Incet cu biroul pe scări

Azi, pe la 10, m-am dus să mai trebăluiesc pe-acasă. Printre altele, m-am apucat să mut un birou care stătea, conform unei prietene, ca nuca-n perete. Un birou deloc uşor, care trebuia dus la etaj, adică pe o scară îngustă şi cotită. M-am luptat cu biroul ăla cam jumătate de ora, până ce m-am ofilit. Bineînţeles că s-a blocat exact la mijlocul scării, unde e curba cea mai strânsă. Am mai tras, am mai împins, sigur că fără niciun rezultat, apoi mi-am amintit, fireşte, de Marin Sorescu şi de cărţulia lui „Uşor cu pianul pe scări”. După care, exact în clipa în care mi-am zis „îmi bag picioarele”, am auzit soneria. Am deschis şi m-am trezit cu un domn şi o doamnă, care doreau să ştie dacă maşina din faţa intrării e a mea. Le-am spus că e a mea şi atunci au susurat ceva de genul „OK, no problem, kaine problem”. Ei şi atunci ce mi-am zis eu? Ia să încerc marea cu degetul. Aşa că l-am rugat pe domnul respectiv să între numai 30 de secunde şi să-mi dea o mână de ajutor. A ezitat, a mormăit ceva ininteligibil, dar până la urmă a intrat. Când a văzut biroul încoţopenit în perete, s-a luminat la faţă. A apucat de un capăt, eu de celălalt şi în câteva secunde am fost sus. Apoi am schimbat câteva vorbuliţe, pe subiectul România. Jos, în uşa, nevastă-sa (ori ce-o fi fost) râdea de se prăpădea. Cel mai tare a râs când eu, închipuindu-mi că cei doi ar trebui să fie nişte vecini de prin cartier, m-am apucat să-i spun tipului că oricând are nevoie de ceva ajutor sunt la dispoziţia lui. Apoi s-au suit într-o maşină şi s-au tot dus.

Din surprizele bichonului

Animalul Mariei, numit Richi, este fără doar și poate o făptură parșivă și pusă pe rele. Nu o să stau să povestesc despre toate fazele de care am parte când suntem împreună, o să mă limitez la ultima ispravă. Ieri dimineață l-am dus la plimbare, ca de obicei. M-a târât prin toate mormanele de frunze, pe lângă fel de fel de mașini cu cauciucuri atractive etc. S-a ușurat pe vreo 50 de copaci tineri și bătrâni, a făcut caca pe malul șuvoiului de infecții numit Bega, apoi a acceptat să se întoarcă acasă. Bun, am putut să plec liniștit să rezolv ce am de rezolvat. M-am întors pe la prânz și, când să mă așez la calculator...