Mesteacănul
Denumirea ştiinţifică: Betula verrucosa.
Denumiri populare: măstacăn,
mastacin.
Prezentare. Mesteacănul este un
arbore înalt (poate atinge şi 30 de metri), cu valoare forestieră, ornamentală şi
medicinală. Aparţine familiei betulacee. Coaja sa este albă, netedă şi
se poate desprinde sub formă de fâşii circulare. Frunzele, lucioase şi subţiri,
sunt romboidale sau triunghiulare. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţişori
asemănători cu cei de nuc). Mesteacănul înfloreşte în lunile aprilie şi mai. În
România, acest arbore creşte pe o arie cuprinzătoare, pornind de la câmpie şi
ajungând până în zona subalpină. În Rusia, Belarus şi Finlanda, mesteacănul formează
păduri uriaşe. Importanţă medicinală au mugurii, seva,
coaja şi, mai ales, frunzele tinere. Se prepară infuzie, decoct, tinctură,
extract fluid, sirop diuretic, vin tonic şi febrifug, loţiuni şi comprese. De
asemenea, utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn, care se
recoltează primăvara.
Substanţe active importante: saponine, esenţe parfumate, taninuri, vitamina C, substanţe antibiotice şi
săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). Compuşii
specifici sunt betulina, betulalbina, acidul betulalbinic.
Întrebuinţări. Aria de utilizări
medicinale a mesteacănului este foarte largă. Una dintre cele mai eficiente
utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei - un astfel de preparat elimină colesterolul. De asemenea, infuzia de
frunze de mesteacăn se foloseşte în tratarea reumatismului articular, a edemelor
cardiace sau renale, a nefritei cronice şi a gutei. De remarcat şi acţiunea benefică
a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă, în tratarea hipertensiunii
arteriale. Totodată, tratamentul cu mesteacăn (în acest
caz e vorba despre coaja de mesteacăn, folosită ca decoct) ajută ca depurativ,
ducând la înnoirea organismului, curăţind mai ales sistemul circulator. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor, în
eliminarea pietrelor la rinichi, a acidului uric şi ureei, fiind un diuretic
puternic. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi,
sub formă de decoct, în dizolvarea calculilor renali. Decoctul de muguri se
foloseşte şi în tratamentul reumatismului şi al gutei. Gudronul, obţinut prin
distilarea scoarţei de mesteacăn şi a lemnului de mesteacăn, este un remediu în
bolile de piele. Mesteacănul intră şi în compoziţia unor ceaiuri medicinale
complexe. Cu infuzia de frunze de mesteacăn se poate îngriji eficient părul. De altfel, preparatele de mesteacăn sunt
folosite şi în aplicaţii cosmetice, precum şi în industria cosmetică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu