Carne de cal sub talpa bulgareasca

Vad ca nu se mai opreste scandalul cu carnea de cal. Zilnic sunt descoperite noi si noi locuri in Europa unde oamenii baga in ei cal crezand ca e vaca. Ultima firma care a fost depistata pozitiv e cea care aproviziona fast-food-urile de la IKEA. Prilej sa-i spun Mariei ca nu-i exclus sa fi ciugulit si noi ceva carnita de mustang, pentru ca nu era chip sa mergem la IKEA si sa nu vrea Maria sa ne oprim sa si mancam cate ceva pe-acolo. Bun prilej, cu adevarat! Poate acum sa inteleaga si ea ca gustul e inselator, ca atata amar de populatie nu poate fi hranita ca la mama acasa, cu gaina de curte etc. Si poate o sa accepte sa manance lucruri facute la noi in cuptor. Om trai si om vedea.

Croncanii de mull

Marea problema cu care m-am confruntat la venirea în Germania a fost debarasarea de gunoiul menajer. Aici, gunoiul se separă încă din bucătărie. Ai un coş de gunoi cu trei camere, ca o inimă de broscan. În prima pui o pungă în care arunci hârtii. În a doua o pungă pentru plastic, peturi etc. În a treia, o pungă în care îndeși mull, adică resturi alimentare. Pungile pentru hârtie sunt albastre, cele pentru plastic galbene, iar cele pentru mull negre şi groase. Toate se găsesc prin supermarketuri. Cele albastre şi cele galbene sunt gratuite. Cele negre costă de te rup. Adică 20 de pungi de mull te pot costa chiar și 15 euro, funcție de marcă. Nu-i de mirare că oamenii caută diverse combinaţii ca să evite folosirea acestor pungi.

Personaje tragice

Toţi indivizii extrem de graşi pe care i-am văzut - mă refer la cei care încă mai pot merge pe picioarele lor, aveau o expresie tragică. Ieri, la IKEA, teoria mi s-a confirmat din nou. Am văzut un colos înspăimântător, care mergea clătinându-se printre paturi şi dulapuri, oprindu-se la fiecare zece metri ca să-şi tragă sufletul. Mi s-a părut că era de cel puţin două ori cât mine şi asta, spre deosebire de ce mi se întâmpla acum vreo 10-15 ani, nu mi-a produs niciun fel de satisfacţie. Înainte vreme, când vedeam aşa ceva, îmi spuneam în barbă „Mama mia, păi eu faţă de ăsta sunt ca un pui de găină faţă de un struț". Acum nu-mi mai vin astfel de idei. Mai degrabă sunt cuprins de o anume fascinaţie, îmi imaginez cât de greu trebuie să-i fie unui astfel de om să trăiască, mă gândesc ce luptă duce el pentru fiecare secundă... Până la urmă, cum ar putea figura lui să exprime altceva decât tragism?

Spending my life with IKEA

Ieri s-a incheiat, in sfarsit, aventura patului in care va dormi Maria. Ea a durat aproape o saptamana si a presupus ceva costuri. Iata despre ce e vorba.

Vineri, am mers cu totii la IKEA si ne-am ales diverse lucruri mai mari sau mai mici, printre care patul cu pricina. Frumos pat, nimic de zis, numai ca prea mare: 180/200. Am intrebat daca nu exista si o varianta redusa si ni s-a spus ca da: 140/200. Adica optim, in opinia noastra. Prin urmare, am comandat acest pat. De la IKEA iti cumperi, in general, mobilier pe care ti-l asamblezi singur. Nici nu e mare lucru: piesele se imbina perfect, ai instructiuni pe care le poate intelege si un animal de companie, asa ca tot ce trebuie sa faci este sa invarti niste suruburi. Cu toate astea, uneori, cand te grabesti foarte tare, poti sa chemi firma sa faca montajul. In cazul de fata, daca am fi ales aceasta varianta, ar fi trebuit sa asteptam trei saptamani. Asa ca am zis: "Montez eu paturile" (spun paturile pentru ca mi-am luat si eu unul). 

Tablia de 140, talpa de 160 si talpa mare, de 200

O viata noua

Astazi soseste camionul cu lucrurile din Timisoara. O sa am din nou cartile si oalele mele dragi. 

Ieri am bantuit 5 ore prin IKEA dupa niste paturi si saltele. Vin si alea azi, va trebui sa le montez. Ma pricep la montat paturi ca ministrul educatiei la limba romana, dar va trebui sa ma descurc. In urmatoarele doua zile ne mutam. 

Problemele pe care va trebui sa le infrunt sunt din cele mai variate. O sa trebuiasca sa tund iarba, sa plivesc, sa repar diverse maruntisuri... asta inseamna ceva ce n-am mai facut niciodata. Dar nu am incotro: asa-i cand incepi o viata noua.