Aici, in hotelul Pelikan, am avut revelatia faptului ca e al naibii de greu sa gasesti niscai oameni in libertate prin tarile civilizate. In libertate de exprimare, vreau sa spun. Toti se ascund atat de bine in interioarele lor, incat ceea ce vezi te poate face sa crezi ca esti intr-un joc din alea cu personaje animate. Oamenii cu care intri in contact au niste limite bine stabilite ale apropierii de ceilalti. Nu poti discuta cu ei decat profesional, sau despre vreme. Cine are unul-doi prieteni, poate ca isi mai deschide sufletul cat de cat in fata lor. Altfel, totul e butaforie. Decoruri. Masti. Toate tipele alea care traiesc la modul oficial, care nu sunt decat interfete intre tine si sistem, toate sunt niste masti. Daca vrei oameni, trebuie sa-i cauti in alta parte, printre cei care sunt la baza sistemului. Cameriste, bucatari, soferi, vanzatori, portari, astia sunt cu totul altfel. Astia au figuri omenesti vii, figuri care exprima ceva, sentimente, nemultumiri, bucurie, ingrijorare, fericire.
