Thor a auzit haita încă
de la o milă depărtare. Avea, totuşi, două motive pentru care nu mai voia să
fugă, ca acum cîteva zile. Mai întîi, de cîini îi păsa tot atît de puţin ca de
bursucii şi hîrciogii care fluierau la el de pe stînci. Numai gura era de ei. Îl
tulburase însă întotdeauna ceea ce venea în urma lor. Dar iată că astăzi se
întîlnise faţă în faţă cu făptura care adusese în văile lui mirosul acela ciudat,
iar ea nu mai încercase să-i facă vreun rău şi el se depărtase, renunţînd s-o
ucidă. Mai era însă şi alt motiv — mergea s-o întîlnească pe Iskwao. Se vede că
omul nu este singurul animal care-şi riscă viaţa din dragoste.
După ce omorîse ultimul
cîine în amurgul acelei zile cumplite cînd fusese urmărit de-a lungul
muntelui, Thor se comportase exact aşa cum bănuise Bruce. În loc să-şi
continue drumul către sud, făcuse un ocol mare spre nord şi, în a treia noapte
de la încăierarea în care-l pierduse pe Muskwa, o regăsise pe Iskwao. În
aceeaşi seară, la căderea nopţii, murise Pipoonaskoos. Thor auzise pocnetul
ascuţit al pistolului automat al lui Bruce. Şi toată noaptea aceea, pînă tîrziu
în seara următoare, a rămas împreună cu Iskwao, apoi a părăsit-o din nou. Acum,
pornind s-o caute pentru a treia oară, dăduse peste Langdon în înfundătura de
pe brînă. Nu simţise încă mirosul ursoaicei cînd îl ajunse din urmă primul
lătrat de cîine.
Mergea spre sud,
apropiindu-se, fără să ştie, de tabăra vînătorilor. Se ţinea mereu pe
povîrnişurile înalte, întretăiate de mici depresiuni şi pajişti, în care se
vedeau, ici şi colo, blocuri mari de stînci, crăpături adînci şi îngrămădiri
haotice de granit. Păstra mereu vîntul în faţă, ca să nu scape, cumva, mirosul
ursoaicei, dacă s-ar fi apropiat de ea, şi din cauza asta auzea lătratul
cîinilor, dar fără să le simtă năduşeala şi fără să adulmece apropierea celor
doi oameni călare, înapoia lor.
În altă împrejurare, ar
fi folosit tactica obişnuită, încercînd, prin ocoluri, să aibă mereu în faţă
vîntul şi primejdia. Grăbit însă cum era să-şi găsească ursoaica, lăsase de
astă dată prudenţa la o parte şi cum haita ajunsese cam la o jumătate de milă
depărtare de el, Thor se opri brusc, adulmecă aerul şi o porni repede spre o
rîpă mică. Cum Iskwao tocmai apărea dintr-acolo alergînd, Thor coborî puţin
spre ea, ca s-o întîmpine, în timp ce lătratul fioros al cîinilor se auzea din
ce în ce mai puternic. Ursoaica se opri numai o clipă, îşi frecă nasul de al
lui Thor, mirosindu-l, apoi o luă înainte, cu urechile lăsate pe spate, cu
privirea-ntunecată, mormăind ameninţător.
În urma ei venea Thor,
cuprins de mînie. Înţelesese că Iskwao fugea de cîini şi din nou, în timp ce
se căţăra după ea tot mai sus pe munte, simţea cum o furie teribilă pune
stăpînire pe el.
Într-o astfel de
împrejurare, Thor se înrăia îngrozitor. Dacă în încăierarea de săptămînă
trecută, cu cîinii, luptase aprig împotriva celor care-l încolţiseră, acum
devenise un adevărat demon, crunt şi fără milă în faţa primejdiei care-i
ameninţa ursoaica.
Rămase din ce în ce mai
mult în urma ei şi, din cînd în cînd, se întorcea, arătîndu-şi colţii strălucitori
sub buzele răsfrînte, sfidîndu-şi duşmanii cu glas mînios şi cumplit, ca un
bubuit înăbuşit de tunet.
Cînd Thor ieşi din rîpă,
apărînd în umbra muntelui, Iskwao dispăruse demult printre stînci, urcînd sus,
spre creste. Ajunsese la o depărtare de cel mult trei sute de yarzi de vîrf, la
o îngrămădire sălbatică de bolovani învălmăşiţi, căzuţi din înaltul muntelui.
Thor privi în sus. Iskwao nu se mai vedea. Din locul în care se afla, putea să facă,
fără teamă, faţă luptei. Cîinii se auzeau acum foarte aproape. Urcau marginea
rîpei, lătrînd îndîrjit. Thor se întoarse, aşteptîndu-i.
La o jumătate de milă
spre sud, privind prin binoclu, Langdon îl zări pe Thor aproape în aceeaşi
clipă în care cîinii apăruseră din rîpă. Suise jumătate din munte călare, iar
acolo descălecase şi se căţărase spre vîrf, pe o potecă bine bătătorită, cam la
aceeaşi înălţime cu locul unde se afla marele grizzly. Putea cuprinde prin
binoclu întreaga vale, pe o întindere de mile întregi. Nu i-a trebuit mult ca
să-i descopere pe Bruce şi pe indian, tocmai cînd descălecau, dispărînd în fugă
în susul rîpei.
Îşi îndreptă din nou
atenţia spre Thor. Haita îl încolţise, şi Langdon îşi dădu imediat seama că în
locul acela deschis ursul n-avea cum să se apere de cîini, n-ar mai fi putut
să-i omoare. Apoi văzu mişcîndu-se ceva printre stîncile de deasupra lui Thor
şi o exclamaţie de uimire şi de înţelegere îi scăpă de pe buze, urmărind-o cu
privirea pe Iskwao, care urca, fără să se uite înapoi, spre creasta colţuroasă
a muntelui. Pricepu imediat că al doilea urs era o femelă. Uriaşul grizzly,
tovarăşul ei, se oprise să lupte, apărîndu-i viaţa, şi nu mai era nicio nădejde
de scăpare, dacă haita reuşea să-l ţină pe loc cîteva minute, pînă la sosirea
lui Bruce şi Metoosin.
Vîrîndu-şi iute binoclul
în toc, Langdon o apucă la goană de-a lungul potecii. Cam două sute de yarzi a
înaintat relativ uşor, pînă cînd poteca s-a despărţit într-o mulţime de cărărui
pe povîrnişul de şist moale şi alunecos; a pierdut vreo cinci minute ca să
străbată cei cincizeci de yarzi care l-au scos iar pe o cărare bătătorită.
Alerga gîfîind şi, după alte cinci minute, Thor şi cîinii dispărură după colţul
cel mare al unei stînci. Trecînd de ea, a mai alergat încă puţin şi s-a oprit
brusc. O rîpă mare şi adîncă îi tăia trecerea, oprindu-l la o distanţă de cinci
sute de yarzi de locul unde Thor, cu spatele întors spre stînci, făcea faţă
haitei îndirjite. Langdon privea căznindu-se să-şi potolească respiraţia
precipitată, ca să poată striga în clipa în care Bruce şi Metoosin aveau să
apară din rîpă. Îşi dădu însă repede seama că cei doi, chiar dacă i-ar fi auzit
glasul, tot n-ar fi înţeles despre ce e vorba. Bruce n-ar fi putut ghici cu
niciun chip că el doreşte să cruţe tocmai viaţa ursului pe care îl urmăreau
de mai bine de două săptămîni.
Thor reuşise să împingă
cîinii cam douăzeci de yarzi înapoi, spre rîpă, cînd Langdon se trînti iute
jos, după o stîncă. Nu mai rămînea decît o singură cale ca să-l salveze, dacă
nu, totul era prea tîrziu. Ţinţi spre haita care se retrăsese cîţiva paşi pe
povîrniş în jos. N-avea decît un singur gînd: să-şi sacrifice cîinii, ca să-l
salveze pe Thor. Şi marele grizzly îi cruţase viaţa în aceeaşi zi!
Fără să ezite, apăsă pe
trăgaci. Distanţa era mare şi primul glonţ ridică un nor de praf la cincizeci
de picioare în faţa cîinilor. Trase din nou, dar tot nu nimeri. A treia oară
însă, detunătura fu urmată de un chelălăit ascuţit de durere, pe care Langdon
nu-l auzi. Unul din cîini se rostogoli de-a dura pe povîrniş în jos.
Zgomotul împuşcăturilor
nu reuşi să-l clintească pe Thor din loc, dar cînd văzu pe unul din duşmani
zvîrcolindu-se şi rostogolindu-se la vale, se întoarse încetişor şi-o porni
spre adăpostul stîncilor. Au urmat a patra, apoi a cincea împuşcătură. La cea
din urmă, lătratul cîinilor se îndepărtă spre rîpă; unul din ei şchiopăta,
tîrîndu-şi laba de dinainte, sfărîmată.
Langdon se sui pe stînca
de care-şi rezemase carabina şi cercetă creasta muntelui. Iskwao ajunsese în
vîrf; s-a oprit pentru o clipă, a privit în jos şi a dispărut. Thor nu se mai
vedea, ascuns de stîncile şi sfărîmăturile de gresie. Suia, probabil, pe
urmele ei. La scurt timp, Bruce şi Metoosin apărură din rîpă. De unde se aflau,
puteau să tragă uşor pînă sus pe creastă, aşa că Langdon începu deodată să
strige agitat, făcînd semne cu mîinile, arătînd spre vale, în jos. Nedîndu-şi
seama de şiretlic, şi cu toate că lătratul îndîrjit al cîinilor se auzea
dinspre stîncile pe unde plecase Thor, cei doi crezură, după semnele lui
Langdon, că ursul a fugit spre vale. O porniră într-acolo fără să se oprească,
şi o sută de yarzi mai jos aşteptară noi indicaţii. În picioare, sus pe stîncă,
Langdon le arăta creasta.
Formidabilul grizzly
apăruse tocmai în momentul acela. Se opri doar o clipă, aşa cum făcuse şi
Iskwao, şi privi pentru ultima oară omul. Apoi se întoarse încet, dispărînd
printre stînci, în timp ce Langdon îl petrecea cu privirea, agitîndu-şi cu mîna
pălăria şi strigîndu-i bucuros:
— Noroc, bătrîne, mult noroc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu