Îmi aduc aminte, dintr-odată, de vremurile în care eram în stare să fac eforturi incredibil de mari pentru rezultate incredibil de mici. Aveam 14-15 ani şi mă duceam kilometri întregi prin pădure până la câte un loc bine ascuns unde creşteau superbe flori sălbatice. Culegeam un braţ şi mă întorceam acasă fericit, mândru de mine şi de performanţa mea. Urcam muntele până la Poiana Narciselor şi veneam cu câte un buchet uriaş de flori care mă îmbătau cu parfumul lor. Mă duceam până sus, pe platforma de la Sfânta Ana (unde s-au întâlnit Astor şi Fendrik - personajele uneia dintre poveştile mele cu Maria) numai ca să privesc oraşul de la înălţime. Şi câte şi mai câte.
