Mașina de trăit(1)

Există oameni pe care-i poți asemui unor mașini de trăit. Pentru ei, a trăi nu este decât o ocupație oarecare, cum ar fi decorarea casei, ori curățenia de primăvară. Și ocupația de a trăi, precum oricare alta, poate deveni eficientă, cred acești oameni, prin aplicarea câtorva metode simple, din gama „planificare, organizare, control”. Viața, după ei, funcționează precum un proces de producție dintr-o fabrică: nu trebuie decât să alegi o cale și apoi să mergi pe ea, neabătut, făcând din mers corecturile necesare, pe baza regulamentelor verificate în timp de alte mașini de trăit. Astfel asigurat, poți să te apuci să trăiești. Și aceste mașini de trăit chiar trăiesc - așa cum mașina de găurit face găuri, mașina de tuns iarba tunde iarbă și mașina de cusut coase. 

Bani de la prieteni

Un principiu pe care este esential ca omul sa-l urmeze in viata este cel care spune ca nu trebuie nici sa ceri bani cu imprumut de la prieteni si nici sa nu le dai daca-ti cer. Sigur, exista exceptii. Se intampla, uneori, sa fii cu un prieten intr-un magazin, el sa vada un lucru pe care il cauta de multa vreme, sa vrea sa si-l ia numaidecat dar sa nu aiba niciun ban in buzunar. Sigur ca atunci ii dai suma de care are nevoie, pentru ca de la magazin mergeti impreuna la banca, el scoate banii si ti-i restituie. Sunt destule astfel de exceptii.

Un îndemn simplu și de neaplicat

Am înţeles în sfârşit pe deplin că nu trebuie să ceri nimic de la nimeni, în nicio împrejurare, altfel decât oferind ceva la schimb. Pur şi simplu „a da” este o pornire pe care oamenii nu o au gravată în gene (cu excepţia pugiliştilor, desigur - that was a joke). Singurele excepţii sunt anumite persoane din familie - în general părinţii, când eşti copil şi, uneori (de fapt rareori), copiii când eşti adult. Rarissim, câte un prieten (am trăit asta). Dar cel care simte pornirea să dea oricui orice i se cere, este ori nebun, ori Cristos.
De câte ori soliciţi ceva cuiva pe ochi frumoşi, trebuie să te gândeşti bine de tot înainte de a o face, pentru că aproape sigur vei avea de tras din cauza nesăbuinţei tale. Am făcut experienţa asta şi m-am ars de nenumărate ori. Practic nu ştiu de ce am mai continuat - poate ca să găsesc, până la urmă, excepţia care confirmă regulă.

Întâlnirea prietenilor

Nu doar distanţele fizice ne separă, ci şi cele temporale. Eu trăiesc aici şi acum, iar prietenul meu Gogol, de exemplu, trăieşte acolo şi atunci. Nu avem un timp absolut la care să ne raportăm. Când la mine toată lumea va trece în 2013, Gogol şi cei de acolo vor mai avea de aşteptat o oră până să poată şi ei să strige de bucurie. Întâlnirea este deplasarea unuia către celălalt în spaţiu dar şi în timp. Dacă aş putea merge cu viteză foarte mare, astfel încât să parcurg distanţa Hannover - Breaza în numai un minut, ar fi vorba despre o călătorie în timp: aş pleca de aici la ora 8, aş număra până la 60 şi, iată, ar fi 9 şi un minut. Călătoria către un prieten este suspendarea timpului tău, încercarea de a-l contopi cu timpul lui, acel timp unic în care nu mai poate trăi nimeni altcineva, pentru că nimeni nu poate fi în acelaşi loc în care este el. Când doi prieteni se întâlnesc, amândoi ies din timpul personal şi pătrund în marele timp universal, cel în care poate fi întâlnit Dumnezeu consemnând în jurnalul eternităţii fiecare astfel de eveniment.
Ei, dar unii călătoresc pentru a se întâlni cu duşmanul lor, mânaţi de gândul cel rău. Şi ei îşi suspendă timpul personal, şi ei ies în grădina marelui timp universal, numai că, în cazul lor, există un al doilea catastif, în care consemnările sunt făcute de altcineva, la fel de meticulos şi de răbdător, cineva pe care este mai bine să nu-l întâlneşti şi al cărui nume nu trebuie pomenit.

O dilema din care nu pot iesi

O dilema in care ma scald de la o vreme este urmatoarea: ce sa fac mai degraba, sa ma lupt pentru dreptul meu cu cineva care imi este apropiat (prieten sau ruda) si care crede ca are si el niste drepturi, sau sa cedez pretentiilor lui in ideea ca vreau sa pastrez o relatie buna? Pot sa ma tiganesc si sa ramanem prieteni, sau pot sa spun "OK, e bine cum zici tu" si asta sa-mi aduca anumite pierderi. Firea mea inclina catre a doua varianta. Mai degraba as pastra o relatie decat sa o stric, chiar daca asta ma costa niste bani. Dar vine intrebarea: merita pastrata o relatie cu cineva care se tiganeste pana la ultimul leu, cautand sa obtina maximum de profit pe seama mea? Pana la urma la ce-mi poate folosi o astfel de relatie? Un om ca asta nu-mi ofera nimic altceva decat vorbe: "ce faci, cum iti merge, hai pe la mine, mai bem o bere, mai povestim..." Si cand se va pune iar problema de impartit ceva, din nou va incerca sa scoata cat mai mult profit de pe urma mea. Din dilema asta nu pot sa ies.