Grizzly, stapanul muntilor(10)

Datorită lui Langdon, Thor şi Muskwa au scăpat de o altă primejdie de moarte în ziua cînd avusese loc lupta celor doi urşi.

La trei minute după ce vînătorii, gîfîind şi tran­spiraţi, ajunseseră la locul bătăliei, Bruce se arătă nerăbdător să plece în urmărirea lui Thor. Ştia că enormul grizzly nu putea fi departe şi că, probabil, o luase pe munte în sus. In plus, descoperise urmele ursului pe pietrişul rîpei, cam tocmai la vremea în care Thor şi Muskwa puneau piciorul pe poteca cornutelor.

    Langdon nu s-a lăsat convins de argumentele lui Bruce în ce priveşte urmărirea ursului. Mişcat pînă în adîncul sufletului de ceea ce văzuse şi ve­dea acum în jurul lui, vînătorul naturalist a refuzat să părăsească locul răscolit şi însîngerat unde marele grizzly se bătuse cu ursul negru pe viaţă şi pe moarte.

  —  Chiar dacă n-aş mai avea ocazia să trag mă­car un singur foc de puşcă în tot timpul drumului şi tot n-aş sta la îndoială să merg cinci mii de mile ca să văd un asemenea spectacol — spuse el. Merită să reflectezi şi să cercetezi mai îndeaproape la ceea ce s-a întîmplat, Bruce. Pe grizzly nu ni-l fură ni­meni, pe cînd priveliştea din faţa noastră va dispă­rea în cîteva ore şi aş dori mult să ştiu cum şi de ce s-au încăierat.

Neobosit, a străbătut cîmpul de bătălie, cercetînd pămîntul răscolit, petele mari şi întunecate de sînge, bucăţile de blană sfîşiate şi rănile teribile de pe corpul ursului mort.

Pe Bruce îl interesa însă mai mult leşul caribu-ului, aşa că vreo jumătate de oră s-a ocupat doar de el; apoi l-a chemat pe Langdon la margi­nea crîngului de pini.

—   Ai vrut să ştii din ce s-au luat? Ei bine, Jimmy, eu am aflat misterul — zise el.

Zicînd acestea, a intrat în pădure, urmat de Langdon, şi, ajuns la ascunzătoare, s-a oprit, arătîndu-i o groapă pătată de sînge, în care Thor îşi dosise prada.

—   Ai avut dreptate, Jimmy, ursul nostru e într-adevăr carnivor. Noaptea trecută a omorît, uite colo, pe pajişte, un caribu. E sigur că l-a omorît el şi nu ursul negru, căci urmele de la marginea pă­durii sunt de grizzly. Vino să-ţi arăt unde s-a nă­pustit asupra victimei.

Au ieşit din pădure, şi Bruce l-a dus pe Lang­don la locul unde Thor doborîse animalul. Bucăţi mari de carne şi pete de sînge arătau locul în care Thor şi Muskwa mîncaseră.

—   După ce-a înfulecat cît i-a trebuit, a ascuns leşul în pădure — explică Bruce — iar azi dimineaţă, cînd ursul negru a trecut pe-aici, a adulme­cat mirosul cărnii şi i-a jefuit ascunzătoarea. Nu­mai că grizzly-ul nostru, venind să-şi ia gustarea de dimineaţă, l-a prins asupra faptului. Ce-a urmat apoi, ai văzut. Asta-i tot.

—    Şi crezi c-o să se reîntoarcă? îl întrebă Langdon.       . _t

—    Ferit-a sfîntul! Nu s-ar mai atinge de restu­rile astea chiar de-ar fi să crape de foame. O să se păzească de locul ăsta ca de dracu!

Lăsîndu-l pe Langdon să mediteze singur pe cîmpul de bătălie, Bruce o luă pe urmele lui Thor. Adăpostit în umbra pădurii, Langdon a rămas mai bine de-o oră cufundat în însemnările lui, ridicîndu-se din cînd în cînd să stabilească un fapt nou sau să verifice altele descoperite mai înainte.

Între timp, munteanul îşi croia drum, pas cu pas, în susul rîpei. Thor nu lăsase urme de sînge, dar acolo unde alţii n-ar fi văzut nimic, el a găsit semnele trecerii lui.

Cînd s-a întors la locul în care Langdon îşi com­pleta notele, faţa îi radia de mulţumire.

—    A trecut peste munte — anunţă el fără multă vorbă.

Cam pe la amiază, au ajuns la îngrămădirea haotică de stînci şi înaintară pe poteca cornutelor, pînă la locul unde Thor şi Muskwa priviseră întîmplarea cu vulturul. S-au oprit să mănînce, apoi au cercetat atent valea, prin binoclu. Bruce a stat tă­cut o bună bucată de vreme, după care, luîndu-şi luneta de la ochi, s-a întors spre Langdon:

—    Acu’ cred că m-am lămurit care-i domeniul amicului nostru: hălăduieşte prin aceste două văi. Noi ne-am fixat tabăra cam prea departe spre sud. Uite, vezi pădurea aceea? Acolo ar trebui să ne mu­tăm. Ce-ar fi să ne-ntoarcem îndărăt prin trecă­toare, să luăm caii şi să ne stabilim acolo sus?

—    Şi să lăsăm, adică, ursul pe mîine?

Bruce încuviinţă din cap.

—     Nu ne putem lua după el, iar caii să-i lăsăm legaţi tocmai jos, în fundul văii.

Langdon îşi vîrî binoclul în toc şi se ridică în picioare. Deodată, muşchii i se crispară.

—    Ce-a fost asta?

—    N-am auzit nimic — spuse Bruce.

O clipă au rămas alături, ascultînd cu atenţia încordată.

O rafală de vînt şuieră pe lîngă ei, stingîndu-se în depărtare.

—    Ascultă! şopti Langdon, cu vocea deodată schimbată, de emoţie.

—    Cîinii! strigă Bruce.

—    Da, cîinii!

Se aplecară înainte, ascultînd vîntul, cu auzul încordat şi respiraţia oprită. Vag de tot, ajungea pînă la ei, de jos, din adîncul pădurii, lătratul în­depărtat al cîinilor.

       În vale sosise Metoosin şi-i căuta.