Trei zile fara masina

Azi, maine si poimaine trebuie sa-mi aduc fetita de la scoala folosind mijloace de transport in comun. De la scoala pana acasa e ceva distanta. Trebuie sa schimb doua autobuze si un tramvai, chestie foarte interesanta pentru unul care nu s-a mai suit intr-un autobuz de un milion de ani. 

Întâlnirea prietenilor

Nu doar distanţele fizice ne separă, ci şi cele temporale. Eu trăiesc aici şi acum, iar prietenul meu Gogol, de exemplu, trăieşte acolo şi atunci. Nu avem un timp absolut la care să ne raportăm. Când la mine toată lumea va trece în 2013, Gogol şi cei de acolo vor mai avea de aşteptat o oră până să poată şi ei să strige de bucurie. Întâlnirea este deplasarea unuia către celălalt în spaţiu dar şi în timp. Dacă aş putea merge cu viteză foarte mare, astfel încât să parcurg distanţa Hannover - Breaza în numai un minut, ar fi vorba despre o călătorie în timp: aş pleca de aici la ora 8, aş număra până la 60 şi, iată, ar fi 9 şi un minut. Călătoria către un prieten este suspendarea timpului tău, încercarea de a-l contopi cu timpul lui, acel timp unic în care nu mai poate trăi nimeni altcineva, pentru că nimeni nu poate fi în acelaşi loc în care este el. Când doi prieteni se întâlnesc, amândoi ies din timpul personal şi pătrund în marele timp universal, cel în care poate fi întâlnit Dumnezeu consemnând în jurnalul eternităţii fiecare astfel de eveniment.
Ei, dar unii călătoresc pentru a se întâlni cu duşmanul lor, mânaţi de gândul cel rău. Şi ei îşi suspendă timpul personal, şi ei ies în grădina marelui timp universal, numai că, în cazul lor, există un al doilea catastif, în care consemnările sunt făcute de altcineva, la fel de meticulos şi de răbdător, cineva pe care este mai bine să nu-l întâlneşti şi al cărui nume nu trebuie pomenit.

Reguli nemtesti

Aici in Hannover si, cu siguranta, in intreaga Germanie, se traieste dupa principiul "Lasa-l pe fiecare in legea lui, nu te baga, pentru cei care nu fac ce trebuie exista servicii specializate". Spre exemplu, daca o individa opreste masina in mijlocul intersectiei si incepe sa-si faca unghiile de la picioare cu oja, nimeni nu va incerca altceva decat sa dea un claxon si apoi, vazand ca pe ea o doare la doi metri in fata degetelor mari de la picioare, cu totii vor cauta sa o ocoleasca, lasand-o acolo linistita. Si nu, nu va fi decat un claxon stingher, hai doua, nici vorba de un cor imens, ca in intersectiile patriei mele, nu va bloca nimeni claxonul pe ON cu ajutorul batei de baseball pe care o are in portbagaj, nu se va da nimeni jos la tipa aia, nu va organiza nimeni o trupa de soferi vanjosi care sa ia pe sus masina cu oja cu tot. Nici vorba, maximul pe care il vor face aici va fi sa sune la politie; politia va sosi in doua minute, o va legitima pe tipa, o va trage de-acolo si va debloca intersectia.

Apoi, cu totii zice-vor: "Ce bine ca avem politie, ce bine ca avem reguli, ce bine ca traim in Germania".

Serengeti Park (1)

La 55 de kilometri de Hannover, catre Bremen, se afla localitatea Hodenhagen, punctul de reper pentru cei care doresc sa viziteze Serengeti Park. Acum o saptamana am mers sa-l vedem si nu ne-a parut rau. Am vazut zebre, girafe, lei, rinoceri etc, in stare de libertate. Asa o experienta este cu adevarat unica si cred ca il poate determina pe orice om sa isi doreasca sa mearga in Africa, in marile rezervatii, la safari. Mi-am facut deja acest plan.

Urc aici cateva poze pe care le-am facut saptamana trecuta. Intr-un post viitor, voi pune poze de azi, cand am mers la Serengeti Park a doua oara. Uite:

Raiul handicapatilor

Aici, in Hannover, la tot pasul te intalnesti cu handicapati de toate felurile. Invalizi in carucioare, indivizi cu sindrom Down etc etc. Merg cate doi sau in grupuri mai mari, aproape ca nu exista loc unde sa nu dai de ei. I-am intalnit inclusiv la parcul de distractii, unde vin numai sa se uite, ca doar nu se pot invarti prin carusele. Nu exista parcare unde sa nu aiba si ei un loc rezervat, toate scarile au alaturi cate un acces pentru ei, unii conduc masini special construite, ce mai, zici ca aici s-a ajuns cu adevarat la punerea in practica a conceptului de grija a omului fata de semenii sai.

Cateva poze cu orhidee

Ieri am dar o raita prin gradina botanica din Hannover. Frumos cu adevarat. O sa urc multe poze cu minunatiile vazute acolo. Deocamdata, doar cateva imagini in care am surprins diverse tipuri de orhidee. Uite-le:

Dezradacinarea

Ca sa fii fericit ai nevoie de oameni si de locuri, nu de lucruri. Oricat am merge cu Maria la distractii, oricat am calatori, oricate gadgeturi i-am lua si oricati bani am cheltui prin mall-uri ca sa aiba tot ce-i trebuie, nu vom putea inlocui nici macar o singura zi petrecuta de ea la Brebu, cu Delta si Neo. 

Luam decizii in locul copiilor nostri. Consideram ca nu sunt suficient de maturi ca parerea lor sa conteze. Stim ca dorintele lor nu tin seama de viitorul indepartat, ca ei nu se gandesc la ce li s-ar putea intampla peste douazeci de ani, ca vor doar sa se bucure de jucariile lor, de prieteni, de soarele pe care il cunosc, de casa unde stau bunicii si ii asteapta cu drag si dor... Si atunci, in numele viitorului pe care noi credem ca il cunoastem, ii scoatem de acolo, de unde sunt ei, cei adevarati si ii replantam ca pe niste pomi in alt mediu, in locuri necunoscute, printre straini.... Facem asta pentru viitorul lor. Dar stim noi oare cat de mult ii va costa, in acelasi viitor, faptul ca au fost niste dezradacinati, ca amintirile lor vor fi doar un sir de plecari si renuntari, reasezandu-se mereu precum pietricelele din caleidoscop, ca nu vor avea acel punct de intoarcere care in mod normal ii insoteste pe oameni de-a lungul vietii si care ii face sa treaca mai usor peste greutati? Stim noi, astazi, ce efect va avea, peste ani, asupra Mariei, plansul dinaintea revenirii la Hannover, cand ma strangea in brate si-mi spunea, printre suspine "Nu vreau sa plec"?

Căscarea ochilor

Am ajuns la Hannover azi noapte la 12:30, după o călătorie de 15 ore. Ne făcuserăm socoteala că o să plecăm la 7 şi o să ajungem la 10, dar s-au întâmplat tot felul de chestii.
Întâi că ne-am trezit după 7.
Apoi, nu am mai găsit declaraţia nevestei cum că e de acord să ies cu Maria din ţară. Am căutat-o de mi-au sărit capacele şi până la urmă am găsit-o într-o cutie aflată în portbagaj. Apoi n-am găsit alte hârtii pe care trebuia să i le las soacrei că să rezolve diverse lucruri.

Noi subiecte de povesti

Inainte de a veni in Romania, am mers pentru a treia oara la ZOO Hannover. Doar eu si Maria de data asta. Am avut parte acolo de doua experiente nemaipomenite: una cu pelicanii, cealalta cu hipopotamii. O sa urc doua seturi de poze care fac toti banii. Uite intai pelicanii:

Parcarile de la Sinaia

Ca vechi sinaian ce ma aflu, nu pot trece cu usurinta peste stirile despre orasul meu, nu pot ignora parerile unora si altora despre ce se petrece acolo. Asa ca nu am putut sa ma fac ca nu observ textul urcat de Mugur Bunea pe Facebook, in care nu face altceva decat sa reproduca scrisoarea pe care i-a adresat-o primarului de Sinaia, Vlad Oprea. Iata despre ce este vorba:

Baba cu sticle de plastic

Prin toate locurile, in Hannover, se gasesc niste, sa le zicem, automate de primit sticle de plastic. Vii frumusel cu sticlele pe care le-ai golit, le bagi intr-un orificiu, apesi pe o tasta (ca termenul buton a devenit ridicol) si automatul iti scuipa niste euroi. Simplu si eficient. Iata un astfel de automat, plasat intr-unul din magazinele lantului EDEKA:

Langenhagen

Alaltaieri, pe la ora 14, Liliana a trebuit sa plece cu avionul. Se punea problema masinii: sa o lase in aeroport contra taxe, ori sa o iau eu. Am batut palma pentru varianta a doua. A ramas ca pe la 11 sa-i spun in ce loc ma aflu, ea sa vina si sa ma ia, sa mergem impreuna la aeroport, ea sa se duca la avion iar eu sa aduc masina acasa. Bun. Ce m-am gandit eu? Ia sa folosesc prilejul ca sa cunosc putin mai bine Hannover. Asa ca am luat-o pe jos catre aeroport. Am mers, cu vantul in fata, mai bine de zece kilometri, prin tot felul de cartiere, ocazie cu care am dibuit si un magazin de la care cred ca as putea cumpara, in sfarsit un ibric (caut peste tot si degeaba). Am mers si am tot mers, pana am iesit din Hannover si am patruns in Langenhagen, un orasel care da numele aeroportului hanovrez. Uite poze:

Permisul de sedere

Tot luni, am mers la primarie pentru permisul de sedere in Germania. Regula aici pentru auslanderi este urmatoarea: poti sta trei luni linistit, dupa care devii expulzabil. Tot felul de romance care ingrijesc batrani, spre exemplu, fac tandem si lucreaza trei cu trei luni la o cate o familie de batrani. Stau trei luni acasa, trei in Germania si le convine. Daca te-au prins cu inselatoria, nu mai pupi Germania, asa ca n-ai incotro si trebuie sa te comporti corect, chiar daca esti, din fire, un tip incorect. Daca-ti iei permisul, nu mai ai treaba cu nimeni.

Mutarea

Azi - mutarea numărul doi: luăm calabalâcul și mergem la un hotel în Hannover. Am făcut proba și am constatat că de acolo până la școala Mariei durează cam tot cât de aici. Deși sunt doar 6 km, în vreme ce de aici sunt 24. Chestia e că mergi prin oraș, cu semafoare etc și faci mult. O să caut variante de transport în comun: metrou, tramvai, alea merg drept. Dar luni, iar sunt toți în grevă, așa că o să vedem ce și cum.
Presupun că o să mai trec prin Bad Nenndorf, chiar mi-a plăcut orășelul asta. Sunt sigur că și Maria, peste o vreme, o să fie dornică să revină.Uite niște imagini din centru:

Fructe exotice și mere pădurețe

Constat că anumite metode de educare a copiilor nu au niciun efect şi nu reprezintă altceva decât pierdere de vreme. Una dintre ele în special, pe care aş putea-o denumi „metoda comparaţiei", are efecte nule asupra copiilor în general şi a Mariei în particular.
În ce constă metoda asta? În a-i explica unui copil că el este unul dintre cei care ar trebui să fie fericiţi pentru că au tot ce le trebuie, în vreme ce alţi copii, de aceeaşi vârstă, îndură privaţiuni din cele mai mari. Mai mult, în a-i cere copilului să nu îşi mai dorească fel de fel de jucării şi hăinuţe, pentru că alţii se joacă în ţărână, în pielea goală.

Fumatul pe strazi

Este uimitor sa vezi atata lume fumand pe strada in Hannover. In special fete tinere, cu mersul spart si figuri inexpresive. Fumeaza, dar cel putin sting chistoacele in tavitele de pe cosurile de gunoi, nu le arunca aiurea. Oare cati mai tin minte, din anii 70, cum se fuma pe strazi? Mi-aduc aminte cum ne opream noi, fumatorii prin oras si luam foc unul de la tigara celuilalt, sau cum aruncam chistoacele cu ajutorul mijlociului care le impingea in ultima falanga a degetului gros pana cand hotaram care e tinta si le eliberam, trimitandu-le cativa metri in directia dorita, cum "sudam" uneori tigarile, ceea ce insemna ca aprindeam una de la alta, ca sa nu treaca nicio secunda fara mult-iubitele gesturi...

Oh, dar acum cat de sinistru mi se pare sa vad fetele din Hannover fumand pe strada, repetand gesturile pe care eu aproape ca le-am uitat, tragand in piept fumul care a ucis atatia dintre cunoscutii mei din anii adolescentei...

Poze din ZOO

Ce mi-a placut la Zoo Hannover e ca proprietarii s-au straduit sa re-creeze imagini veridice ale unor timpuri si locuri de pe pamant, in ideea de a putea vedea animalele ca si cum ai fi fost in acele timpuri si locuri. Nu cred ca am ce sa povestesc mai mult, mai bine pun poze care vorbesc de la sine:

ZOO Hannover

Gradina zoologica din Hannover e una tare de tot. O sa mai povestesc eu despre ea, acum vreau sa pun doar niste poze - cateva din cele peste 100 pe care le-am facut. Avem abonament pentru un an, o sa ma duc cand o sa vreau si zau ca merita. Nu stiu daca exista si gradina botanica, dar daca o gasesc, imi fac si acolo abonament. Azi mergem la Sealife Hannover, unde sunt peste 160 de specii de animale marine. Cred ca e fabulos. Dar pana ma intorc de-acolo, uite poze de la ZOO:

Porcarioare nemtesti

Ieri, in Hannover, am intrat intr-un magazin cu numele "Discount". Toate erau mai scumpe, dar nu mai aveam timp sa caut, asa ca am luat de-acolo paine, apa si niste legume pentru supa. Marea surpriza nu a fost numele mincinos al magazinului, ci intrebarea pusa de grasana zambitoare si ochelarista de la Cassa: "aveti nevoie de bon"? Ei na, in buricul Germaniei, te intreaba daca iti trebuie bonul, exact ca in Turcia sau in Romania. 

Asadar, mare atentie pentru cei care calatoresc aici: nemtii fac aceleasi porcarioare pe care le fac si ai nostri. Acum vreo doi trei ani, la un supermarket, am luat mai multe chestii si ce sa vezi, la cassa a iesit totalul cam mare. Liliana facuse adunarile in minte si trebuia sa platim in jur de 150 de euro, dar ne-am pomenit ca ni se cer vreo 180. Diferenta era mare, asa ca ne-am uitat pe bon: tipa de la cassa trecuse niste pantalonasi de-ai Mariei de doua ori. I-am spus, a zis "sorry" si a refacut bonul. Ei, daca noi am fi platit 180, dupa ce plecam ea ar fi stornat frumos factura si ar fi emis alta, corecta, bagand 30 de euro in buzunar, pe care ar fi pretins ca i-a restituit clientului, adica noua.

Un om

Tot mergand eu in fiecare zi pana la Hannover cate 24 de kilometri, prin sate si orasele, mi-a sarit in ochi un lucru: lipsesc oamenii. Da, e ceva aparent neverosimil si cu toate astea e asa cum spun. Merg cu masina prin sate si parca as trece prin locuri unde a fost aruncata bomba cu hidrogen. Nu vezi pe nimeni decat in statiile de autobuz, in balconul casei, ori in masina parcata in fata curtii. Mai multe sunt animalele: cai, caprioare...

Acum doua zile veneam cu Maria de la scoala si sporovaiam. La un moment dat, numai ce-o aud ca striga: "Tati, uite-un om!" Nu glumesc, asa a strigat. M-am uitat si am vazut un tip care mergea pe o alee pierduta intr-un camp, indreptandu-se catre o padurice. Uite-o, am tras-o azi in poza, din mers:

Prin urmare, a observat si Maria lipsa oamenilor din peisaj. Ce chestie sinistra...