Marea problema cu care m-am confruntat la venirea în Germania a fost debarasarea de gunoiul menajer. Aici, gunoiul se separă încă din bucătărie. Ai un coş de gunoi cu trei camere, ca o inimă de broscan. În prima pui o pungă în care arunci hârtii. În a doua o pungă pentru plastic, peturi etc. În a treia, o pungă în care îndeși mull, adică resturi alimentare. Pungile pentru hârtie sunt albastre, cele pentru plastic galbene, iar cele pentru mull negre şi groase. Toate se găsesc prin supermarketuri. Cele albastre şi cele galbene sunt gratuite. Cele negre costă de te rup. Adică 20 de pungi de mull te pot costa chiar și 15 euro, funcție de marcă. Nu-i de mirare că oamenii caută diverse combinaţii ca să evite folosirea acestor pungi.
În fiecare marţi dimineaţă, scoţi afară resturile. Apoi, una după alta, vin în zonă patru maşini. Prima colectează cartonul mare: cutii de la televizoare, ambalaje de la mese de călcat etc. După aia vine o maşină care saltă pungile albastre. Pe la 9 vine încă o maşină care ridică pungile galbene. În sfârşit, cam pe la prânz, apare maşina care colectează pungile de mull.
La început, până să mă dumiresc, am mers şi am luat pungi gratuite, pe care le-am umplut corespunzător cu hârtie şi plastic. Am cumpărat pungi negre la preţul de vreo doi euro 20 de bucăţi, am umplut una din ele cu resturi şi le-am scos afară. Am aşteptat acea prima zi de marţi de parcă urma să-mi vină o moştenire. Cutii de carton aveam la greu, că doar cumpărasem tot felul de mese şi scaune de la IKEA.
Au venit maşinile una după alta şi au ridicat ce era de ridicat. Ultima, însă, a ignorat sacul meu negru cu mull. Pur şi simplu s-a dat jos un gunoier, s-a uitat la el, l-a mişcat puţin, apoi s-a suit în maşină şi dus a fost. Ce să fie, ce să fie, mă întrebam. Nu puteam să las încă o săptămână gunoiul în casă. M-am dus, aşadar, precum tâlharii, cu sacul în portbagaj şi l-am aruncat undeva pe marginea drumului, în iarbă, zicând că o să-l vadă careva şi o să alerteze ministerul mediului. Dar sacul ăla a zăcut acolo cel puţin două luni. În primele zile, pentru că pe-acolo trecea drumul meu, mă tot uitam să văd dacă l-au luat. Mai încolo, nu m-a mai interesat. Tot ce ştiu e că acum nu se mai află în locul ăla.
Am făcut cercetări şi am reuşit să rezolv misterul. Firma care ridică gunoaiele produce şi sacii. Întrucât nu se plăteşte taxă pentru gunoi, banii le vin din vânzarea sacilor. Aşadar, trebuia să am saci inscriptionați cu numele firmei - orice altfel de sac urmând a fi ignorat de gunoieri.
Am făcut rost de sacii firmei şi lucrurile au intrat în normal.
A apărut, însă, o a doua problemă.
Prin părţile astea, trăieşte o specie de ciori, corbi, croncani - mă rog - de nişte dimensiuni impresionante. Sunt cei mai mari croncani pe care i-am văzut în viaţa mea. Îi poți zări pretutindeni, pe acoperişuri, pe străzi, la ZOO, în parcări... milioane de croncani bine hrăniţi, care nu fac nimic altceva decât să îşi rotească ochii în toate părţile, căutând noi surse de mâncare. Ei bine, într-un fel sau altul, aceste fiinţe au aflat că sacii negri conţin resturi alimentare, aşa că la scurt timp după ce scoţi sacii în faţa casei, apar şi croncanii, care găuresc plasticul gros cu ciocurile şi trag de-acolo orice apucă. Dacă nu eşti pe fază, când vin gunoierii nici nu mai au ce ridica, iar în faţa casei ai o mizerie de nedescris.
Aşa că în fiecare marţi, sunt blocat acasă până pe la prânz, pentru paza gunoiului. Scot sacii pe la ora 10, apoi mă aşez în spatele uşii, cu cafeaua, şi mă uit pe geam. Cum vin croncanii, cum ies afară. Mizerabilii fug, dar după o vreme apar din nou. Şi uite-aşa până se învredniceşte maşina de gunoi să apară şi pe strada mea.
La început, până să mă dumiresc, am mers şi am luat pungi gratuite, pe care le-am umplut corespunzător cu hârtie şi plastic. Am cumpărat pungi negre la preţul de vreo doi euro 20 de bucăţi, am umplut una din ele cu resturi şi le-am scos afară. Am aşteptat acea prima zi de marţi de parcă urma să-mi vină o moştenire. Cutii de carton aveam la greu, că doar cumpărasem tot felul de mese şi scaune de la IKEA.
Au venit maşinile una după alta şi au ridicat ce era de ridicat. Ultima, însă, a ignorat sacul meu negru cu mull. Pur şi simplu s-a dat jos un gunoier, s-a uitat la el, l-a mişcat puţin, apoi s-a suit în maşină şi dus a fost. Ce să fie, ce să fie, mă întrebam. Nu puteam să las încă o săptămână gunoiul în casă. M-am dus, aşadar, precum tâlharii, cu sacul în portbagaj şi l-am aruncat undeva pe marginea drumului, în iarbă, zicând că o să-l vadă careva şi o să alerteze ministerul mediului. Dar sacul ăla a zăcut acolo cel puţin două luni. În primele zile, pentru că pe-acolo trecea drumul meu, mă tot uitam să văd dacă l-au luat. Mai încolo, nu m-a mai interesat. Tot ce ştiu e că acum nu se mai află în locul ăla.
Am făcut cercetări şi am reuşit să rezolv misterul. Firma care ridică gunoaiele produce şi sacii. Întrucât nu se plăteşte taxă pentru gunoi, banii le vin din vânzarea sacilor. Aşadar, trebuia să am saci inscriptionați cu numele firmei - orice altfel de sac urmând a fi ignorat de gunoieri.
Am făcut rost de sacii firmei şi lucrurile au intrat în normal.
A apărut, însă, o a doua problemă.
Prin părţile astea, trăieşte o specie de ciori, corbi, croncani - mă rog - de nişte dimensiuni impresionante. Sunt cei mai mari croncani pe care i-am văzut în viaţa mea. Îi poți zări pretutindeni, pe acoperişuri, pe străzi, la ZOO, în parcări... milioane de croncani bine hrăniţi, care nu fac nimic altceva decât să îşi rotească ochii în toate părţile, căutând noi surse de mâncare. Ei bine, într-un fel sau altul, aceste fiinţe au aflat că sacii negri conţin resturi alimentare, aşa că la scurt timp după ce scoţi sacii în faţa casei, apar şi croncanii, care găuresc plasticul gros cu ciocurile şi trag de-acolo orice apucă. Dacă nu eşti pe fază, când vin gunoierii nici nu mai au ce ridica, iar în faţa casei ai o mizerie de nedescris.
Aşa că în fiecare marţi, sunt blocat acasă până pe la prânz, pentru paza gunoiului. Scot sacii pe la ora 10, apoi mă aşez în spatele uşii, cu cafeaua, şi mă uit pe geam. Cum vin croncanii, cum ies afară. Mizerabilii fug, dar după o vreme apar din nou. Şi uite-aşa până se învredniceşte maşina de gunoi să apară şi pe strada mea.
:)
RăspundețiȘtergere