ca să
facă loc unui hotel cu o mie de camere...
dar
atunci, în anii de neîntors,
când mă
înălțam pe vârfuri până la fereastră,
îl vedeam
străjuind poiana plină de castani -
acoperit
din loc în loc, la îmbinările pietrelor,
de un
mușchi mai verde decât tot verdele
care avea
să vină, luminat de un soare
atât de
special încât nu putea fi decât pentru mine,
un soare
care îmi spunea, prin jocul de lumini
proiectat
pe bătrânul zid, că lumea e fantastică,
plină de
minuni care abia așteaptă să mă avânt
în aerul
răcoros al dimineții și să le descopăr
cu
simțurile mele tinere care mi se descopereau totodată
pe ele
însele, învârtindu-mă printre castani,
căutând
adevărul și prietenia viului
dar negăsind,
vai, decât prevestirea vremii
în care
toate vor fi transformate într-un hotel
cu o mie
de camere, unul dintre multele
construite
fără niciun alt scop decât să distrugă
amintirile
cele mai de preț
ale copilăriei.
RaulB