marți, 10 iunie 2014

O noua aventura a cartii mele de povesti

N-am mai scris demult despre cartea mea de povesti. Lucrurile stau cam asa: 
1. Inca nu am o traducere in engleza, desi ma ocup de chestiune de vreo doi ani.
2. Inca nu am toate acuarelele necesare pentru varianta in engleza a cartii, din motive pe care, daca le-as scrie aici, presupun ca extrem de multa lume le-ar lua drept minciuni.
3. Am de incasat bani pentru cartile vandute de la librariile Carturesti (care se dovedesc a fi un fel de rechini in domeniul distributiei de carte), de la Cartea de Nisip, de la o veche si buna prietena de-a mea, proprietar de librarie in Giurgiu, care nu numai ca nu-mi da niciun ban din vanzare, dar nu-mi restituie de aproape cinci ani nici banii pe care i-am imprumutat cand era la ananghie, din Sinaia inca n-am primit banii de la librarii, din Sibiu nici pomeneala, de la Brasov nici atat
4. Nu am pus inca pe net o oferta, desi ma gandesc la asta de o buna bucata de vreme
Cu alte cuvinte, nu merge nimic, din vina mea, a prietenilor, a dusmanilor si a persoanelor neutre. Pare greu de crezut si totusi lucrurile stau intocmai asa.
Cu toate astea, saptamana trecuta am avut parte de o surpriza: un fost elev, actualmente prieten mai mult virtual, m-a cautat si mi-a cerut 30 de carti pentru premii la o scoala. Asa, din senin. Trebuie sa recunoasc ca am fost marcat de aceasta evolutie a faptelor si ca micul eveniment pe care l-am povestit mi-a dat un oarecare impuls de a reincepe ceva in legatura cu cartea. Sunt curios cat ma tine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!