Luarea de la început

Păcăleala cu luatul de la început mă scoate din sărite de câte ori o întâlnesc. Tot felul de indivizi săraci cu duhul dau sfaturi de genul "lasă ce a fost, uită tot şi ia-o de la început". Măi copii ai durerii, voi chiar nu pricepeţi că nimic nu poate fi luat de la început decât dacă îţi pierzi memoria? Cum să iei de la început ceva ce s-a deteriorat ireversibil? Să ne închipuim că un oarecare bea până cade în sprâncene zi de zi, timp de ani de zile. La un moment dat, ficatul lui va fi praf. Tipul ăla degeaba va zice "gata, de mâine nu mai beau, las totul în urmă şi încep o nouă viaţă, adică o iau de la început". Ficatul lui va rămâne praf, iar el va muri pe vreun pat de spital. Sau să ne gândim la o biata faţă de 16 ani care este violată de nişte cocalari burtoşi. Mai poate ea să uite vreodată prin ce a trecut şi să o ia de la început?
La fel stau lucrurile cu orice traumă. După ce ai păţit-o, nu mai ai cum să uiţi, decât dacă se îndură Dumnezeu de ţine şi te loveşte cu o amnezie totală. Altfel, viaţa ta s-a schimbat ireversibil şi niciun fel de întoarcere la o stare anterioară nu mai este posibilă. Aşa că atunci când întâlneşti câte unul care-ţi zice că de mâine trebuie să o iei de la început, trage-i un glonţ în cap şi, dacă-şi revine, o să aibă prilejul să o ia el însuşi de la început.