Puțină oprimare

Pe vremea când locuiam pe Calea Codrului, aveam tot felul de relaţii cu vecinii. Unele proaste, altele bune, nici nu se putea altfel. Cele mai proaste erau chiar cu cei din casă, de la etaj. Câte am pătimit din cauza lor, nici nu se poate povesti. Dar astăzi, cu trecerea anilor, chiar şi ele mi se par încărcate cu un soi de farmec.
În schimb, peste drum, într-una din case, locuia Nea Florică, un bărbat chipeş, priceput la orice, începând de la desfundatul unei chiuvete şi până la antifonarea unei Dacii. Mereu îmi aduc aminte de nea Florică, atunci când mă gândesc la ce-am pierdut prin plecarea de la Sinaia. Dacă aş fi rămas acolo, probabil că şi acum aş fi fost în aceeaşi relaţie cu nea Florică, dar şi cu Bebe, feciorul lui, unul dintre "băieţii buni" ai Sinăii. 

Oricând aveam nevoie de ceva, apelam la nea Florică. Ori că rămâneam fără ţigări, ori că aveam nevoie de 100 de lei împrumut, nea Florica era acolo, gata să ajute. Venea şi el când îi lipsea un kilogram de făină, ori avea chef de cineva cu care să converseze, să bea un păhărel sau o cafea. Odată, chiar în noaptea de Anul Nou, ni s-a înfundat WC-ul. Nea Florică a venit, la ora 12 fără vreun sfert, cu o sârmă lungă pe care o numea "rac" şi a desfundat coloana, suduind şi mormăind. A venit pur şi simplu, ca bun vecin, fără să vrea plată şi fără să ceară contraservicii. Nici măcar nu a pomenit vreodată, după aceea, despre evenimentul ăla. La fel şi cu Bebe, de câte ori ne puteam ajuta unul pe celălalt, nu pregetam să o facem. Şi la fel stăteau lucrurile şi cu alţi oameni din cartier - nea Zaharescu, Vasile Boboacă, zis Black, ori cu Sanda, care locuia la demisol şi venea mai mereu să ne facă plăcinte cu diverse umpluturi delicioase.
Tipul asta de relaţii între vecini a dispărut. Poate la ţară să se mai întâlnească oamenii, să se invite unul pe altul la o cafea, să îşi împrumute unul altuia o sticlă de ulei, sau sucitorul. Acum, fiecare are ce-i trebuie, are lucrul lui şi nu trebuie să ceară nimic de la nimeni. În casă, lucrurile nu se mai strică precum odinioară şi dacă totuşi se întâmplă, există firme la care apelezi şi se prezintă de îndată să facă reparaţiile. Odată cu bunăstarea, vine, precum destinul, izolarea de ceilalţi. Relaţiile dintre vecini s-au redus la strictul necesar: salutul politicos. Pentru unul ca mine, care şi-ar dori să aibă câte un nea Florică prin vecini, asta e o pierdere foarte grea. Pentru alţii, care au crescut în stilul nou, e ceva la care nici nu se gândesc sau care li se pare absurd, ori deplasat. Şi uite-aşa ajungi la concluzia că un anumit grad de oprimare poate fi, în felul său, benefic. Mă gândesc că dacă ar veni din nou un regim totalitar, legăturile între oameni s-ar reface, prieteniile s-ar suda din nou, vecinii s-ar transforma la loc în "nea Florică" şi nici nu ştiu dacă nu cumva, din punct de vedere sufletesc, n-am avea cu toţii de câştigat.