joi, 29 noiembrie 2012

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(19)

Jucăria săracului
Vreau să dau ideea unei petreceri - nevinovate. Sunt aşa de puţine distracţii care să nu fie vinovate!
Cînd veţi pleca dimineaţa de acasă cu gîndul anume de a bate drumurile, umpleţi-vă buzunarele cu mici invenţii de un gologan — ca, de pildă, caraghiosul de mucava mişcat cu o singură sfoară, fierarii care bat nicovala, călăreţul şi calul a cărui coadă e un fluier — şi de-a lungul cîrciumilor, la rădăcina copacilor, dăruiţi-le copiilor necunoscuţi şi săraci pe care îi veţi întîlni. Le veţi vedea ochii mărindu-se peste măsură. Mai întîi nu vor îndrăzni să le ia; se vor îndoi de fericirea lor. După aceea mîinile lor vor înşfăca aprig darul şi vor fugi cum fac pisicile care se duc să mănînce departe bucata ce le-aţi dat-o, deprinse să nu se încreadă în om.
          Pe o stradă, după grilajul unei întinse grădini, la capătul căreia se vedea albeaţa unui frumos castel bătut de soare, era un copil frumos şi fraged, îmbrăcat în portul acela de ţară atît de plin de cochetărie.
Luxul, nepăsarea şi obişnuita privelişte a bogăţiei fac pe aceşti copii atît de gingaşi, încît i-ai crede plămădiţi din alt aluat decît copiii mediocrităţii sau ai sărăciei.
Alături de el zăcea în iarbă o jucărie minunată, tot aşa de nouă ca şi stăpînul ei, lustruită, aurită, înveşmîntată într-un caftan de purpură, cu surguci şi mărgele de sticlă. Dar copilul nu se ocupa de jucăria preferată, şi iată ce privea:
De partea cealaltă a grilajului, în stradă, între ciulini şi urzici, era un alt copil, murdar, pirpiriu, funinginos, unul din acei puştani paria căruia un ochi nepărtinitor i-ar descoperi frumuseţea, dacă, aşa cum ochiul cunoscătorului ghi­ceşte o pictură ideală sub o spoială de căruţaş, l-ar curăţi de respingătoarea patină a mizeriei.
Prin aceste zăbrele simbolice despărţind două lumi, strada mare şi caste­lul, copilul sărac îşi arăta propria lui jucărie copilului bogat, pe care acesta o cerceta cu lăcomie ca un lucru rar şi necunoscut. Jucăria însă, pe care micuţul murdar o sîcîia, o aţîţa şi o zgîlţîia într-o cutie cu zăbrele, era un şobolan viu! Fără îndoială din economie, părinţii îi scoseseră jucăria chiar din viaţa însăşi.
Şi cei doi copii rîdeau unul la altul frăţeşte, cu dinţi de un alb egal.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!