Simularea

Ca sa faci matematica inalta, e nevoie de ceea ce se cheama "organ". Nu oricine stie sa rezolve niste probleme mai dificile in liceu, nu oricine merge la olimpiada si ia un punctaj maricel are "organ". Mi-e foarte greu sa descriu treaba asa, chiar nu stiu cum poti sa-ti dai seama dintr-odata ca un student de la matematica are "organ". Cert e ca in timp, lucrul asta se vede. Baietii cu "organ" incep sa aiba un anume tip de comportament, vorbesc pe un altfel de ton, stau cu tine de vorba si intre timp mintea lor e ocupata cu diverse relatii stranii prin spatii n-dimensionale, spun glume de un anume tip, asculta un anume gen de muzica, au lecturi de un anume gen, li se lumineaza fata intr-un mod special atunci cand pot sa-ti comunice un rezultat, o demonstratie. Dar, mai cu seama, tipii astia cu "organ" chiar fac matematica, muncesc, stau nopti intregi si lucreaza, scot din cand in cand rezultate, le discuta cu altii, propun conjecturi etc. Am avut cativa astfel de colegi - Gabriel Naghi, Bogdan Enescu, Victor Nistor etc. Cea mai mare parte dintre ei au astazi joburi prin SUA, la univeristati prestigioase, fac cercetare si sunt - cred - fericiti.

Exista insa si tipi care nu au "organ", dar ar vrea cu tot dinadinsul sa aiba. Sunt baieti inteligenti, leaga lucrurile, inteleg mai mult decat restul, rezolva cate ceva de nivel nu prea inalt, stiu carte, se au bine cu unii profesori etc. Numai ca asta nu le e de ajuns: ei simt diferenta care-i desparte de baietii cu "organ". Ar vrea sa fie ca ei dar ceva, pe undeva, nu merge - simt asta pana-n rarunchi. Si atunci, ce fac? Simuleaza. Incep sa se comporte ca tipii cu "organ". Asculta muzica lor, vorbesc ca ei, isi compun zambete ca ale lor, dar, mai cu seama, stiu sa lase impresia ca teorema X sau teorema Y le stau la degetul mic, numai ca exact in momentul in care vrei sa vorbesti despre ele nu au chef - desigur pentru ca le sta mintea la teorema Z, mult mai dificila decat teoremele X si Y la un loc. Ei sunt tipi care cauta sa te convinga prin orice mijloace ca pot, dar nu vor, ceva de genul "daca imi pun mintea cu chestia asta ii dau de cap, dar acum sunt undeva departe de astfel de preocupari, daca ai sti tu cu ce se ocupa creierul meu ai cadea in extaz".

Si dintre baietii astia am avut destui colegi. Nu are sens sa dau mai mult de un nume, pentru ca, astazi, el este implicat intr-un scandal rasunator si ceea ce declara ma convinge ca in vremea in care l-am cunoscut si l-am incadrat la simulanti, nu am gresit. E vorba de Cristi Sima, omul care s-a intors acum cativa ani in Romania si a facut avere, care venea in studiourile televiziunilor si dadea lectii pe teme de finante si economie, omul care a ajuns directorul Bursei de marfuri Sibex din Sibiu, omul care pretindea ca s-a intalnit de multe ori cu George Soros, in sfarsit, omul care a disparut cu banii investitorilor pentru care el ar fi trebuit sa tranzactioneze pe pietele externe.

Cristian Sima a terminat matematica la Bucuresti. Am fost colegi si amici de cate o bere. Tot ce-mi amintesc astazi despre el e ca facea parte din categoria celor care nu aveau "organ" pentru matematica, dar ar fi vrut sa-l aiba, ca sa fie si el in varf, acolo unde aerul e rarefiat si putini izbutesc sa supravietuiasca. L-am citit, chiar daca nu sunt un psiholog foarte bun, insa am realizat ca omul ar fi vrut, dar ceva nu se lega, ceva il oprea din cursa. Asa ca devenise simulant, unul de succes. Parea ca stie, parea ca a depasit niste bariere, ca a descoperit ceva dincolo de ceea ce vedeam noi, profanii. In realitate, insa, nu stia.

Apoi l-am pierdut, nu am mai stiut nimic de el pana cand a aparut pe cai mari, specialist in facut bani, un om de succes etc etc. L-am urmarit la emisiunile in care il invita Turcescu, unde se tutuia cu Mircea Dinescu (oh, cati bani or fi pierdut si ei cu ocazia asta?), omul stia ce spune si imi placea cum spune: pe un ton usor didactic, ca un fost profesor ce se gasea.

Iata ce scrie el intr-un mesaj trimis pe mailurile redactiilor, acum, cand este cautat de politie, cand nimeni nu mai stie unde se afla si, mai ales, ce s-a intamplat cu banii clientilor. De observat tonul sincer in aparenta, frazele de genul "Aveam nevoie sa fac oamenii sa cistige pentru a fi adulat dupa aceea." Astfel de fraze mi-au amintit de vremea studentiei, cand stateam de vorba cu Sima, la o bere si il simteam chinuit ca nu poate sa fie si el undeva sus, alaturi de Bogdan Enescu si ceilalti posesori de "organ" pentru matematica.

Sper, sincer, ca totul sa fie o gluma, sau chiar un spectacol regizat, menit sa-l trimita pe Cristi Sima direct pe culmile alea ale gloriei pe care si-a dorit-o atat de mult.