Cehov - Bucurie

Bucurie

Era douăsprezece noaptea.

Înfierbântat la culme, cu părul vâlvoi, Mitia Culdiarov dădu buzna în locuinţa părinţilor săi şi începu să se plimbe ca un zănatic prin toate în­căperile. Bătrânii tocmai se culcau. Întinsă în pat, soră-sa isprăvea de citit ultima pagină a unui roman. Fraţii lui, elevi de liceu, dormeau.

— De unde vii, ce-i cu tine? se mirară părinţii.

— Nu mă mai întrebaţi! Mi s-a întâmplat un lucru neaşteptat! Dar absolut neaşteptat! E… e formidabil!

    Mitia se porni pe un râs cu hohote şi se trânti într-un jilţ, nemaifiind în stare să se ţină pe picioare de bucurie. 
     — E de necrezut! Nici nu vă puteţi închipui! Ia uitaţi-vă!

Soră-sa sări din pat şi, aruncându-şi pătura pe umeri, se apropie de el. Liceenii se treziră şi ei.

— Ce-i cu tine? De ce eşti în halul ăsta?

— De bucurie, mamă! Acum mă ştie toată Rusia! Toată! Până astăzi, numai voi ştiaţi că pe lumea asta există un arhivar cu numele de Dmitri Culdarov. Acum însă o ştie toată Rusia! Mamă! Doamne!

Mitia sări în picioare, începu din nou să alerge prin toate încăperile, apoi se aşeză din nou.

— Dar ce s-a întâmplat? Vorbeşte odată omeneşte!

— Voi trăiţi ca nişte sălbătăciuni! Nu citiţi gaze­tele, puţin vă pasă de ce scrie în ele! Dar în gazete se găsesc atâtea lucruri de seamă! Cum se întâmplă ceva, de îndată se şi află; nimic nu rămâne neştiut! Sunt în culmea fericirii! Doamne! Când te gândeşti că gazetele, care nu vorbesc decât despre oamenii ce­lebri, au scris astăzi şi despre mine!

— Nu mai spune! Unde?

Tatăl său îngălbeni. Maică-sa se întoarse spre icoane şi-şi făcu semnul crucii. Elevii de liceu săriră ca arşi şi se apropiară de fratele lor mai mare, aşa cum erau, în cămăşi scurte de noapte.

— Da! s-a scris despre mine! Acum mă ştie toată Rusia! Mamă, pune bine ziarul ăştia şi păstrează-l ca amintire. Să-l mai citim din când în când. Ia priviţi!

Mitia scoase din buzunar un ziar, îl întinse tatălui său şi arătă cu degetul câteva rânduri însemnate cu creion albastru.

— Citeşte!

Tatăl îşi puse ochelarii.

— Ei hai, citeşte odată!

Mama îşi mai întoarse iar privirea spre icoane şi-şi mai făcu o dată cruce. Tatăl îşi drese glasul şi începu să citească:

„În ziua de 29 decembrie, la orele unsprezece sea­ra, arhivarul Dmitri Culdarov…

— Vedeţi, vedeţi? Mai departe!

— …arhivarul Dmitri Culdarov, ieşind din berăria de pe strada Malaia Bronnaia, din casa Cozihin, şi aflându-se în stare de ebrietate…

— Eram cu Semion Petrovici… Totul e descris până în cele mai mici amănunte! Citeşte mai departe! As­cultaţi!

— …şi aflându-se în stare de ebrietate, a alunecat şi a căzut sub calul birjarului Ivan Drotov, ţăran din satul Durîkina, judeţul Iuhnov, care tocmai oprise acolo. Speriindu-se, calul a sărit peste Culdarov, lovindu-l şi a pornit apoi în goană, trăgând după el sania în care se afla Stepan Lucov, negustor de ran­gul doi din Moscova; calul abia a putut fi oprit de nişte portari. Culdarov, care îşi pierduse cunoştinţa, a fost dus la comisariatul de poliţie şi cercetat de medic. Lovitura pe care o primise în ceafă…

— M-a lovit huluba, tată. Mai departe, citeşte mai departe!

— …pe care o primise în ceafă, a fost declarată uşoară. Drept care s-a încheiat un proces verbal. Ac­cidentatul a primit îngrijiri medicale…”

— Mi-au spus să-mi pun mereu apă rece la ceafă. Ei, aţi citit? Ce ziceţi? O să se ducă vestea în toată Rusia! Daţi gazeta încoace!

Mitia apucă ziarul, îl împături şi-l băgă în buzu­nar.

— Dau o fugă până la Macarovi, să le arăt şi lor. Trebuie să le spun şi Ivaniţchilor, Nataliei Ivanovna, lui Anisim Vasilici… Am şters-o! La revedere!

    Mitia îşi puse pe cap şapca cu cocardă şi, nemaiîncăpându-şi în piele de bucurie, se repezi triumfător în stradă.