Conjurația imbecililor

Una dintre cărţile pe care eu le consider esenţiale se numeşte „Conjuraţia imbecililor”. A fost scrisă de un american pe nume John Kennedy Toole. Titlul original este „A confederacy of dunces”.
Personajul principal al cărţii este un anume Ignatius, în care coexistă câte ceva din câţiva mari eroi ai literaturii universale: este şi puţin Don Quijote, şi niţel McMurphy, şi oleacă Falstaff. Probabil că el este imaginea chiar a lui Toole - un om care nu a acceptat sistemul şi până la urmă a fost înfrânt de el.
În 1969, după ce încercase zadarnic să publice acest roman, John Kennedy Toole a pus capăt unei relativ lungi perioade de depresii, alegând să se sinucidă. Mama lui, Thelma, a intrat la rândul ei în depresie şi s-a refăcut abia după vreo doi ani, timp în care manuscrisul cărţii s-a prăfuit, uitat pe un dulap. Apoi, Thelma a luat decizia: va încerca să publice cartea. S-a adresat, aşadar, rând pe rând, editurilor americane importante. Tot rând pe rând, acestea au returnat manuscrisul, ca fiind nepublicabil. „De fiecare dată când l-am primit înapoi, am murit puţin”, zicea mai târziu Thelma.

Ignatius

John Kennedy Toole

În cele din urmă, ea a luat hotărârea să îi prezinte manuscrisul unui scriitor cunoscut în epocă, pe nume Walker Percy. A început să-l bombardeze cu telefoane şi scrisori, aducându-l în pragul apoplexiei. Omul i se plângea nevestei că este terorizat de o femeie ciudată, care vrea să-i dea să citească un roman scris de fiul ei.
În cele din urmă, Thelma a intrat în biroul lui Percy (care era profesor la Universitatea Loyola din New Orleans), şi i-a pus manuscrisul în faţă. Omul, în disperare de cauză, a promis că o să-l citească. Aşa cum mărturisea ulterior, a sperat întâi că e vorba de ceva de duzină şi că va fi nevoit să-l abandoneze după primele câteva pagini. Numai că pe măsură ce citea, era tot mai prins de carte, ca până la urmă să accepte, cu uimire, că are în față unul dintre acele romane uriașe care se scriu o dată la foarte mulți ani. Aşa că a pornit campania de publicare. Cu toate eforturile lui, abia a reuşit să găsească o editură, care a tipărit 2500 de exemplare. Efectul a fost aproape nul. Dar, în mediile literare, cartea a început să fie tot mai cunoscută - se vorbea despre ea, oamenii se interesau de persoana autorului etc.
În 1981, la 12 ani de la sinuciderea lui Toole, el a primit, post-mortem, Premiul Pulitzer. Începând din acea clipă, „Conjuraţia imbecililor” a fost tradusă în circa 20 de limbi şi a fost vândută în aproape două milioane de exemplare.