Sunt asaltat, efectiv, de mesaje de la binevoitori, prin care mi se atrage atenţia asupra incredibilelor metode de vindecare pe care le am la îndemână fără să ştiu. Lămâia te fereşte de cancer. Conopida te vindecă de bătături, pisica îţi sudează oasele, copacii îţi întineresc inima etc. Cea mai tare este, pe departe, apa: este suficient să bei de dimineaţă un anumit număr de căni pe stomacul gol şi te vindeci de orice boală posibilă, inclusiv cancer, diabet, ciroză hepatică.
Stau şi mă întreb: atât de proşti să fie oamenii? Adică mor pe capete din cauza a tot felul de boli şi nu vor să se facă bine urmând tratamente atât de simple, la îndemână şi, mai ales, gratis? Bolnavii de cancer, săracii, cheltuie sume impresionante cumpărând medicamente de ultima generaţie pentru a-şi amâna sfârşitul cu câţiva ani, în loc să se facă bine complet şi să trăiască până la adânci bătrâneţi doar bând apă! Este de necrezut. Nu înseamnă asta că oamenii sunt foarte foarte cretini cu toţii, mai puţin ăia care ştiu cum stă treaba cu apa?
Îmi aduc aminte de tot felul de indivizi care, în vremea lui Ceauşescu, inventau medicamente contra tuturor bolilor incurabile. Mânzatu făcea apă vie pentru că spusese Ceauşescu "studiaţi folclorul", iar în basme se vorbeşte de apa vie şi apa moartă. Cine bea apa aia devenea sănătos ca un prunc. Leontopol vindeca rapid cancerul, dar autorităţile medicale române nu aveau încredere să-l lase să experimenteze, aşa că omul a plecat în Brazilia cu o servietă diplomat încărcată cu miraculosul lui leac, pe care l-a injectat canceroşilor dintr-un spital brazilian, urmarea fiind că au murit cu toţii. Nu mai ştiu cine făcea tincturi şi alifii din mii de insecte prinse prin poienile patriei, alţii te puneau să morfoleşti ulei dimineaţă până îşi schimba culoarea. Pur şi simplu incredibil cât de simplu e să te vindeci, dacă te iei după toţi aceşti domni de bine.
Însă astăzi, chiar şi minunatele invenţii ale acestor adevăraţi vraci pălesc în faţa tratamentului universal: apa. Te scoli de dimineaţă şi imediat bei apă. În 30 de zile ai scăpat de diabet. În 90 de zile ai uitat de tuberculoză. În 180 de zile, cancerul a dispărut ca o simplă tuse.
PS Ce nu mi-e clar: dacă apa te vindecă de absolut orice boală, cum naiba de nu dau faliment toţi producătorii de medicamente?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu