­tratul cîinilor, cînd alte zgomote mai apropiate l-au făcut să tresară din nou de spaimă. De după stîncă ce făcea un pinten în peretele muntelui, se iviră, alergînd, Langdon şi Bruce. La vederea cîinilor morţi, se opriră, şi Langdon, care se afla la vreo douăzeci de picioare de Muskwa, scoase o exclamaţie de oroare.

Era pentru prima oară că ursuleţul auzea voci omeneşti şi pentru prima oară mirosul transpiraţiei lor îi umplea nările. Împietrit de groază, abia mai îndrăznea să răsufle, cu ochii ţintă la unul din vînă­torii care apăruseră tocmai atunci în faţa crăpăturii. Vedea pentru prima dată omul.

Încă o clipă, şi oamenii dispărură. Ceva mai tîr­ziu, Muskwa a auzit împuşcături, apoi lătratul din ce în ce mai îndepărtat al cîinilor, iar în cele din urmă totul se linişti.

Era cam pe la ora trei, moment al zilei cînd în munţi firea se odihneşte şi o pace desăvîrşită se aş­terne pretutindeni.

Multă vreme, Muskwa nu s-a clintit din loc, ci a stat ascultînd cu atenţia încordată. Nu se mai auzea nimic, dar acum o altă îngrijorare se strecura în el. Se temea să nu-l piardă pe Thor şi, cu fiecare clipă care trecea, trăgea nădejde că are să-l vadă întorcîndu-se.

Aproape un ceas a mai rămas ca lipit de stîncă, pînă cînd, un cip-cip-cip îl trezi din amorţeală. De după peretele abrupt de piatră îşi făcuse apariţia un iepuraş de stîncă, micuţ şi vărgat, care se apucă să cerceteze cu prudenţă unul din cîinii morţi.

Asta-i mai dădu ceva curaj ursuleţului. Ciulindu-şi puţin urechiuşele, gemu încetişor, cerînd, parcă, înţelegerea şi prietenia micii creaturi de lîngă el, în momentele acelea îngrozitoare de singurătate şi spaimă. Incet-încet, se strecură, tîrîndu-se, afară din ascunzătoare şi, în fine, căpşorul lui mic, rotund şi păros apăru din crăpătură, privind cercetător în jur. Cum văzu că pe potecă nu era ni­meni, se hotărî să se îndrepte spre iepuraş, dar acesta, cu un ţipăt ascuţit de spaimă, o zbughi înapoi în ascunziş, lăsîndu-l din nou pe Muskwa singur, cu grijile lui. Ursuleţul stătu cîteva clipe nehotărît, adulmecînd aerul încărcat de mirosul sîngelui, al omului şi al lui Thor, apoi o porni hotărît pe munte, în sus. Ştia că Thor o luase într-acolo şi-n mintea şi sufletul lui nu mai exista acum decît o singură dorinţă: să-şi regăsească prietenul cel puternic, care îl ocrotea.

Groaza că poate l-a pierdut pentru totdeauna l-a făcut sa uite de frica cîinilor şi de oameni, pe care atît de puţin îi cunoscuse în scurta lui viaţă. N-avea nevoie de ochi ca să găsească urma lui Thor. O simţea caldă în nări şi, fără să mai zăbovească, porni să urce muntele în zigzag, cît putu mai repede. Pe alocuri, înaintarea era extrem de anevoioasă pentru nişte picioruşe ca ale lui; mergea totuşi cu îndrăzneală înainte, încurajat de mirosul proaspăt al urmelor lui Thor, care-i dădea speranţe.

După o oră, reuşi să ajungă la locul dezgolit care ducea în sus, prin brîul de zăpadă, către piscuri, dar abia pe la ceasurile patru începu să urce ultimii trei sute de yarzi care-l mai despărţeau de vîrful munte­lui. Îşi închipuia că acolo sus avea să-l găsească pe Thor şi, în nerăbdarea lui, cuprins de frică, continua să geamă încetişor de unul singur, înfigîndu-şi cu nădejde ghearele micuţe în pietrişul coastei.

Îndată ce a luat hotărîrea să pornească la drum, a mers într-una, fără să se mai uite măcar o dată în sus, spre vîrf. Ar fi trebuit pentru asta să se oprească din urcuş şi să întoarcă capul, povîrnişul fiind foarte abrupt.

Aşadar, Muskwa nu i-a văzut pe Langdon şi Bruce trecînd creasta, pe cînd se afla cam la jumă­tatea drumului, şi nici n-a putut să-i simtă, căci vîn­tul potrivnic bătea spre ei în loc să sufle în jos. Astfel, fără să-şi dea seama de prezenţa lor, a ajuns la brîul de zăpadă. A adulmecat bucuros urmele uriaşe ale lui Thor şi s-a ţinut după ele.

Deasupra lui, Bruce şi Langdon îl aşteptau ghe­muiţi la pămînt, cu puştile alături. Amîndoi îşi sco­seseră cămăşile groase de flanelă şi le ţineau pregătite gata în mînă, şi de îndată ce Muskwa ajunse cam la douăzeci de yarzi de ei, s-au aruncat asupra lui ca o avalanşă. Doar cînd s-a trezit cu Bruce lîngă el şi-a dat seama ursuleţul că e cazul s-o ia la sănă­toasa. A văzut şi-a simţit primejdia abia în ultima fracţiune de secundă şi, în clipa în care Bruce s-a aruncat asupra lui, cu cămaşa întinsă ca o plasă, sări scurt, ferindu-se într-o parte.

Bruce căzu lat, cu faţa în jos, strîngînd la piept o cămaşă plină de zăpadă, în care crezuse c-a prins ursuleţul, iar cum Langdon se repezise şi el aproape în acelaşi timp, s-a încurcat în picioarele lungi ale prietenului său şi s-a rostogolit, venind de-a dura pe panta înzăpezită.

În vremea asta, Muskwa o zbughi în jos pe munte cît îl ţineau picioruşele lui scurte. În mai puţin de o secundă, Bruce era din nou pe urmele lui, ajutat de Langdon, care venea în fugă la zece paşi mai îna­poi. Deodată, Muskwa coti atît de brusc, încît Bruce, care venea cu mare repeziciune la vale, nu s-a mai putut opri decît la vreo treizeci-patruzeci de paşi mai jos de el, şi atunci numai după ce lunganul de mun­tean s-a trîntit jos cît era de lung, proptindu-şi zdra­văn, în pămîntul moale, călcîiele, mîinile, coatele şi umerii.

Langdon însă reuşise să-şi schimbe direcţia la timp şi-l urmărea acum pe ursuleţ îndeaproape. Văzînd că Muskwa încearcă să cotească din nou, se aruncă cu faţa la pămînt şi cu cămaşa întinsă; cînd s-a ridicat, obrajii îi erau numai zgîrieturi şi scuipa de mama focului, limpezindu-şi gura de noroi şi pietriş.

Din nenorocire pentru Muskwa, a doua cotitură l-a adus drept între picioarele lui Bruce şi, înainte să-l poată evita cu o întoarcere, s-a trezit învăluit dintr-o dată într-un întuneric care-l sufoca, în timp ce deasupra lui răsuna un chiot drăcesc şi trium­fător:

—    L-am prins! strigă Bruce.

    În cămaşa care-l acoperea, Muskwa zgîria, muşca şi mîrîia, dîndu-i serios de furcă lui Bruce, pînă cînd Langdon sosi cu cea de-a doua cămaşă. Îl înfă­şură la iuţeală ca pe un papoose(*), cu picioarele şi trupul legate atît de strîns, încît nu mai putea face nicio mişcare. Numai capul, singura parte care se mai vedea din el şi care se mai bucura de oarecare libertate, îi rămăsese descoperit. Avea o înfăţişare aşa de înspăimîntată şi arăta atît de caraghios încît, un minut sau două, Langdon şi Bruce, uitîndu-şi de­zamăgirea şi paguba din ziua aceea, rîseră cu hohote.După aceea s-au aşezat jos, de o parte şi de alta a lui Muskwa, şi, umplîndu-şi pipele cu tutun, le-au aprins. Bietul ursuleţ nu se simţea în stare nici măcar să protesteze.

—    Grozavi vînători mai suntem şi noi! zise Langdon. Am plecat după un grizzly şi ne-am ales cu ăsta!

Privi cercetător spre pachetul de cîrpe şi noduri. Dintre legături, Muskwa îl fixa cu atîta atenţie şi seriozitate, încît Langdon rămase pentru un moment mut de uimire; apoi, scoţîndu-şi încetişor pipa din gură, a întins mîna.

—     Hai, micuţule, puiule — îl dezmierdă el cu blîndeţe.

Muskwa îşi ciuli urechiuşele. Ochii îi străluceau ca sticla. Mai la o parte, Bruce zîmbea drăceşte, aşteptînd cu satisfacţie deznodămîntul pe care-l cu­noştea dinainte.

—    Aşa-i că tu nu muşti, mititelule?... Tu eşti un puişor blînd şi drăguţ, da, da, şi ştii că nu vrem să-ţi facem niciun rău...

În clipa următoare, un ţipăt sălbatic făcu să ră­sune munţii, căci dinţişorii lui Muskwa, ascuţiţi ca acele, se înfipseseră în degetele lui Langdon.

Urletele de veselie ale lui Bruce ar fi fost în stare să înspăimînte vînatul şi la o distanţă de o milă în jur.

—     Ptiu, drace împieliţat! icni Langdon, apoi, sugîndu-şi degetul rănit, se porni să rîdă alături de Bruce. Al dracului mai e, nici n-ai fi zis că-i aşa de fioros — adăugă el. O să-l botez Balaurul, Bruce. Pe cinstea mea că un pui de urs ca ăsta mi-am dorit eu de cînd am venit prima oară în munţi. O să-l iau cu mine acasă. Aşa-i că are o mutră nostimă?

Muskwa întoarse capul, singura parte mobilă, din trupul lui înfăşat ţeapăn, ca o mumie, şi-l cer­cetă pe Bruce.

Langdon se sculase în picioare şi privea înapoi spre creste. Faţa îi devenise împietrită şi aspră.

—      Patru cîini — zise el, ca şi cum ar fi vorbit cu sine însuşi. Trei acolo, în vale, şi unul sus, pe creastă. Tăcu un timp, apoi adăugă: Nu mai înţeleg nimic; doar cîinii ăştia au încolţit în vînătorile noastre cincizeci de urşi şi niciodată n-am pierdut vreunul.

Bruce îl legă pe Muskwa cu o curea de piele, făcîndu-şi un fel de mîner de care să-l poată duce pe ursuleţ ca pe o găleată de apă sau ca pe o bu­cată de şuncă. Se ridică de jos, cu Muskwa atîrnînd la capătul legăturii.

— Am alergat după un carnivor, şi un urs grizzly învăţat la carne este ce poate fi mai rău pe faţa pământului cînd se luptă sau este încolţit. Cîinii n-au să reuşească niciodată să-l ţină în loc, Jimmy, iar dacă nu se întunecă mai repede, o să-i pierdem pe toţi. Numai căderea nopţii o să-i poată hotărî să înceteze urmărirea, dacă, bineînţeles, pînă atunci mai rămîne vreunul în viaţă. Desigur, vulpoiul ăsta bătrîn ne-a simţit şi aş putea pune rămăşag că ştie ce l-a doborît la pămînt aici, în zăpadă. Acum merge întins şi nu cred c-o să dăm peste el decît la vreo treizeci de mile de-aici.

După ce Langdon a adus puştile, au pornit-o amîndoi spre vale, cu Muskwa spînzurînd de cureaua lui Bruce. Pe platforma de stîncă pătată de sînge unde Thor se răzbunase pe cîinii care-l încolţiseră, Langdon s-a oprit şi s-a aplecat asupra ogarului decapitat de grizzly.

—     E Biscuit — zise el — şi noi care credeam că e cel mai fricos dintre toţi! Uite-i acolo pe Jane şi Tober, iar bătrînul Fritz zace sus pe creastă! Trei din cei mai buni cîini pe care-i aveam!

Bruce, care cerceta valea, îi arătă cu degetul ceva, dincolo de stînci.

—      Mai e încă unul, azvîrlit acolo — şopti el emoţionat. Jimmy, ăsta-i al cincilea!

Pumnii lui Langdon se strînseră cînd privi peste marginea prăpastiei, şi un geamăn înăbuşit îi zgudui pieptul. Bruce tăcea impresionat, căci îi înţelegea durerea.

De acolo, de unde se aflau, se putea observa bine pata neagră de pe pieptul cîinelui care zăcea zdrobit pe stînci, la o sută de picioare sub ei; şi numai unul singur din toată ceata — favoritul lui Langdon — avea un asemenea semn.

—    E Dixie — murmură el.

Pentru prima oară simţi cum îl cuprinde un val de mînie şi, cînd îşi întoarse capul de la priveliştea aceea grozavă, faţa îi era albă ca varul.

—    Acum, Bruce, am destule motive ca să mă răfuiesc cu blestematul acesta de grizzly — adăugă el. Nici trăgîndu-mă cu cai sălbatici nu o să mă poţi urni de aici pînă nu-l omor. Dacă e nevoie, stau şi pînă la iarnă. Jur c-am să-l omor, dacă n-o să fugă din locurile astea!

—    Nici gînd de aşa ceva — zise Bruce cu con­vingere, pornind cu Muskwa în jos, pe potecă.

Năucit, ursuleţul nici nu încercase măcar pînă acum să se revolte, socotind pierdută orice nădejde de scăpare. Se străduise la un moment dat, încordîndu-şi toţi muşchii corpului, să mişte un picior sau o labă, dar se văzu înfăşat mai strîns ca însăşi mumia lui Ramses. Încetul cu încetul, îi veni însă în minte că şi dinţii i-ar putea fi de vreun folos cînd, bălăbănindu-se încolo şi-ncoace, s-ar întîmplă să atingă cu botul piciorul duşmanului.

A aşteptat, aşadar, momentul potrivit şi acesta s-a ivit cînd Bruce, coborînd de pe o stîncă, a făcut un pas mai mare. O secundă numai, corpul lui Muskwa s-a sprijinit pe suprafaţa ei şi, cît ai clipi, ursuleţul îşi înfipse colţii adînc şi zdravăn în pi­ciorul lunganului.

Urletul lui Langdon, care tulburase liniştea sin­gurătăţilor la o milă depărtare în jur, n-a fost ni­mic pe lîngă cel scos de Bruce, cînd a simţit muş­cătura. Fusese aproape o dată şi jumătate mai sălbatic, iar după părerea bietului Muskwa, căruia îi îngheţase sîngele în vine de groază, cu mult mai teribil chiar decît lătratul cîinilor. Cuprins de spaimă, a dat drumul piciorului la iuţeală, dar a rămas uluit de mirare.

Bipezii aceştia ciudaţi nu încercau în nici un fel să se răzbune. Cel pe care-l muşcase sărea acum într-un picior în sus şi-n jos, cu mişcări ca­raghioase, în timp ce tovarăşul lui, stînd jos pe-o piatră, se legăna înainte şi-napoi, ţinîndu-se cu mîinile de pîntece şi scoţînd un hohot ciudat şi zgomotos din gura larg deschisă pînă la urechi. După o vreme, primul s-a oprit din sărit şi s-a pornit să scoată aceleaşi sunete curioase.

Muskwa nu ştia ce e acela rîsul, dar s-a convins de un lucru: sau aceşti monştri nu îndrăznesc să se lupte cu el, sau sînt făpturi paşnice, care nu-i vor răul.

Cei doi vînători însă se dovediră mai prudenţi după această întîmplare şi, cînd au ajuns în vale, l-au agăţat între ei de ţeava unei puşti şi numai aşa au pornit-o mai departe. Aproape se întunecase cînd s-au oprit într-un crîng de pini, luminat de flăcările roşii ale unui foc, primul pe care îl vedea Muskwa. A dat cu ochii pentru prima dată şi de cai — nişte monştri înspăimîntători la vedere, mai mari chiar decît Thor.

Un al treilea om, Metoosin, indianul, le ieşi în întîmpinare, şi Muskwa a fost trecut în mîinile lui. Apoi l-au trîntit pe o parte şi, la lumina flă­cărilor orbitoare, unul din cei care-l prinseseră l-a strîns de amîndouă urechile, de-i ţiui auzul, în timp ce celălalt îi lega o curea în jurul gîtului, în chip de zgardă. Prin inelul ei au trecut o frînghie groasă, al cărei capăt l-au legat de un copac.

În timpul acestei operaţii, Muskwa se opintea din răsputeri, străduindu-se să muşte şi să protes­teze, iar cînd s-a văzut eliberat şi din strînsoarea cămăşilor, buimăcit şi abia ţinîndu-se pe picioare, şi-a arătat totuşi colţii mici şi a mîrîit cît mai fioros.

Dar, spre marea lui mirare, nici această demon­straţie nu a avut alt efect asupra ciudatei adunări decît să-i facă pe toţi trei, chiar şi pe indian, să deschidă gurile, scoţînd împreună acel zgomot pu­ternic şi de neînţeles pe care-l mai auzise cînd îşi înfipsese colţii în piciorul lui Bruce, acolo sus, pe coasta muntelui.

Toate astea au stîrnit în capul micuţului Muskwa o mare nedumerire. Era năucit.

(*) Papoose - Copil mic de indian din America de Nord