Faptul că suferinţa nu e tot timpul la fel de
intensă, te poate face să-ţi pui întrebarea dacă nu ar exista o cale, o metodă,
de a o menţine la o intensitate minimă pe perioade lungi. Asta înseamnă, mai pe
scurt, să recunoşti că eşti un om bolnav şi să începi să cauţi un tratament. El
există şi doctorul tău ţi-l poate recomanda. Nu trebuie decât să iei anumite
pastile. Problema cu pastilele este că ele nu vindecă “boala” ci doar îi
atenuează simptomele.
Exact ca în cazul unui bolnav de cancer care are dureri
foarte mari şi ia morfină: durerile trec, dar boala rămâne. Aşadar, tot ce
rezolvi prin apelul la medicină este că o să suporţi mai uşor crizele. Dar
niciun moment nu o să uiţi de descoperirea pe care ai făcut-o, anume că viaţa
nu are sens. Până acum erai un om vătămat. Acum eşti un om vătămat, dependent
de medicamente. Este opţiunea ta dacă vrei să trăieşti în continuare în acest
mod. Pentru că asta înseamnă să continui să fii viu, să vorbeşti, să mergi, să
dai mâna cu oamenii, dar să nu poţi face nimic altceva decât să stai, cu mintea
amorţită de medicamente, şi să aştepţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu