Femeie aşteptând
-Fii
atent, acolo, o vezi? Repede, repede, uite-o!
-E o
femeie?
-Da, e
chiar o femeie. Priveşte-o cum stă, nu că e impresionant?
-Fantastic!
Uite cum stă, într-adevăr! Dar ce face acolo?
-Aşteaptă.
-Pentru
numele lui Dumnezeu, ce aşteaptă?
-Mă-ntrebi ce aşteaptă? Dar
cine poate da răspunsul la întrebarea asta? Mulţumeşte-te să ştii că o face.
Aşteaptă şi atât. Ca un
păianjen pe tavan.
-Ce
privelişte! Cum poate cineva să aştepte în felul ăsta?
-Femeile
pot.
-E
fabulos! Dacă nu vedeam cu ochii mei, n-aş fi crezut. Să mergem mai aproape!
-Ţi-ai pierdut minţile? E de-ajuns că ai văzut-o. Acum trebuie să ne retragem în linişte.
-Dar
vreau să o văd mai bine. Vreau să-i fac şi o poză. Nu oricine are ocazia asta. Până la urmă ce poate
să mi se întâmple?
-Mai bine
să nu ştii.
-Ce
prostie! De ce să nu ştiu? Spune-mi!
-Ei bine,
dacă te apropii, rişti să te găsească.
-Să mă găsească? Doar n-o să-mi spui că tocmai pe mine mă caută!
-Ca să te găsească, nu
trebuie să te caute. Ea nu caută, doar aşteaptă.
-Vorbeşti lucruri fără sens.
Cum să mă găsească dacă nu mă caută?
-Aşa se întâmplă, au păţit-o destui. Tot aşa spuneau, că n-are sens şi apoi, când au fost găsiţi... oh,
Doamne, nici nu vreau să mă gândesc...
-Ştii ce cred? Că ţi-e ciudă. Eu sunt tânăr şi nu
mi-e frică să mă apropii.
Tu însă ţi-ai
pierdut curajul, ai îmbătrânit.
-Până la urmă, faci ce
vrei. Eu te-am avertizat. Să nu
strigi după mine, pentru că odată ce te-a găsit, nu mai am cum să te ajut.
-Mă duc. N-are ce să mi se întâmple. Fac
câteva poze şi vin înapoi. Oh, Doamne se mişcă! Ce înseamnă asta? Ce face?
-Înseamnă că se mişcă şi atât. Nu ai
ce să înţelegi.
Nimeni nu poate înţelege.
-Dar cum
poate cineva să se mişte în felul ăsta?
-Femeile
pot. Nu trebuie să te mire nimic. Poftim, acum a început să coboare. Ăsta e un moment pe care nimeni n-a reuşit să-l anticipeze. Pur şi simplu începe dintr-odată să coboare liniştită pe firul ei.
-Fantastic!
Ce spectacol! Trebuie să mă duc acolo!
-Tu chiar
vrei să te găsească?
-Nu-mi
pasă. Mi-am adus aminte de vorbele
lui Blake: mai bine să omori un prunc în leagăn decât să cari după tine dorinţe neîmplinite.
-Să omori un prunc în leagăn e uşor. Dar să te laşi găsit...
Of, Doamne, de ce a trebuit să ţi-o arăt?
-Destinul.
Mă duc.
-Te rog,
nu fă asta. Ai copii care te aşteaptă, ai mamă, soţia ta o să plângă după tine.
-Să nu mai plângă. Mai
bine ar fi fost şi ea o femeie.
-Femeile
nu se mărită, ştii bine.
De ce vrei tu mai mult decât ţi s-a dat? De ce nu pricepi că dacă te găseşte o să fii ars?
-Ars... În regulă, vreau să fiu ars. Dumnezeule, acum ce face?
-Nu te
uita! Nu trebuie să vezi asta! Cine vede nu
mai are scăpare!
-Bătrân ticălos, vrei
să mă împiedici
să fiu găsit! Vrei să rămân un om ca oricare altul. Acum îmi dau seama! Şi tu ai fost găsit la vremea ta şi vrei să ţii numai pentru tine cunoaşterea asta, să te bucuri numai tu de minunăţiile pe care le-ai descoperit.
-Nu, nu,
te rog, nu te duce! Ai dreptate, şi eu am fost găsit, dar nu pot să-ţi descriu
cât m-a costat asta. Gândeşte-te numai că n-am mai putut niciodată să privesc
un apus!
-Fleacuri.
Am plecat! Ce faci? Te doare în piept?
Hai, termină, nu poţi să mă opreşti cu astfel de trucuri. Hai, ridică-te de jos, că nu ţine. Nu vrei? Speri să mă convingi
că ai făcut infarct? Sau ce? Aha, nu mai răspunzi... Eşti un ticălos bătrân, aia eşti! Te prefaci, ca să mă împiedici să mă împlinesc. N-ai decât, rămâi acolo, întins, eu mă duc. Urât din partea ta, oricum. Şi mai zici că îmi eşti tată...
Raul Baz, 10.15.2014
..hmmm..mda...putin spus, frumos...
RăspundețiȘtergere