Prin curier
Nu era nici anotimpul, nici ora la care parcul să aibă trecători;
şi mai mult ca sigur că tînăra care se aşezase pe una din băncile de la capătul
aleii urmase pur şi simplu un impuls brusc de a se aşeza o clipă şi de a se
bucura de semnele prevestitoare ale primăverii.
Rămase acolo liniştită şi gînditoare. Umbra de melancolie care-i
învăluia înfăţişarea era probabil de dată recentă, pentru că nu ajunsese încă
să-i modifice conturul fin şi tineresc al obrazului şi nu-i schimbase arcuirea
hotărîtă a buzelor.
Pe alee apăru şi un tînăr înalt. În spate, îl urma un băiat cu o
valiză. La vederea tinerei fete, bărbatul se îmbujoră, apoi păli din nou. Pe
măsura ce se apropia de banca fetei, îi urmărea chipul cu sentimente de
speranţă şi nelinişte. Trecu la cîţiva paşi de ea, dar fata nu lăsă să se vadă
dacă remarcase existenţa sau prezenţa lui.
La
vreo cincizeci de metri, se opri brusc şi se aşeză pe altă bancă. Băiatul lăsă
valiza jos şi rămase cu ochii miraţi la el, iscodindu-l. Tînărul îşi scoase
batista şi se şterse pe frunte. Era o batistă frumoasă, fruntea era şi ea
frumoasă, iar tînărul avea o înfăţişare plăcută. I se adresă băiatului.
—
Te duci la domnişoara de pe banca de colo şi-i duci un mesaj.
Spune-i că sunt în drum spre gară, că plec la San Francisco, unde mă alătur
unei expediţii de vînat elani în Alaska. Spune-i că deoarece mi-a interzis să-i
vorbesc sau să-i scriu, recurg la acest mijloc de a face un ultim apel la
simţul ei de dreptate, în numele a tot ce a fost. Spune-i că, după cum o
cunosc, nu-i stă în fire să condamne sau să respingă pe cineva care nu merită
să fie tratat în felul acesta, fără să-i dea vreo explicaţie sau măcar să-i
ofere şansa să-i explice propriile lui motive. Spune-i că, procedînd aşa, am
încălcat întrucîtva porunca, în speranţa că ar putea să fie tentată să vadă că
se face dreptate. Du-te şi repetă-i tot ce ţi-am spus.
Tînărul puse o jumătate de dolar în mîna băiatului. Acesta îl privi
o clipă cu ochi şireţi, strălucind în mijlocul chipului murdar, dar isteţ;
apoi o luă la goană. Se apropie de fată cam şovăitor, dar fără pic de sfială.
Atinse uşor borul şepcii turtite, de bicicletă, aşezată pe ceafă. Fata îl privi
rece, fără să arate nici bunăvoinţă, dar nici prejudecată.
—
Doamnă, începu băiatul, domnu’ de colo, de pe banca ailantă, vă
ciripeşte un tril. Dacă nu ştiţi cine e şi tipu’ umblă cu şoalda, numa' ziceţi
şi-ntr-o clipă am chemat curcanu’. Da’ dacă-l ştiţi, şi e pe bune, vă zic pe
loc tot ce mi-a suflat la ureche.
Domnişoara schiţă un vag interes.
— Deci un tril! rosti ea în mod intenţionat cu voce suavă, care
părea că învăluie exclamaţia într-o uşoară ironie. Probabil că e vorba de ceva
nou — de prin cupletele trubadurilor. Da... pe vremuri îl cunoşteam pe domnul
care te-a trimis şi nu cred că e cazul să chemi poliţistul. Hai să auzim
trilul, dar ai grijă să nu ciripeşti prea tare. Nu de alta, dar e cam devreme
pentru un vodevil în aer liber şi s-ar putea să atragem atenţia.
—
Ei... făcu băiatul, ridicînd din umeri nedumerit, las' că ştiţi
dumneavoastră ce vreau să zic, doamnă. Nu-i niciun număr de program, am doar
vreo două vorbuliţe. Mi-a spus domnu’ că e cu un picior în Frisco. Şi p'ormă o să-mpuşte
ciori prin Klondike. Zice că i-aţi spus să nu mai trimită bileţele de amor sau
să atîrne pe la poartă şi s-a gîndit că e mai bine dacă mă trimite pe mine. Zice
că nici nu vreţi să-l vedeţi în ochi şi nu i-aţi dat nicio şansă să deschidă
gura. Cică i-aţi întors spatele şi nici nu ştie de ce.
Uşorul interes din privirea tinerei fete nu se stinse. Poate că
fusese stîrnit de originalitatea sau îndrăzneala vînătorului de ciori care îi
ascultase porunca de a nu comunica în nicio manieră cunoscută. Fata îşi fixă
privirea pe o statuie rămasă neconsolată în parcul pustiit şi i se adresă
mesagerului :
—
Spune-i domnului că nu mai e cazul să-i repet care sunt idealurile
mele. Le ştie prea bine şi nu s-au schimbat. In măsura în care se referă la
cazul în speţă, loialitatea şi adevărul curat sunt pe primul loc. Spune-i că
mi-am studiat bine inima şi-i cunosc şi slăbiciunile şi dorinţele. Şi de aceea
refuz să-i ascult rugăminţile, indiferent care ar fi ele. Nu-l condamn pe baza
celor ce am auzit sau pe baza unor dovezi îndoielnice; nici nu-l pot învinovăţi.
Dar pentru că insistă să audă ceea ce de fapt ştie prea bine, transmite-i
următoarele.
Spune-i că am intrat în seara aceea prin spatele serei ca să tai
un trandafir pentru mama. Spune-i că l-am văzut împreună cu domnişoara
Ashburton sub leandrul roz. Scena
era nostimă, dar poza şi juxtapoziţia erau prea clare ca să mai necesite altă
explicaţie. Am părăsit sera odată cu trandafirul şi cu idealul meu. Şi acum
du-te cu cupletul ăsta la impresarul tău.
—
Un singur lucru nu prea pricep, doamnă. Jux-jux- nu vreţi să mi-l
limpeziţi oleacă?
—
Juxtapoziţie, sau afinitate, sau dacă vrei statul prea aproape ca
să-ţi mai poţi păstra idealul.
Băiatului îi sfîrîiră călcîiele. Ajunse lîngă cealaltă bancă.
Ochii tînărului îl interogară cu nesaţ. Cei ai băiatului străluceau de zelul
translatorului.
—
Doamna zice că ştie dumneaei cum rămîn fetele cu gura căscată
dacă-i aud pe domnişori înşirînd vrute şi nevrute şi d-aia n-are nevoie să
asculte baliverne. Cică v-a prins cu mîţa-n sac cînd mototoleaţi o rochie prin
seră. Venise şi ’mneaei să culeagă nişte flori şi ’mneavoastră o înghesuiaţi pe
ailaltă de mama focului. Cică fata era frumuşică, ce să zică, da’ ’mneaei i
s-a făcut greaţă. Cică mai bine vă vedeţi de drum că scăpaţi trenul.
Tînărul fluieră scurt şi ochii îi luciră de un gînd. Vîrî grăbit mîna
în haină şi scoase un teanc de scrisori. Alese una, i-o dădu băiatului şi o
însoţi cu un dolar de argint pe care îl scoase din vestă.
— Du scrisoarea domnişoarei şi roag-o s-o citească. Spune-i că
explică situaţia. Spune-i că dacă la concepţia ei despre ideal ar fi adăugat
puţină încredere, s-ar fi putut evita multă suferinţă. Spune-i că loialitatea
la care ţine atît de mult n-a avut de pătimit cîtuşi de puţin. Spune-i că aştept răspuns.
Mesagerul se înfăţişă dinaintea fetei.
— Domnu' zice că a înghiţit hapu’ pe nemeritatelea. Cică n-a umblat
cu fofîrlica; şi, doamnă, citiţi scrisoarea asta — pun mîna în foc că ’mnealui
iese basma curată.
Domnişoara desfăcu scrisoarea, nu prea convinsă, şi citi.
Dragă domnule doctor Arnold, vreau să vă mulţumesc pentru ajutorul
nepreţuit şi oportun dat fiicei mele la recepţia de vineri seară, cînd a fost
surprinsă de un atac de cord în sera doamnei Waldron. Dacă n-aţi fi fost
aproape s-o prindeţi şi să-i daţi îngrijirile necesare am fi putut s-o pierdem.
Aş fi bucuros dacă aţi trece pe la noi să-i prescrieţi tratamentul indicat.
Cu
recunoştinţă,
Robert Ashburton
Tînăra împături scrisoarea la loc şi i-o dădu băiatului.
—
Domnu’ aşteaptă răspuns. Ce să-i zic ?
Ochii fetei îl cuprinseră
brusc într-o lumină încărcată de bucurie şi emoţie.
—
Spune-i tipului de pe banca aia, rosti ea emoţionată si fericită,
că iubita lui îl aşteaptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu