Mai aproape de Amazon

Mi-au sosit noile acuarele facute de Mircea pentru varianta in engleza a cartii mele. Astept sa primesc varianta finala pentru ultima dintre cele sapte povesti, dupa care mai am de aranjat textul si imaginile. Apoi pe Amazon cu ele!

O noua aventura a cartii mele de povesti

N-am mai scris demult despre cartea mea de povesti. Lucrurile stau cam asa: 

1. Inca nu am o traducere in engleza, desi ma ocup de chestiune de vreo doi ani.

2. Inca nu am toate acuarelele necesare pentru varianta in engleza a cartii, din motive pe care, daca le-as scrie aici, presupun ca extrem de multa lume le-ar lua drept minciuni.

Ziua cea mare(2)

Ora 8:40 - deschid compul si ma reped pe gmail. Am mai multe mesaje, dar unul singur mi se pare important: cel de la David, mailul in care ar trebui sa se afle traducerea corectata a Povestilor Mariei. Il deschid - afurisitul de comp se misca infernal de incet, si citesc:

Raul, thank you for your patience. I must apologize again and ask for a few more days. I've been drawn away from your project due to some family issues requiring me to travel. I will be back home and on track and have your edited manuscript to you over the coming weekend, by 10/21. My apologies once again.

Ziua cea mare

Astazi e ziua cea mare. Sau ar trebui sa fie. Ar trebui sa primesc un mail si in el sa se afle traducerea in engleza a Povestilor Mariei, cartea mea scumpa si draga. Ma lupt cu traducerea asta de cativa ani. Daca as fi fost un om hotarat, determinat, o aveam gata demult. Dar eu am tot lasat timpul sa treaca. Am tot amanat. M-am tot bizuit pe cunostinte, prieteni, amici si m-am ales cu praful de pe toba, ca sa zic asa. De-a lungul timpului, am scris pe blog despre toate aventurile povestilor mele. Aici se afla intreaga istorie, iar aici e ultimul capitol, petrecut in februarie. Recitesc si nu-mi vine sa cred cat pot sa fiu de naiv, de increzator in oameni.

Traducerea(3)

In cele din urma, am realizat ca o traducere cu care sa pot iesi pe Amazon trebuie sa fie citita de un vorbitor nativ de engleza, care nu are habar de limba romana. In acest caz, orice corectura ar fi cea finala, mai cu seama daca textul ar fi citit de cineva care citeste in mod curent. 

Prin urmare, m-am gandit eu, m-as putea multumi cu traducerea initiala, asa cum este ea, pe care sa i-o dau cuiva care nu stie romana, ci doar engleza. M-am rasucit in toate felurile: de unde sa iau o asemenea persoana? Nu vedeam alta solutie decat sa apelez tot la prietenii mei virtuali, rugandu-i sa gaseasca pe cineva etc. Dar asta deja mi se parea total absurd, pentru ca daca ai rugat pe cineva un lucru si el nu l-a facut personal, cum naiba sa insisti cerandu-i inca si mai mult, adica sa implice o terta persoana? Mai ales ca in lumea civilizata nu prea-ti vine sa rogi ceva pe careva decat daca iti este prieten foarte bun. Asa incat...

Traducerea(2)

Cum ziceam, inarmat cu textul in engleza produs de domnisoara P (n-am zis ca o cheama P? - nu-i bai, zic acum), am plecat la drumul lung si anevoios al gasirii cuiva care sa citeasca si apoi sa corecteze traducerea. M-am gandit la doua categorii de persoane: profesorii de engleza si stramutatii din Romania in tari de limba engleza. Cunosc destule persoane din ambele clase, asa ca nu mi-am facut nicio problema ca s-ar putea sa nu gasesc pe cineva.

Traducerea(1)

Am demarat acum circa doi ani operatiunea de traducere in engleza a cartii mele de povesti. Pare ceva foarte simplu, insa ceea ce s-a intamplat demonstreaza ca e vorba despre ceva foarte complex, in principal pentru ca apar obstacole la care nu stiu cine s-ar putea gandi inainte de a incepe.

Primul lucru pe care trebuie, evident, sa-l faci atunci cand vrei sa traduci ceva este sa gasesti un traducator. Traducatori sunt pe toate drumurile, nu trebuie sa alergi mult pana ii gasesti. Au autorizatie, au birou, au oameni angajati si traduc orice text la pretul de 5-6 euro/pag (poate intre timp au sarit la sume si mai mari). 

Lecturi esentiale

Elevii care au descoperit lecturile esentiale nu mai lasa cartea din maini, citesc acasa, pe drum, la scoala...

Mircea și pipele

Unul din marii prieteni pe care i-am avut de-a lungul vremii se numește Mircea. Eu eram student la matematică, el la inginerie. Ne întâlneam zi de zi, cu rare excepții și puneam țara la cale. Ore întregi, pierduți prin câte o cârciumioară, ori la unul dintre noi acasă (stăteam în gazdă, nu la cămin), discutam despre ce înseamnă lucrurile importante. Pe vremea aia, cântam la chitară muzică serioasă: Bach, Villa-Lobos etc. Mircea picta. Așa că discutam mult de tot despre muzică, despre pictură, dar ajungeam mai mereu la literatură și filosofie; pur și simplu era ceva care ne hrănea spiritual pe amândoi.

Batalia de o jumatate de ora

Sunt la Bucuresti, la amicul meu Lucica. El e la lucru, iar eu astept sa ma sune unii oameni. Aseara m-am intalnit cu Mircea, am mers amandoi la Ilie Stoian si am ascultat discul cu Povestile Mariei. Muzica lui Ilie e foarte bine facuta, plus ca sunt cateva gaselnite care cred ca vor conta pentru ascultatori. Cum stateam si ascultam, a aparut si Irina Cojar, asa ca eram acolo patru dintre cei care au contribuit la aparitia CD-ului (a lipsit doar sunetistul).

De acolo, eu si Mircea am mers la un restaurant. M-am luptat cu el o ora si ceva ca sa-l determin sa nu mai fumeze. Dar ingeniozitatea fumatorilor atunci cand vine vorba de argumente contra abandonarii fumatului este imensa. Pana la urma, tot ce am reusit a fost ca nu a fumat vreo jumatate de ora. Oricum si asta e un succes.

O poveste a lui Raul Baz

Aceasta poveste a aparut intr-o revista din Timisoara si nu face parte din volumul "Povestile Mariei".