Zdrobirea

Nu există nicio diferenţă între albinele de aici şi cele din România. Nu bâzâie diferit, nu zboară diferit. În schimb şi una şi alta au obiceiul de a intra pe fereastra deschisă şi a nu mai regăsi drumul către afară. Ambele devin, în această situaţie, la fel de enervante, cel puţin pentru mine, care mă chinui să le dau afară folosind tot felul de obiecte - hârtii, creioane, pălării, papuci etc.
Nici păsările de aici nu sunt altfel faţă de cele din România. Cântă la fel de plăcut, se sperie la fel de uşor. Pe zi ce trece constat că între Germania şi România sunt tot mai multe asemănări: iarba e tot verde, pietrele sunt tot colţuroase. Norii au forme la fel de ciudate, ploaia cade cu aceeaşi viteză. Privirea străpunge aerul, oglinda îţi reflectă chipul, flacăra dansează de la roşu la albastru. Dacă te sui pe acoperiş şi te arunci de-acolo, zborul va fi la fel de plăcut, iar zdrobirea la fel de brutală.

Numai pipi, doamnă

În primul meu an de facultate, am stat în gazdă în diverse locuri, toate în apropierea centrului. Totdeauna era vorba de una sau mai multe babe din alea care arătau ca în anii 40, sulemenite şi cu zâmbete largi, de profesoare de pian. Aveau căsoaie cu parter şi etaj, unde, prin camere cu mobile străvechi şi tablouri, locuiau doar păianjeni şi umbre ale unor amintiri. Dar undeva, pe la mansardă, mai era câte-o cămăruţă, care odinioară servise drept refugiu pentru lucrurile nefolositoare şi care acum era numai bună de închiriat către un student din provincie.