Blestemul unui cântec - sinucigașii

De  numele pianistului şi compozitorului maghiar Rezső Seress se leagă o poveste sinistră. Se spune că încerca de foarte multă vreme să dea lovitura cu unul dintre cântecele sale. Cele mai multe erau respinse, lucru care ducea inevitabil la certuri cu soţia sa. În cele din urmă, într-o duminică, aceasta l-a părăsit. Singur şi deprimat, Seress s-a aşezat la pian.

Apoi, aruncându-şi privirea pe fereastră, a văzut cum pe cer se strâng nori negri şi începe o ploaie tristă de toamnă. „Ce duminică mohorâtă”, a gândit Seress şi a început să improvizeze la pian. În mai puţin de o jumătate de oră compozitorul a scris un cântec întreg, cu o melodie şi un ritm ciudat, foarte deprimant şi trist. L-a numit „Szomorú vasárnap” (Duminică mohorâtă).

Cumplit...

Într-un spital din Pennsylvania, am întâlnit un băiat de aproape douăzeci de ani a cărui dorinţă de a muri înclin s-o cinstesc în mod special. S-a născut în Coreea şi a fost abandonat când era sugar; când a fost găsit, aproape mort de foame, a fost dus la un orfelinat din Seul, de unde a fost adoptat, când avea şase ani, de un cuplu american alcoolic, care l-a supus abuzurilor. 

Vești bune pentru cei care doresc să se sinucidă

Răsfoind deunăzi cartea lui Georges Minois intitulată „Istoria sinuciderii”, am dat, la pagina 36 de o mențiune privind minunile săvârșite de Sfântul Martin - unul dintre sfinții cei mari ai Bisericii Catolice, considerat sfânt și de Biserica Ortodoxă, care-l prăznuiește pe 11 noiembrie. În cartea lui Minois scrie că sfântul a înviat mai multe persoane de-a lungul vieții, ceea ce nu-i deloc puțin lucru. 

Sf. Martin, dăruindu-și mantia unui sărac suferind de frig

Despre sinucidere si lipsa unui sens (29)

Frica, aşadar, este cea care te poate determina să renunţi la sinucidere. Condiţia este să fii un om care se îndoieşte. Dacă eşti credincios, nu îţi pui problema sinuciderii. Indiferent cât de mari sunt durerile tale, vei alege să trăieşti, cu gândul la răsplata divină, care se constituie într-un sens foarte puternic al existenţei tale pământeşti. Dacă nu eşti credincios, însă ai dubii şi temeri, iarăşi nu te vei sinucide, dintr-un calcul de tip pascalian. Prin urmare, condiţia necesară ca să te sinucizi din pricina lipsei oricărui sens al oricărui fapt de existenţă şi al existenţei  în sine, este să fii un ateu desăvârşit, care nu are niciun fel de îndoială că Dumnezeu, Cristos, raiul, iadul etc. sunt nişte legende din aceeaşi categorie cu legendele vechilor greci despre zeii locuind în Olimp.

Despre sinucidere si lipsa unui sens (28)

O problemă specială apare în cazul în care persoana care a descoperit lipsa oricărui sens are dubii în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu. Există mulţi oameni care, raţional, sunt înclinaţi să creadă că Dumnezeu este o simplă legendă, dar cu toate astea sunt cuprinşi de îndoieli când vine vorba despre sinucidere. “Dar dacă este adevărat? Dacă totuşi, în ciuda oricărei logici, raiul şi iadul există şi eu voi merge să-l cunosc pe cel din urmă?” Aceşti oameni ar putea alege să renunţe la sinucidere, pe motiv că este mai prudent. Incă Pascal spunea, pe la 1660, că dacă Dumnezeu nu există şi ai crezut în el, nu ai pierdut nimic, dar dacă există şi nu ai crezut, ai pierdut totul. Aşa încât, dacă ai până şi cea mai mică temere că există iadul, vei renunţa la sinucidere şi vei continua să trăieşti o viaţă de chin, cu conştiinţa faptului că nu există niciun sens, dar cu teama că după moarte ar putea urma pedeapsa veşnică. Mai mult, Cristos a spus că ne va judeca în ceea ce ne va găsi. Acesta poate fi un argument foarte serios pentru o persoană care are dubii. Cel mai probabil, ea va alege să renunţe la sinucidere, sperând că la ipotetica judecată, martiriul de a trăi vătămat, cu conştiinţa lipsei oricărui sens, îl va trimite direct in rai.

P29

Despre sinucidere si lipsa unui sens (27)

A te sinucide este un simplu fapt de viaţă, la fel cum este a mânca sau a cumpăra pâine. Diferenţa constă în aceea că a te sinucide este un fapt de viaţă îndreptat împotriva vieţii. 

Despre sinucidere si lipsa unui sens (26)

Dar nici în ceea ce priveşte sensurile faptelor de viaţă, lucrurile nu stau mai bine. Atunci când găseşti sensul faptului de viaţă A în faptul de viaţă B, îţi poţi imediat pune întrebarea: dar care este sensul lui B? Poate că o să găsesti un fapt de viaţă C care să reprezinte sensul lui B, dar cu asta şirul întrebărilor nu s-a încheiat. Poţi să te întrebi mai departe, care este sensul lui C. In cele din urmă, vei ajunge la un fapt de viaţă căruia nu mai poţi să-i găseşti niciun sens, sau vei intra într-un cerc vicios, constatând că sensul ultimului fapt de viaţă din şir este chiar A. Un exemplu în acest sens ar putea fi următorul: sensul lui “a munci” este “a câştiga bani”. Sensul lui “a câştiga bani” este “a te hrăni”, care-şi are sensul în “a avea putere”, iar sensul lui “a avea putere” este “a munci”. Indiferent unde ai ajunge, nu poţi fi mulţumit. Se dovedeşte astfel că nici faptele de viaţă particulare nu te pot conduce la găsirea unui sens.

P27

Despre sinucidere si lipsa unui sens (25)

Cineva ar putea să întrebe: dar dacă ai descoperit că totul este lipsit de sens, atunci sinuciderea nu este şi ea lipsită de sens? E o întrebare din categoria celor care urmăresc să rezolve problema prin viclenie. Această întrebare caută să prezinte lucrurile conform schemei “dacă ceva nu are sens, atunci acel ceva nu trebuie făcut”.  Sinuciderea nu are sens, deci nu trebuie făcută, spun cei care susţin acest punct de vedere. Ei nu observă eroarea de logică pe care o săvârşesc: conform schemei lor, nici “a trăi” nu este o acţiune care ar trebui făcută, întrucât nu are sens. Eroarea provine din aceea că oamenii respectivi nu disting între sensurile faptelor de viaţă şi sensul vieţii în sine.

Despre sinucidere si lipsa unui sens (24)

“Bine” – ar putea continua seria întrebărilor  – “chiar dacă nu poţi să-ţi alungi din minte acest gând, de ce trebuie să te sinucizi? De ce nu poţi trăi gândindu-te mereu că viaţa nu are sens?” Răspunsul este următorul: “Aş putea trăi şi aşa, dar nu mai vreau acest lucru. Pentru mine, certitudinea lipsei de sens este o suferinţă uriaşă, iar eu nu sunt dispus să trăiesc cu o asemenea suferinţă. Viaţa mea nu poate fi una obişnuită, ci una din care a dispărut tot ceea ce le dă altora sentimentul că ea merită să fie trăită: bucuria, plăcerea, satisfacţia intelectuală. In locul lor nu stă decât certitudinea lipsei de sens şi în aceste condiţii, viaţa pentru mine este de netrăit”.

P25

Despre sinucidere si lipsa unui sens (23)

Mai există şi oameni care, aflând că tu vrei să te sinucizi din cauza lipsei de sens, îţi pun întrebarea: “la ce-ţi foloseşte să te gândeşti la asta?” Acest tip de întrebare îi poate fi pus cuiva doar în legătură cu o acţiune pe care el o face în mod voit. De exemplu cuiva care colecţionează capace de bere. Pe acela poţi să-l întrebi la ce-i foloseşte să colecţioneze capace de bere, iar întrebarea ascunde şi o sugestie: “mai bine renunţi şi te apuci de ceva care îţi aduce foloase”. 

Despre sinucidere si lipsa unui sens (22)

Dacă cineva a ajuns în starea de vătămare, nu mai are altă variantă decât sinuciderea. Lui, acest lucru i se pare absolut limpede, dincolo de orice îndoială. Dar ceilalţi ar putea să nu înţeleagă ce se întâmplă. Ei l-ar putea întreba pe cel vătămat: “Omule, este în regulă, ai descoperit că viaţa nu are sens, dar de ce asta trebuie să te determine să te sinucizi? Nu poţi să bei un pahar de vin şi dacă viaţa nu are sens? Nu poţi să stai si să priveşti marea, sau să te uiţi la un film?” 

Despre sinucidere si lipsa unui sens (21)

Când îţi pui pentru prima dată întrebarea dacă viaţa are sens, răspunsul tău va fi, aproape sigur “da, are, doar că eu încă nu l-am găsit”. Numai că siguranţa asta nu se bazează pe nimic. Te poţi întreba: “dar în fond ce mă face pe mine să cred că viaţa are sens?” şi atunci o să vezi că începi să dai din colţ în colţ, pentru că nu ai cum să răspunzi la această întrebare. Aşa începe vătămarea. Ca să nu o păţeşti, idealul este să nu-ţi pui niciodată întrebarea asta. Iar dacă ajungi să ţi-o pui, totuşi, trebuie să te mulţumeşti cu un răspuns simplist şi incomplet. Calea sigură către vătămare este tenacitatea. A te întreba mereu şi mereu, a nu fi mulţumit cu niciun răspuns şi a căuta mereu altul, care să te satisfacă, va sfârşi prin a te face să primeşti revelaţia: sensul nu există.

P22

Despre sinucidere si lipsa unui sens (20)

După cum am spus, cel vătămat nu trebuie să caute cauza vătămării în ceilalţi. Nimeni nu e vinovat pentru vătămarea lui. El se poate gândi, cel mult, la anumite persoane care ar fi putut să fie altfel şi atunci asta l-ar fi împiedicat să descopere lipsa sensului. In general, astfel de persoane sunt părinţii, partenerii de viaţă, copiii. 

Despre sinucidere si lipsa unui sens (19)

Cei care optează pentru medicamente, o pot face şi dintr-o speranţă că ştiinţa va descoperi până la urmă o metodă de vindecare pentru “boala” lor. Dar asta nu arată altceva decât faptul că ei nu sunt cu adevărat vătămaţi.

Despre sinucidere si lipsa unui sens (18)

Opţiunea dependenţei de medicamente este a celor care se tem de moarte. Sunt oameni care se tem de durerea care ar putea însoţi moartea. Dar un om care este torturat zi şi noapte nu se teme de durerea pe care ar simţi-o în momentul morţii. Teama de durere este, în realitate, teama de persistenţa durerii. Nimeni nu se teme de o durere care ţine o secundă, ci de o durere care ţine minute sau ore. Dacă ştii că mori şi durerea încetează, nu are de ce să-ţi fie frică – afară de cazul, extrem de puţin probabil, în care durerea ar continua după moarte, conform unei posibile dar forţate interpretări a cuvintelor lui Cristos: “în ce te voi găsi, în aceea te voi judeca”. Cel care este torturat de lipsa de sens nu se teme nici de moarte, nici de eventuala durere care ar acompania-o. Cel care se teme, nu este cu adevărat vătămat.

P19

Despre sinucidere si lipsa unui sens (17)

Faptul că suferinţa nu e tot timpul la fel de intensă, te poate face să-ţi pui întrebarea dacă nu ar exista o cale, o metodă, de a o menţine la o intensitate minimă pe perioade lungi. Asta înseamnă, mai pe scurt, să recunoşti că eşti un om bolnav şi să începi să cauţi un tratament. El există şi doctorul tău ţi-l poate recomanda. Nu trebuie decât să iei anumite pastile. Problema cu pastilele este că ele nu vindecă “boala” ci doar îi atenuează simptomele.

Despre sinucidere si lipsa unui sens (17)

Suferinţa provocată de convingerea că nu există sens nu este în permanenţă la fel de acută. Este exact ca o durere de dinţi, care din când în când te mai şi lasă. Aşadar, pot exista momente când îţi este oarecum mai uşor să suporţi lipsa sensului. Dar totodată există şi crize majore, când conştiinţa ei conduce inclusiv la simptome fizice dificil de suportat. Astfel de momente sunt cele în care hotărârea de a te sinucide se consolidează.

Despre sinucidere si lipsa unui sens (16)

Aşadar, un om căruia i s-a revelat lipsa sensului este perfect îndreptăţit să se sinucidă. Nu înseamnă, însă, că trebuie să o facă. El poate alege să continue să trăiască în acest fel – vătămat, adică, de revelaţia lipsei de sens. Dar el nu mai poate trăi printre ceilalţi oameni. 

Despre sinucidere si lipsa unui sens (15)

Sinuciderea este un drept fundamental al omului. Lucrul acesta, odată înţeles, i-ar putea determina pe binevoitori să te lase în pace atunci când ai decis să faci acest gest. Este opţiunea ta, asupra vieţii tale. Eşti singurul răspunzător şi doar tu vei plăti, dacă este adevărat ce spune Biblia. Aşa încât eşti liber să te sinucizi, la fel cum eşti liber să renunţi la sex. 

Despre sinucidere si lipsa unui sens (14)

De multe ori se întâmplă ca anumiţi oameni predispuşi la descoperirea faptului că nu există niciun sens să fie feriţi de această descoperire prin grija celorlalţi. Se întâmplă, câteodată, ca un astfel de om să aibă o soţie iubitoare şi ea să nu-l lase pur şi simplu să se gândească la căutarea unui sens. Nu este vorba de o femeie care ar şti că nu există un sens şi l-ar apăra pe soţul ei de aflarea acestui adevăr. E vorba de o femeie care şi-ar iubi soţul şi dragostea asta i-ar împiedica pe amândoi să ajungă în situaţia de a se întreba dacă există sau nu un sens.