Despre sinucidere si lipsa unui sens (7)

Multă lume vorbeşte despre lipsa de sens a vieţii. Unii o fac de la tribune, alţii scriu cărţi pe această temă. Dar cei mai mulţi dintre ei o fac fără să simtă cu adevărat lipsa oricărui sens. Ei fac filosofie, fac raţionamente prin care constată că sensul nu apare nicăieri, dar nu simt lucrul ăsta aşa cum simt, de exemplu, dorinţa de a-şi astâmpăra foamea. Poţi face filosofie pe foarte multe subiecte care nu te afectează nicicum. Poţi scrie despre durere, fără să te doară nimic. Poţi vorbi despre ură, tu fiind un om bun, care îşi iubeşte semenii. Poti filosofa despre credinţă, fără să crezi în Dumnezeu. La fel de bine poţi scrie cărţi despre lipsa unui sens, tu găsind, de exemplu, un bun sens al vieţii în câştigarea de bani de pe urma cărţilor tale. Cu totul altceva este să vorbeşti despre lipsa de sens simţind-o în permanenţă, aşa cum simţi o durere de dinţi - până să te duci la dentist nu te lasă, indiferent ce ai face. Atunci când ai fost atins, vătămat de înţelegerea lipsei oricărui sens, eşti îndreptăţit să te sinucizi. Dacă o faci din orice alt motiv (exceptie făcând, desigur, cazul în care suporţi dureri de nesuportat), eşti un criminal.

P8