marți, 28 octombrie 2014

Prefacerea

Adevărat, adevărat zic ţie

că vine o dimineaţă când gunoiul

din găleata de sub chiuvetă

o să miroasă a scorţişoară

şi a miresme de Liban.

În grădină, acolo unde e îngropată

broasca ţestoasă care a murit

de dorul insulelor Galapagos

pe care nu le-a văzut niciodată,

va răsări o floare ca un lotus,

cu petalele respectând

succesiunea ROGVAIV a culorilor.

 

Adevărat, adevărat zic ţie

că vine o dimineaţă când pe tălpile

pantofilor de munte

se vor vedea hărţi amănunţite

ale paradisului pierdut.

 

Păsările cerului, strălucind de rouă,

vor umple acoperişurile

cu găinaţ de cristal, şlefuit

precum legendarul diamant Koh-i-Noor,

la atingerea căruia se vor putea auzi

corurile îngereşti luminând

cele patru vânturi.

 

Adevărat, adevărat zic ţie

puţin credinciosule:

vine dimineaţa aceea

şi chiar acuma este.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!