Sunt roman si votez Ponta

Orice as face, nu pot sa nu mai fiu roman. Renunt la cetatenie? Vorbesc alta limba? Locuiesc in alta tara? Tot roman o sa fiu. Asa ca nu am cum sa nu-mi asum rezultatul unui vot democratic. Daca romanii voteaza Ponta, asta e. O sa pot fi banuit ca si eu am votat Ponta. Pentru ca votul e secret, asa ca oricat as sustine ca am votat Macovei in primul tur, nu voi putea dovedi. Iar daca pe 16 noiembrie o sa iasa Ponta, va trebui sa ma resemnez si sa accept sa ma arate cine doreste cu degetul: tu esti din tara aia unde oamenii au votat Ponta; voi, romanii, ati votat Ponta.

Blestemul politicii

O să fac aici un scenariu care desigur că se poate aplica României actuale, dar întrucât nu asta este intenţia mea, nu o să mă refer la persoane anumite, pentru că ceea ce mă interesează este mecanismul de  distorsionare pe care îl folosesc manipulatorii de profesie şi pe care, din păcate, îl preiau oamenii obişnuiţi.

Aberatiile doctorului Rednic

Am dat peste un reportaj pe tema ne-plecarii din Romania a unor medici. Am inteles ca e vorba de unul dintr-o serie de reportaje, in care apar tot felul de medici romani si explica de ce nu pleaca ei din tara si raman sa lucreze aici in conditii precare. In reportajul pe care l-am citit eu, personajul principal e un anume Nicolae Rednic din Cluj, specialist internist.

Cioran despre România

Azi e ziua lui Cioran - implineste 102 ani. Toata viata a fost obsedat de moarte, de neant, de nefiinta. A scris atat de mult pe tema asta, atat de frumos si atat de sfasietor, incat am senzatia ca pana la urma, moartea i-a facut o concesie si l-a lasat in pace. Uite ce scria el despre Romania in anii 30:

Cioran cu Noica in 1932, la Geneva

Imnurile Romaniei

1884-1948 Traiasca Regele

1948-1953 Zdrobite Catuse

1953-1977 Te slavim Romanie

1977-1989 Trei Culori

1989-20.. Desteapta-te Romane

Un punct de vedere greșit despre obiectivitate (continuare)

Am scris ieri pe tema obiectivității și m-am referit la oamenii pentru care afirmațiile de tipul „Băsescu a greșit” sunt din categoria „2+2=4”. Discuția a plecat de la faptul că eu îi cer demisia lui Antonescu pentru că a promis că și-o dă în anumite condiții și acum acele condiții sunt îndeplinite. Unii combatanți mi-au amintit că „și Băsescu a zis că-și da demisia în cinci minute”. O să explic de ce, în opinia mea, cele două situații sunt diferite și de ce cred că Băsescu a procedat cum trebuie, în vreme ce Antonescu nu.

Mirari matinale

Stau si ma mir de incapacitatea politicienilor USL de a accepta ca au pierdut. Nu s-a intrunit cvorumul la referendum - asta vede si un copil de gradinita. Si totusi, uselistii nu accepta ca au pierdut. Vor sa se modifice datele, sa se ia in consideratie nu listele oficiale de votanti, ci altele, care ar rezulta dupa finalizarea recensamantului (recensamant pe care, de altfel, chiar ei l-au boicotat). Si mai cer si alte nazdravanii, de te doare mintea. Cum este posibil asa ceva? Cum pot avea oamenii astia tupeul respectiv, neobrazarea de a sfida absolut orice urma de bun-simt? Nu cumva asa ar trebui interpretata lozinca antonesciana "Revolutia bunului-simt" - adica bunul-simt se scoate complet din ecuatie daca la putere ajunge USL?

Nu inteleg, efectiv, cum este posibil. Premierul este un plagiator dovedit, dar ramane in functie fara sa-l deranjeze nimeni. Presedintele interimar este un om care a luat ani de zile salariu de la senat fara sa calce pe la sedinte si, in loc sa fie sanctionat, a fost numit presedinte al senatului. Impreuna, au pus de-un referendum la care s-a furat din greu (sate nenorocite unde au votat 140% din locuitori etc). Iar acum, dupa ce romanii nu s-au dus la referendum in proportia ceruta de lege, incearca pe toate caile sa modifice rezultatele, punand presiune pe Curtea Constitutionala etc. Ce fel de oameni sunt astia? De unde au venit? Cum a fost posibil sa ajunga la putere? Ce tara este, pana la urma, Romania?

Incet cu biroul pe scări

Azi, pe la 10, m-am dus să mai trebăluiesc pe-acasă. Printre altele, m-am apucat să mut un birou care stătea, conform unei prietene, ca nuca-n perete. Un birou deloc uşor, care trebuia dus la etaj, adică pe o scară îngustă şi cotită. M-am luptat cu biroul ăla cam jumătate de ora, până ce m-am ofilit. Bineînţeles că s-a blocat exact la mijlocul scării, unde e curba cea mai strânsă. Am mai tras, am mai împins, sigur că fără niciun rezultat, apoi mi-am amintit, fireşte, de Marin Sorescu şi de cărţulia lui „Uşor cu pianul pe scări”. După care, exact în clipa în care mi-am zis „îmi bag picioarele”, am auzit soneria. Am deschis şi m-am trezit cu un domn şi o doamnă, care doreau să ştie dacă maşina din faţa intrării e a mea. Le-am spus că e a mea şi atunci au susurat ceva de genul „OK, no problem, kaine problem”. Ei şi atunci ce mi-am zis eu? Ia să încerc marea cu degetul. Aşa că l-am rugat pe domnul respectiv să între numai 30 de secunde şi să-mi dea o mână de ajutor. A ezitat, a mormăit ceva ininteligibil, dar până la urmă a intrat. Când a văzut biroul încoţopenit în perete, s-a luminat la faţă. A apucat de un capăt, eu de celălalt şi în câteva secunde am fost sus. Apoi am schimbat câteva vorbuliţe, pe subiectul România. Jos, în uşa, nevastă-sa (ori ce-o fi fost) râdea de se prăpădea. Cel mai tare a râs când eu, închipuindu-mi că cei doi ar trebui să fie nişte vecini de prin cartier, m-am apucat să-i spun tipului că oricând are nevoie de ceva ajutor sunt la dispoziţia lui. Apoi s-au suit într-o maşină şi s-au tot dus.

Zdrobirea

Nu există nicio diferenţă între albinele de aici şi cele din România. Nu bâzâie diferit, nu zboară diferit. În schimb şi una şi alta au obiceiul de a intra pe fereastra deschisă şi a nu mai regăsi drumul către afară. Ambele devin, în această situaţie, la fel de enervante, cel puţin pentru mine, care mă chinui să le dau afară folosind tot felul de obiecte - hârtii, creioane, pălării, papuci etc.
Nici păsările de aici nu sunt altfel faţă de cele din România. Cântă la fel de plăcut, se sperie la fel de uşor. Pe zi ce trece constat că între Germania şi România sunt tot mai multe asemănări: iarba e tot verde, pietrele sunt tot colţuroase. Norii au forme la fel de ciudate, ploaia cade cu aceeaşi viteză. Privirea străpunge aerul, oglinda îţi reflectă chipul, flacăra dansează de la roşu la albastru. Dacă te sui pe acoperiş şi te arunci de-acolo, zborul va fi la fel de plăcut, iar zdrobirea la fel de brutală.

Noi subiecte de povesti

Inainte de a veni in Romania, am mers pentru a treia oara la ZOO Hannover. Doar eu si Maria de data asta. Am avut parte acolo de doua experiente nemaipomenite: una cu pelicanii, cealalta cu hipopotamii. O sa urc doua seturi de poze care fac toti banii. Uite intai pelicanii:

Marele gri

Pun aici cateva poze facute in diverse locuri din Romania, in urma cu cativa ani. Nu cred ca e ceva de explicat in legatura cu ele. Si nu stiu daca transpare cumva tristetea ca astfel de mici intamplari nu mai poti fi posibile pentru noi, aici, in Germania. Nu degeaba imi ura o prietena "Bine ai venit in marele gri". Nu ca n-ar fi si aici culori, stanci, flori, ape repezi si pasari incantatoare care canta de incantare. Sunt aici cu toate, doar ca nu te poti bucura de ele asa, la tot pasul, ca la noi. Totul e atat de bine pus la punct incat e foarte dificil sa te duci si sa te tavalesti prin iarba pe undeva. Fie iarba aia e a cuiva care misuna pe-acolo si n-ai curaj sa intri, fie ca e a Germaniei si este folosita in scopuri economice, asa ca nu apuci sa te bucuri de ea.

De ce am renuntat la solidaritatea sofereasca

De multe ori, mergand cu masina prin diverse locuri, am fost la un pas de a plati amenda pentru depasirea vitezei legale, dar, gratie semnalizarii facute cu farurile de cei care veneau din sens opus, am inteles ca radarul pandeste, asa ca am redus viteza si am scapat. Dupa aia, trecand de radar, mi-am continuat drumul, dar am avut grija sa semnalizez si eu cu farurile, pentru a-i salva de amenda pe cei care veneau cu viteza prea mare din sensul celalalt. Toata chestia asta poarta numele de solidaritate a soferilor si, din cate am observat, se practica doar in Romania. Poate gresesc, poate si bulgarii sau grecii au acest tip de solidaritate, care se prea poate sa fie balcanic si nu romanesc. Cert e ca in tarile Europei Occidentale prin care m-am plimbat, nu am intalnit acest obicei.