Deznădejdea

Îmi aduc aminte, dintr-odată, de vremurile în care eram în stare să fac eforturi incredibil de mari pentru rezultate incredibil de mici. Aveam 14-15 ani şi mă duceam kilometri întregi prin pădure până la câte un loc bine ascuns unde creşteau superbe flori sălbatice. Culegeam un braţ şi mă întorceam acasă fericit, mândru de mine şi de performanţa mea. Urcam muntele până la Poiana Narciselor şi veneam cu câte un buchet uriaş de flori care mă îmbătau cu parfumul lor. Mă duceam până sus, pe platforma de la Sfânta Ana (unde s-au întâlnit Astor şi Fendrik - personajele uneia dintre poveştile mele cu Maria) numai ca să privesc oraşul de la înălţime. Şi câte şi mai câte.

Traducerea(3)

In cele din urma, am realizat ca o traducere cu care sa pot iesi pe Amazon trebuie sa fie citita de un vorbitor nativ de engleza, care nu are habar de limba romana. In acest caz, orice corectura ar fi cea finala, mai cu seama daca textul ar fi citit de cineva care citeste in mod curent. 

Prin urmare, m-am gandit eu, m-as putea multumi cu traducerea initiala, asa cum este ea, pe care sa i-o dau cuiva care nu stie romana, ci doar engleza. M-am rasucit in toate felurile: de unde sa iau o asemenea persoana? Nu vedeam alta solutie decat sa apelez tot la prietenii mei virtuali, rugandu-i sa gaseasca pe cineva etc. Dar asta deja mi se parea total absurd, pentru ca daca ai rugat pe cineva un lucru si el nu l-a facut personal, cum naiba sa insisti cerandu-i inca si mai mult, adica sa implice o terta persoana? Mai ales ca in lumea civilizata nu prea-ti vine sa rogi ceva pe careva decat daca iti este prieten foarte bun. Asa incat...