Vremea dictatorilor

Ceea ce spun oamenii lucizi din această țară de mai bine de un an de zile, este pe cale să se întâmple și se va întâmpla în această toamnă, fără ca nimeni să mai poată face ceva. Liviu Dragnea va prelua, împreună cu banda lui, întreaga putere în România, care va deveni un stat iliberal, din familia Ungariei, Rusiei, Turciei și Poloniei. Unul câte unul, reprezentanții celuilalt tip de stat vor fi demiși din funcțiile pe care le dețin, sub acuzația că fac parte din „statul paralel”. În uralele diverselor slugi ale regimului, vor fi înlocuiți: procurorul general, șeful SRI, șefii de la nivel central și județean ai tuturor instituțiilor. În parlament, opoziția va fi redusă la tăcere prin metodele mârlănești ale unor Șerban Nicolae sau Nicolicea. 

Spending my life with IKEA

Ieri s-a incheiat, in sfarsit, aventura patului in care va dormi Maria. Ea a durat aproape o saptamana si a presupus ceva costuri. Iata despre ce e vorba.

Vineri, am mers cu totii la IKEA si ne-am ales diverse lucruri mai mari sau mai mici, printre care patul cu pricina. Frumos pat, nimic de zis, numai ca prea mare: 180/200. Am intrebat daca nu exista si o varianta redusa si ni s-a spus ca da: 140/200. Adica optim, in opinia noastra. Prin urmare, am comandat acest pat. De la IKEA iti cumperi, in general, mobilier pe care ti-l asamblezi singur. Nici nu e mare lucru: piesele se imbina perfect, ai instructiuni pe care le poate intelege si un animal de companie, asa ca tot ce trebuie sa faci este sa invarti niste suruburi. Cu toate astea, uneori, cand te grabesti foarte tare, poti sa chemi firma sa faca montajul. In cazul de fata, daca am fi ales aceasta varianta, ar fi trebuit sa asteptam trei saptamani. Asa ca am zis: "Montez eu paturile" (spun paturile pentru ca mi-am luat si eu unul). 

Tablia de 140, talpa de 160 si talpa mare, de 200

Aventura tunisiana

Cand Maria avea doi ani, mi-a venit ideea sa mergem la mare in Tunisia. Nu mai tin minte cu precizie cine, insa stiu ca imi povestise o cunostinta cat de bine si frumos e acolo. Am gasit o agentie care ne-a trimis la Hammamet, unde experienta pot spune ca a fost destul de dura. Asa zisul hotel era alcatuit din mai multe cladiri asemanatoare unor silozuri. Niciuna nu avea etaj, asa ca nu puteai spera sa privesti de pe terasa marea, romantic. Pana la plaja era un adevarat labirint de alei pe care il strabateam in fiecare dimineata cu Maria in brate, pentru aerosoli, strecurandu-ma printre tufe si copaci infloriti.

Porcarioare nemtesti

Ieri, in Hannover, am intrat intr-un magazin cu numele "Discount". Toate erau mai scumpe, dar nu mai aveam timp sa caut, asa ca am luat de-acolo paine, apa si niste legume pentru supa. Marea surpriza nu a fost numele mincinos al magazinului, ci intrebarea pusa de grasana zambitoare si ochelarista de la Cassa: "aveti nevoie de bon"? Ei na, in buricul Germaniei, te intreaba daca iti trebuie bonul, exact ca in Turcia sau in Romania. 

Asadar, mare atentie pentru cei care calatoresc aici: nemtii fac aceleasi porcarioare pe care le fac si ai nostri. Acum vreo doi trei ani, la un supermarket, am luat mai multe chestii si ce sa vezi, la cassa a iesit totalul cam mare. Liliana facuse adunarile in minte si trebuia sa platim in jur de 150 de euro, dar ne-am pomenit ca ni se cer vreo 180. Diferenta era mare, asa ca ne-am uitat pe bon: tipa de la cassa trecuse niste pantalonasi de-ai Mariei de doua ori. I-am spus, a zis "sorry" si a refacut bonul. Ei, daca noi am fi platit 180, dupa ce plecam ea ar fi stornat frumos factura si ar fi emis alta, corecta, bagand 30 de euro in buzunar, pe care ar fi pretins ca i-a restituit clientului, adica noua.