Mielăreaua
Denumire ştiinţifică: Vitex agnus-castus.
Denumiri populare: scai de tufă
mare, lemnul lui Avram.
Prezentare. Mielăreaua este un
arbust originar din Asia, în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă.
Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. Are frunze digitate, foliolele
fiind lanceolate, şi flori mici, violete, cu miros plăcut. Pentru nevoi
terapeutice se recoltează fructele, din care se prepară infuzie, mixtură şi un
extract. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute, însă, numai
de către specialişti.
Substanţe active importante: doi compuşi specifici – vitexina şi vitexinina, ulei esenţial.
Întrebuinţări. Mielăreaua are
efecte medicinale surprinzătoare. Potrivit specialiştilor, fructele de mielărea
au efecte afrodiziace pentru femei şi anafrodiziace pentru bărbaţi. Din acest
motiv, mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri,
pentru liniştirea călugărilor. În general, mielăreaua a fost şi este utilizată
de femei, preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică şi
psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual şi nu neapărat cu scop
de sporire a apetitului sexual). De exemplu, mielăreaua se foloseşte cu succes în
cazul în care apar stări proaste şi suferinţe înaintea menstruaţiei sau în
timpul menopauzei. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor
feminini din sânge, normalizând şi stimulând şi activitatea glandei pituitare.
Altfel, dereglarea hormonală poate duce la un şir întreg de disfuncţii, afecţiuni,
simptome, inclusiv în plan psihic. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale, reface
echilibrele hormonale, aduce, practic, la normal tabloul femeii aflate în
suferinţă, redându-i, aşa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea
intimă a femeii”, bucuria de a trăi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu