Există o mulţime de oameni care merg pe principiul „totul sau nimic”. Un principiu fundamental greşit, dar împotriva aplicării căruia aceşti oameni nu se pot lupta, pentru că vine din adâncurile fiinţei lor, de-acolo unde se coc toate acţiunile noastre, toate gândurile şi convingerile. Acolo, în acele abisuri se formează, spre exemplu, convingerea că nu e bine să furi. Nicio putere din lume nu-l va putea determina pe cel care are această convingere să o încalce şi să pună mâna pe ceva care nu-i aparţine. Din aceleaşi abisuri vine pornirea de nestăvilit de a te crede buricul pământului - cel mai important om care a existat, există şi va exista vreodată; şi tot de-acolo pleacă smerenia, care te face să crezi că eşti ultimul dintre ultimii.
Cei bântuiți de credinţa că în viaţă trebuie să obţii totul sau să nu obţii nimic, îşi refuză, fără să ştie, clipe de plăcere rafinată. Un om care nu ştie decât să se îmbete sau să nu bea deloc, va rata plăcerea scufundării într-un fotoliu adânc, împreună cu un unic pahar de băutură fină. Cel care ori mănâncă până i se face rău, ori ţine post aproape negru, nu va afla ce înseamnă să guști câte puţin din două trei feluri de mâncare bine gătite, cu gust elaborat şi care se potrivesc între ele, într-o anumită succesiune. Oamenii ăştia caută cantitatea şi, după cum se ştie, cantitatea dăunează grav calităţii.
Îţi este permis să bei, să mănânci, să acumulezi, să faci absolut orice doreşti. De fiecare dată, însă, există o limită care, odată depăşită, te face să pierzi pe toate planurile. „Ce-i mult strică”, se zice. De multe ori, oamenii înţeleg ce înseamnă asta când deja este prea târziu.
Destul de frecvent, în discuţiile cu Maria, ajungem la „ce e mult, strică”. Şi ea mă întreabă: „Dar ce e rău dacă sunt mulţi copaci? Ce e rău dacă ai mulţi bani? Ce e rău dacă ai mulţi prieteni?” Şi de fiecare dată trebuie să mă gândesc bine la ce îi răspund - dovadă că adevărul acestei vorbe e destul de bine ascuns şi trebuie să te lupţi ca să-l descoperi.
Dar oare nu aşa zice şi Isaia: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”?
Îţi este permis să bei, să mănânci, să acumulezi, să faci absolut orice doreşti. De fiecare dată, însă, există o limită care, odată depăşită, te face să pierzi pe toate planurile. „Ce-i mult strică”, se zice. De multe ori, oamenii înţeleg ce înseamnă asta când deja este prea târziu.
Destul de frecvent, în discuţiile cu Maria, ajungem la „ce e mult, strică”. Şi ea mă întreabă: „Dar ce e rău dacă sunt mulţi copaci? Ce e rău dacă ai mulţi bani? Ce e rău dacă ai mulţi prieteni?” Şi de fiecare dată trebuie să mă gândesc bine la ce îi răspund - dovadă că adevărul acestei vorbe e destul de bine ascuns şi trebuie să te lupţi ca să-l descoperi.
Dar oare nu aşa zice şi Isaia: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu