Legenda cucului
Erau
odată doi fraţi, cărora de mici le muriseră părinţii. Pe unul îl chema Ion, iar
pe celălalt Cucu. Într-o zi, cei doi băieţi se hotărâră să plece în lume, ca să-şi
caute de lucru. Trecând printr-o pădure, le ieşi în cale un lup. Băieţii se
speriară şi o luară Ia fugă: Ion într-o parte, iar Cucu în alta.
Văzând
că se lăsase întunericul, Ion se opri din fugă şi începu să-şi caute fratele.
Cercetă toată pădurea, dar nici urmă de Cucu. Începu atunci să plângă cu
lacrimi amare şi să-l strige cu glas aşa de tânguitor, încât ar fi înduioşat şi
pietrele. Timp de o săptămână cutreieră toate drumurile, câmpiile şi pădurile,
întrebă toţi oamenii pe care îi întâlni în cale, dar toată osteneala lui fu în
zadar. Începu să slăbească şi, după un timp, ajunse aşa de uscat, de nu-l mai recunoşteai.
Cu toate acestea, el nu înceta să-şi caute fratele şi striga mereu: „Cucu!
Cucu! Cucu!"
Într-o
zi, Dumnezeu şi Sfântul Petre coborâră pe pământ şi întâmplarea facu să treacă
chiar pe lângă bietul Ion. Sfântul Petre se înduioşă atât de tare când îl văzu
aşa de slab şi de necăjit, încât îi zise lui Dumnezeu:
-
Fie-ţi milă de el, Doamne, şi îl uşurează! Fă-l pasăre ca să nu se mai trudească
atâta, căci pasăre fiind, poate l-o găsi mai repede!
Dumnezeu
nu se lăsă mult rugat şi-l transformă pe Ion într-o pasăre care de atunci cântă
mereu prin grădini şi prin păduri şi tot strigă mereu: „Cucu! Cucu!
Cucu!".Culeasa de Rodica Birau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu