Se afișează postările cu eticheta hotel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hotel. Afișați toate postările

miercuri, 13 ianuarie 2016

Hotelul

Zidul acela a fost dărâmat, în cele din urmă,
ca să facă loc unui hotel cu o mie de camere...
dar atunci, în anii de neîntors,
când mă înălțam pe vârfuri până la fereastră,
îl vedeam străjuind poiana plină de castani -
acoperit din loc în loc, la îmbinările pietrelor,
de un mușchi mai verde decât tot verdele
care avea să vină, luminat de un soare
atât de special încât nu putea fi decât pentru mine,
un soare care îmi spunea, prin jocul de lumini
proiectat pe bătrânul zid, că lumea e fantastică,
plină de minuni care abia așteaptă să mă avânt
în aerul răcoros al dimineții și să le descopăr
cu simțurile mele tinere care mi se descopereau totodată
pe ele însele, învârtindu-mă printre castani,
căutând adevărul și prietenia viului
dar negăsind, vai, decât prevestirea vremii
în care toate vor fi transformate într-un hotel
cu o mie de camere, unul dintre multele
construite fără niciun alt scop decât să distrugă
amintirile cele mai de preț
ale copilăriei.
RaulB


duminică, 27 mai 2012

Teroarea olfactivă

Cel mai scârbos lucru pe care îl poi păţi la hotel e să te sui în lift după ce din el a coborât o masă informă de arabi franţuziţi, care abia s-au trezit din somn şi se duc să înfulece. Cască, se întind, tuşesc, horcăie; femeile lor durdulii lucesc de sudoarea dimineţii, fiecare mişcare eliberează mici damfuri care au rămas prizoniere peste noapte în cutele înflorate ale pantalonilor de care nu se despart nici când fac duș. Copiii se scarpină şi strigă pulverizând saliva ca un roi de ţânţari plini de ultrasunete. Aştepţi să iasă, apoi te urci şi tu, solitar, ca să mergi la ultimul etaj. Şi te gândeşti că inhalezi aerul ăla infect - oh, ce oroare, îţi vine să vomiți, dar te gândeşti iute la ceva frumos, marea care răsuflă în nuanţe de verde, vârfuri de munţi olimpieni, câmpuri de maci înfloriţi... în plus, îţi ţii respiraţia, sperând să nu cedezi până la destinaţie, când uşile metalice se vor da deoparte precum porţile raiului. Dar bineînţeles că plămânii tăi ajung la capătul puterilor cu exact cinci secunde înainte de oprirea liftului, aşa că dai drumul şuvoiului de aer şi inspiri odată adânc, până în călcâie, introducând în tine toate particulele şi fluidele lăsate acolo de grămada arabilor franţuziţi. Apoi ieşi în coridor, congestionat, mai mult prăbuşindu-te şi te miri că oamenii care aşteaptă acolo se uită la tine îngroziţi, de parcă l-ar fi văzut pe însuşi necuratul, sosit cu liftul direct din adâncurile iadului.


marți, 24 aprilie 2012

Aventura tunisiana

Cand Maria avea doi ani, mi-a venit ideea sa mergem la mare in Tunisia. Nu mai tin minte cu precizie cine, insa stiu ca imi povestise o cunostinta cat de bine si frumos e acolo. Am gasit o agentie care ne-a trimis la Hammamet, unde experienta pot spune ca a fost destul de dura. Asa zisul hotel era alcatuit din mai multe cladiri asemanatoare unor silozuri. Niciuna nu avea etaj, asa ca nu puteai spera sa privesti de pe terasa marea, romantic. Pana la plaja era un adevarat labirint de alei pe care il strabateam in fiecare dimineata cu Maria in brate, pentru aerosoli, strecurandu-ma printre tufe si copaci infloriti.



duminică, 1 aprilie 2012

Un hotel nefrecventabil

Ajuns cu bine la Timisoara. Noaptea a fost de cosmar. Am laudat eu snitelul unguresc, dar mi-au iesit laudele pe nas. Nu recomand acel hotel pentru nimic in lume, nici dusmanilor mei.
Prima chestie e ca pe la ora 11, cand incercam cu totii sa adormim dupa zece ore de condus (respectiv calatorit - Maria), la parter a inceput conversatia dintre receptionera si omul de paza. Tipul avea o voce groasa si ragusita, care urca in spirala pe deasupra scarilor si se oprea exact in usa de la 106, unde stateam noi, facandu-l pe Richi sa pufneasca scurt si repetat. Cand si cand, se auzea si pitzigaiala tipei, care nu facea altceva decat sa-l starneasca pe individ sa ii dea mai departe cu povestile. Nu stiu pana cand a durat asta, cert e ca la un moment dat au incetat. 
Firma



vineri, 23 martie 2012

Magazinul din colt

La hotelul unde locuim noi in perioada asta, marea problema e lipsa spatiului. Suntem doi adulti, un copil si un caine intr-o singura camera cu trei paturi. Avem, intr-adevar, o bucatarie incropita, cu un aragaz electric pe care nu incap doua oale. In plus nu exista hota, prin urmare nici nu se pune problema de facut vreo ciorba sau vreun ghiveci fabulos. Mancam hrana rece sau ce se mai gaseste prin oras - pizza, paste, patiserie. Eu unul sunt obisnuit, am dus-o asa ani si ani. Dar cu Maria se schimba treaba: nu vreau sa se invete cu asa ceva de la 9 ani, mai are ceva pana sa fie studenta. In fine, cred ca nu va dura mai mult de luna mai. Dumnezeu cu mila.
Maga zinul din colt



duminică, 18 martie 2012

Mutarea

Azi - mutarea numărul doi: luăm calabalâcul și mergem la un hotel în Hannover. Am făcut proba și am constatat că de acolo până la școala Mariei durează cam tot cât de aici. Deși sunt doar 6 km, în vreme ce de aici sunt 24. Chestia e că mergi prin oraș, cu semafoare etc și faci mult. O să caut variante de transport în comun: metrou, tramvai, alea merg drept. Dar luni, iar sunt toți în grevă, așa că o să vedem ce și cum.
Presupun că o să mai trec prin Bad Nenndorf, chiar mi-a plăcut orășelul asta. Sunt sigur că și Maria, peste o vreme, o să fie dornică să revină.Uite niște imagini din centru:



luni, 12 martie 2012

O viziune de copil

La hotelul asta unde mai avem de stat pana sambata, problema cea mai mare este a lui Richi. Seara in special, cand ies cu el, este complet dezorientat. Il iau cu lesa si il cobor de la etajul al doilea, apoi, in curte, ii dau drumul. Se duce prin toate cotloanele, dar nu iese in strada. Si, dupa ce-si face treburile, vine fara sa-l chem si sta sa-i pun lesa. Urcam asa, pe aceleasi scari, dar el nu poate sa recunoasca locurile. Totdeauna da sa intre pe culoarul de la I, incat trebuie sa-l trag pana intelege ca mai are de mers. Asta e treaba cu hotelurile de azi, facute cu copy-paste - un bichon nu se poate descurca prin ele.


sâmbătă, 2 iulie 2011

Hotelul din Prapastie

M-am dus, ultima data cand am fost in Sinaia, sa vad locurile pe unde am copilarit. Cea mai mare surpriza a fost sa vad ca exact langa Vila Carstea, cea din fostul bulevard Carpati, se construieste un hotel. 



După mine!