Grizzly, stapanul muntilor(8)

Brîna pe care Thor şi Muskwa îşi făcuseră cul­cuşul începea să se încălzească sub razele soarelui de dimineaţă.

La o vreme, pătruns de dogoare, Thor se trezi, se întinse zdravăn, dar rămase tot culcat, lenevind. După cele petrecute în ajun, întîi durerea cumplită din rană, apoi leacurile şi la urmă ospăţul bogat din vale, se simţea acum grozav de bine mîngîiat de atîta revărsare de lumină şi căldură; nu se grăbea să plece. O bună bucată de vreme privi lung şi cu multă curiozitate la Muskwa. Noaptea fusese răcoroasă şi ursuleţul se cuibărise la căldură între labele lui enorme; dormea dus, suspinînd în vis, aşa cum fac copiii.

     Şi iată că Thor a făcut un lucru cu totul neo­bişnuit pentru el; ceva ce nu i se mai întîmplase niciodată pînă atunci. A adulmecat uşurel ghemotocul mic şi pufos dintre labe şi, cu limba lui mare şi roşie, i-a lins binişor faţa. La mîngîierea aceasta atît de familiară, Muskwa, visîndu-se, poate, lîngă mama lui, se ghemui şi mai aproape.

După cum odinioară copiii de albi, prin naivi­tatea şi drăgălăşenia lor, au îmblînzit inima sălba­ticilor care voiau să-i omoare, aşa şi Muskwa a adus schimbări ciudate în viaţa şi convingerile lui Thor. Uriaşul grizzly era încă grozav de nedumerit. Simţea cum i se frînge aversiunea inexplicabilă de pînă acum faţă de toţi ursuleţii, ba, chiar mai mult, simţea cum începe să-şi schimbe obiceiurile căpătate de-a lungul celor zece ani de singurătate. Încetul cu încetul îşi dădea seama că tovărăşia lui Muskwa era, de fapt, ceva nou şi foarte plăcut.

O dată cu apariţia omului în viaţa lui, se strecu­rase într-însul un sentiment nou, o emoţie nouă sau cine ştie — poate numai scînteia lor.

Cînd n-ai duşmani şi nu înfrunţi pericole, nu poţi să înţelegi pe deplin ce înseamnă prietenia şi poate că Thor, care dădea piept acum pentru întîia oară cu duşmani adevăraţi, cu o primejdie adevărată, în­cepea s-o înţeleagă. Se apropia şi perioada împere­cherii, iar Muskwa păstra încă mirosul mamei lui.

In timp ce ursuleţul visa dus, mîngîiat de căl­dura soarelui, Thor se simţi cuprins de o mare mul­ţumire.

Privi valea care strălucea înrourată de ploaia din timpul nopţii şi nu văzu nimic care să-i tulbure li­niştea. Adulmecă aerul încărcat de parfumul flo­rilor, de mireasma brazilor şi a ierbii fragede. În­cepu să-şi lingă rănile şi, mişcîndu-se, îl trezi pe Muskwa. Ursuleţul înălţă capul. Orbit de soare, clipi de cîteva ori, apoi îşi frecă somnoros cu lăbuţa mutrişoara tuciurie şi se sculă. Ca toţi copiii, era din nou gata să zburde, cu tot chinul şi oboseala din ziua precedentă.

În timp ce Thor lenevea privind în vale, Muskwa s-a apucat să scormonească prin crăpăturile pere­telui de stîncă şi din cînd în cînd se rostogolea de-a berbeleacul pe pietrele brînei. Thor îşi întoarse do­mol privirile spre ursuleţ şi se uită plin de curiozi­tate la giumbuşlucurile şi tumbele caraghioase ale lui Muskwa. Se ridică greoi, scuturîndu-se; vreo cîteva minute, adulmecă vîntul ce sufla din vale, nemişcat ca o stană de piatră. Muskwa alergă spre el, se opri şi îşi ciuli urechiuşele. Ochii lui vioi şi is­coditori se plimbau de la Thor la spaţiul însorit din jur şi înapoi spre el, ca şi cum l-ar fi întrebat ce avea să urmeze.

Ca răspuns la privirea nedumerită a lui Muskwa, ursul o porni în jos, spre vale. Ursuleţul venea după el cu paşi mărunţi şi zoriţi, întocmai ca în ajun. Se simţea de două ori mai mare şi mai puternic decît cu o zi în urmă şi nici măcar odată nu a mai scîncit după laptele mamei. Thor îi făcuse repede educaţia: îl învăţase să mănînce carne. Micuţul ştia că acum se vor întoarce la locul unde ospătaseră în noaptea trecută.

Coborîseră pînă la jumătate coasta, cînd Thor adulmecă un miros care îi smulse din piept un mu­get adînc de mînie. Se opri o clipă, zbîrlindu-şi ame­ninţător gulerul des de blană din jurul gîtului. Mi­rosul venea din direcţia ascunzătorii în care îşi lăsase prada; era ceva ce nu putea tolera, şi tocmai în locul acela! Simţise puternic în aer prezenţa altui urs. De obicei, asta nu-l supăra şi nu l-ar fi aţîţat nici de astă dată, dacă ar fi fost vorba de o ursoaică. Dar nu: era miros de urs, pe care vîntul îl aducea dinspre rîpa ce pornea drept în jos, spre păduricea de pini unde ascunsese leşul caribu-ului.

Thor nu mai şovăi nici o clipă. Mormăind, începu să coboare cu asemenea iuţeală, încît Muskwa abia izbuti să se ţină după el. Nu s-au mai oprit pînă la marginea platoului de deasupra lacului şi pădu­ricii. Muskwa gîfîia cu limba scoasă. Îşi ciuli urechiuşele, privind înainte şi, deodată, toţi muşchii trupuşorului i se încordară.

La şaptezeci şi cinci de yarzi mai jos, cineva le prăda ascunzătoarea. Hoţul era un uriaş urs negru. Straşnic tîlhar! Avea poate cu vreo trei sute de pfunzi mai puţin decît Thor, în schimb era aproape tot atît de înalt, iar în soare blana lui avea lucirea catifelată a nisipului. Era cel mai mare şi mai cute­zător urs care pătrunsese vreodată pe domeniile lui Thor. Scosese leşul renului din ascunzătoare şi toc­mai se ospăta de zor cînd Thor şi Muskwa l-au sur­prins asupra faptului.

Ursuleţul se uită întrebător la Thor.

—    Şi acum ce ne facem? părea că spune. Ne-a şterpelit mîncarea!

Încetişor şi cu băgare de seamă, Thor începu coborîşul. Nu mai părea grăbit. La marginea pajiştii, cam la o distanţă de treizeci-patruzeci de yarzi de intrus, se opri din nou. În comportarea marelui griz­zly nu se putea vedea nimic ameninţător. Doar gulerul din jurul gîtului i se zburlise cumplit de tare, aşa cum Muskwa nu-l mai văzuse încă.

Ursul negru se opri din mîncat şi ridică capul; cîteva clipe s-au privit fix unul pe celălalt. Thor bălăbănindu-şi încetişor capul uriaş într-o parte şi-n alta, cu mişcarea unui pendul, cel negru încremenit, în nemişcare, ca un sfinx. Muskwa se oprise prudent la patru sau cinci paşi distanţă în spatele lui Thor. Înţelegea, cu mintea lui necoaptă, că dintr-o clipă în alta trebuia să se întîmple ceva; şi cu o pornire copilărească era gata să-şi pună coada între picioare şi s-o ia la sănătoasa, împreună cu Thor sau, de nu, să lupte vitejeşte alături de el. Privea nedumerit şi uimit la mişcarea ritmică pe care o făcea Thor cu capul. Era un semn pe care toate vietăţile îl înţeleg, însuşi omul a învăţat să-l cunoască: „Fereşte-te de grizzly-ul care-şi clatină capul!“ Aceasta e prima poruncă pentru vînător. Marele urs negru ar fi tre­buit s-o ştie şi, la fel ca toţi urşii de pe domeniile lui Thor, să dea înapoi, să se întoarcă şi să fugă. Thor îi lăsase destul timp pentru asta. Numai că el venea pentru prima dată aici în vale; în plus, se simţea temut şi puternic; nu fusese niciodată înfrînt pînă acuma de vreun semen al său. Era, ca şi Thor, stăpîn fără rival în ţinuturile lui.

Aşa că nu se clinti din loc, ba chiar ceva mai mult: a fost primul care a provocat, mormăind ameninţător. Thor porni spre el cu mers domol şi apăsat.

Muskwa mai făcu cîţiva paşi, cam pînă la jumă­tatea drumului, apoi se aşeză jos, cu burta lipită de pămînt.

Cînd a fost numai la zece picioare de duşman, Thor se opri. Acum capul i se mişca cu mai mare iuţeală înainte şi-napoi, iar dintre fălcile întredes­chise îi izbucni un muget adînc, ca un tunet. Ursul cel negru îşi arătă colţii şi Muskwa începu să scîncească. Pas cu pas, Thor înainta cu tot corpul lui uriaş aplecat înainte, cu fălcile căscate atîrnînd aproape de pămînt. Îi mai despărţea doar un yard, cînd amîndoi se opriră, stînd neclintiţi vreo cîteva secunde în aşteptare, ca doi oameni învrăjbiţi de ură, care încearcă să se străpungă cu tăişul privirii.

Muskwa gemu încetişor, tremurînd ca apucat de friguri. Thor îi auzi scîncetul.

Ce-a urmat, s-a petrecut cu atîta iuţeală, încît ursuleţul a amuţit de groază, cu burta lipită de pă­mînt, încremenit ca o stană de piatră. Cu o scrîşnire surdă, asemenea unui răcnet răguşit de mînie, aşa cum nu pot scoate decît urşii grizzly, Thor se aruncă asupra duşmanului său negru. Acesta se ridică pu­ţin, doar atît cît ar fi trebuit ca să se poată trînti cu uşurinţă pe spate de îndată ce amîndoi vor ajunge piept la piept. Thor era însă un luptător mult prea încercat ca să se lase prins în cursă. Ştia că lovitura pe care ar fi primit-o de la laba dindărăt a adversa­rului i-ar fi spintecat numaidecît burta. Evitînd-o, Thor îşi înfipse aprig cei patru colţi lungi şi puter­nici în umărul adversarului şi, în acelaşi timp , îi dădu o lovitură teribilă cu laba stîngă.

Din cauza scormonitului în căutarea hranei, Thor avea ghearele tocite; la cel negru însă, obişnuit cu căţăratul în copaci, erau ascuţite ca nişte pumnale şi întocmai ca ele se înfipseră adînc în umărul rănit al lui Thor, făcînd să-i ţîşnească din nou sîngele.

Cu un muget ce înfioră pădurea, uriaşul grizzly se trase îndărăt, ridicîndu-se în toată înălţimea lui de nouă picioare. Pînă adineauri îi dăduse doar un avertisment ursului negru şi l-ar fi lăsat să se re­tragă chiar şi după prima încăierare. Acum însă în­cepea lupta pe viaţă şi pe moarte! Hoţul nu numai că-i devastase ascunzătoarea, dar, lucrul cel mai rău, îi deschisese rana făcută de om. Dacă cu cîteva clipe în urmă luptase doar pentru legea şi dreptul său, fără duşmănie şi fără dorinţa de-a omorî, de data aceasta însă devenise înspăimîntător la vedere, aşa cum stătea cu gura larg deschisă, măsurînd aproape opt degete de la o falcă la alta, cu buzele răsfrînte ce lăsau să i se vadă dinţii strălucitor de albi, cu gingiile roşii, iar muşchii din jurul nărilor umflaţi ca nişte frînghii. Între sprîncene i se săpase o cută adîncă, ca o lovitură de secure, ochii injectaţi de vine sîngerii luceau fioros, iar din pupilele negre-verzui, micşorate de ură, ţîşneau flăcări.

Dacă în secunda aceea un om i-ar fi apărut îna­inte, n-ar fi fost nicio îndoială că din această întîlnire doar unul singur avea să supravieţuiască.

Thor n-avea obiceiul să lupte stînd în două pi­cioare. Îşi aşteptă deci adversarul, aşa, vreo cinci-şase secunde, iar cînd acesta făcu primul pas îna­inte, se lăsă din nou să cadă iute în patru labe. Ursul negru îl întîmpină la jumătatea drumului. Muskwa încremeni, lipit una cu pămîntul, îngrozit, cu ochii ţintă la ceea ce avea să vină.

A fost o luptă cum numai munţii şi jungla pot să vadă; valea întreagă se cutremura de răcnetele lor. Cele două fiare se înşfăcară cu labele puternice de dinainte, într-o încleştare aproape omenească, în timp ce se sfîrtecau cu dinţii şi cu labele de dinapoi. Vreo două minute rămaseră strîns îmbrăţişaţi, rostogolindu-se unul peste celălalt de cîteva ori. Ursul negru îl sfîşia fără milă cu ghearele, în timp ce Thor se lupta mai mult cu dinţii, ajutat de formidabila sa labă dreaptă. În rostogolire, se silea să rămînă, pe cît posibil, deasupra adversarului, aşa cum făcuse cînd spintecase burta caribu-ului. De nenumărate ori îşi înfipse colţii adînc în carnea duşmanului, dar celălalt, mai iute, îi sfîşiase aproape de tot umărul drept cu dinţii. Deodată se încleştară de fălci.

Muskwa auzi ciocnirea şi scrîşnirea dinţilor, apoi pîrîitul oribil al osului rupt — şi ursul negru fu aruncat la pămînt, ca şi cum i s-ar fi frînt gîtul. În aceeaşi clipă, teribilul grizzly îl apucă de beregată.

Chiar şi aşa ursul negru continua să lupte. Gura căscată, din care năpădea sîngele, îi atîrna însă fără putere, căci Thor îl strîngea de gîtlej cu fălci de oţel.

Muskwa se sculă tremurînd încă, cuprins de o emoţie nouă şi ciudată. Ceea ce se întîmplă acum nu mai era o joacă, aşa cum văzuse la mama lui, ci pentru prima oară privea o luptă adevărată. Fiorul ei îi înfierbîntase sîngele şi inimioara începu să-i bată iute. Cu un mîrîit subţirel şi caraghios, se azvîrli în luptă. Încercă zadarnic să-şi înfigă dinţişorii cînd în părul des, cînd în pielea tare din coapsa ursului negru. Trăgea ici-colo, ce apuca, şi mîrîia ameninţă­tor. Proptit bine pe lăbuţele de dinainte, cu gura plină de păr, smulgea de blană, cuprins deodată de o furie oarbă, inexplicabilă.

Dintr-o mişcare, ursul negru se răsuci pe spate şi, cu laba de dinapoi, îl sfîşie pe Thor de-a lungul pîntecului. Lovitura fusese aşa de puternică, încît ar fi spintecat dintr-o dată burta unui caribu sau a unui cerb, omorîndu-l pe loc. Lui Thor îi lăsă doar o rană adîncă şi roşie, lungă de trei picioare. Înainte de a-şi putea repeta lovitura, marele grizzly se dădu la o parte cu iuţeala fulgerului, şi talpa ursului îl atinse în plin pe Muskwa, azvîrlindu-l, ca din praş­tie, la vreo douăzeci de picioare. Izbitura nu l-a ră­nit, dar îl lăsă lat la pămînt, complet năucit.

În aceeaşi clipă, Thor slobozi din strînsoare gîtul duşmanului şi se azvîrli într-o parte, la vreo două-trei picioare de urs. Sîngele îi curgea şiroaie din răni. Umerii, pieptul şi gîtul ursului negru erau năclăite de sînge şi bucăţi mari de carne îi atîrnau sfîrtecate. Încercă să se ridice, dar Thor se năpusti din nou asupra lui şi-l apucă, de data aceasta fără putinţă de scăpare. Într-o încleştare de moarte, îi cuprinse cu fălcile partea de deasupra nasului. S-a mai auzit o pîrîitură îngrozitoare şi apoi totul se sfîrşi. Ursul negru îşi dădea ultima suflare. Nu mai era în stare să opună nicio rezistenţă, dar Thor nu avea cum să ştie lucrul acesta; continuă să-l sfîşie cu ghearele labelor de dinapoi, să-l rupă şi să-l lovească încă o bună bucată de vreme după ce acesta murise.

Cînd în cele din urmă s-a oprit, priveliştea locu­lui de luptă era înfiorătoare. Pămîntul răscolit şi înroşit de sînge se acoperise cu fîşii mari de blană şi bucăţi de carne, iar învinsul zăcea cu pîntecele despicat de la un capăt la altul.

Pe coasta muntelui, la o depărtare de două mile, Langdon şi Bruce, rezemaţi de-o stîncă, albi la faţă ca varul şi abia trăgîndu-şi sufletul de emoţie şi încordare, urmăriseră lupta prin binoclu. De la distanţa aceea fuseseră martorii îngrozitorului spec­tacol.

Pe ursuleţ însă nu l-au putut vedea.

În timp ce Thor, gîfîind şi sîngerînd, stătea dea­supra duşmanului neînsufleţit, Langdon lăsă să-i cadă binoclul.

—    Sfinte Dumnezeule! şopti el.

Bruce sări în picioare.

—  Haidem! strigă el. Ursul negru e mort! Dacă ne grăbim, putem pune mîna pe grizzly-ul nostru!

Acolo jos, pe pajişte, Muskwa alergă spre Thor cu o bucată de blană neagră în gură, caldă încă. Şi Thor, aplecîndu-şi capul mare şi însîngerat, îl linse, mîngîindu-i mutrişoara tuciurie.

Ursuleţul îşi făcuse dovada curajului; poate că Thor văzuse şi înţelesese