Despre sinucidere si lipsa unui sens (5)

Se poate întâmpla ca un sinucigaş să-şi aleagă deliberat un mod oribil de a se sinucide, vrând ca prin asta să-i producă unei alte persoane o traumă cât mai puternică. Sunt oameni care se sinucid din cauza unei anumite persoane şi o fac pentru a se răzbuna pe ea. In acest caz, ei vor plănui cu minuţiozitate lucrurile, aşa încât momentul în care vor fi descoperiţi de persoana respectivă să fie cât mai cumplit.

Eu cred că dacă eşti un om civilizat, nu te sinucizi  în felul acesta. Mai cu seamă dacă persoana pe care o laşi în urmă este una pe care ai iubit-o. Şi cu atât mai mult cu cât ar putea fi vorba de copilul tău. Atunci cred că trebuie să cauţi o variantă inteligentă de sinucidere. Şi cred că această variantă inteligentă este înscenarea unei morţi accidentale. Pentru asta, există multe posibilităţi. Cea mai simplă, mai accesibilă, mi se pare aruncarea în prăpastie de pe o stâncă, undeva în munţi. Asta poate întotdeauna fi considerată un simplu accident. Nimeni nu poate să ştie ce s-a întâmplat cu adevărat acolo. Pentru ca înscenarea să fie cât mai reuşită, trebuie să te pregăteşti. E nevoie să te echipezi cum se cuvine pentru nişte trasee mai periculoase. E bine să-ţi cumperi bocanci noi de munte, rucsac, termos şi încă nişte lucruri care îi vor dovedi oricui că te-ai dus să faci nişte trasee, nu să te sinucizi - se presupune că dacă ţi-ai cumpărat bocanci şi celelalte, ai făcut-o pentru că vrei să mergi pe munte şi în viitor. Trebuie neapărat să păstrezi chitanţele într-un sertar. Apoi poţi să te duci la o cabană şi să stai acolo o vreme, făcând zilnic câte un traseu. In felul acesta, nu te va bănui nimeni că ai intenţia să te sinucizi şi moartea ta va fi cu siguranţă considerată un accident. Practic, în ziua aleasă, poţi pleca foarte de dimineaţă pe un traseu dificil şi, într-un loc pe care ţi l-ai ales dinainte, poţi să îţi dai drumul în prăpastie, pentru a te zdrobi de stânci.

P6